Carpatair cere falimentul Blue Air, pentru o datorie de 30.000 de euro. Blue Air pledează nevinovat

de Adrian BĂRBULESCU Postat la: 19.03.2010 19:20 Ultima actualizare: 19.03.2010 19:21

Carpatair cere falimentul Blue Air, pentru o datorie de 30.000 de euro. Blue Air pledează nevinovat

Compania Carpatair, controlată de omul de afaceri Nicolae Petrov, a cerut la Tribunalul Bucureşti insolvenţa Blue Air, operator aerian low cost patronat de "regele asfaltului" Nelu Iordache, susţinând că are o datorie neachitată din luna septembrie a anului trecut.

Carpatair a depus miercuri la Tribunalul Bucureşti dosarul prin care cere insolvenţa Blue Air, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 30 iunie. "Este vorba de o sumă neachitată în valoare de 30.000 de euro, ca urmare a închirierii unei aeronave SAAB 2000 către Blue Air, în luna septembrie a anului trecut", a declarat Paula Ardelean, vicepreşedinte al Carpatair, citată de Mediafax.

Ea a explicat că Blue Air a operat aeronava pentru mai multe zboruri din Suceava şi Cluj. "Noi nu voiam să ajungem în punctul acesta, dar toate demersurile anterioare nu au avut niciun succes şi nu am primit niciun răspuns. În acest caz, cererea insolvenţei a rămas singura variantă prin care să ne putem recupera o astfel de sumă", a adăugat vicepreşedintele Carpatair.

Cei de la Blue Air spun însă că sunt curaţi. "Nu avem datorii către ei. Suntem pe zero. Am întrebat şi la contabilitate", a declarat pentru Gândul Florentina Ivan, directorul de PR al Blue Air. Ea a adăugat că, până în momentul de faţă, nu a primit nicio citaţie de la tribunal.

Compania aeriană Carpatair are un hub aerian la Timişoara şi operează peste 250 de zboruri regulate pe săptămână către 30 de destinaţii din şase ţări. Carpatair operează 12 aeronave de tipul SAAB 2000 (cu 50 de locuri) şi trei de tip Fokker 100 (105 locuri), la care se vor adăuga în curând încă trei aeronave Fokker 70.

Compania low-cost Blue Air, deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, a avut anul trecut o cifră de afaceri de circa 140 milioane de euro, în creştere cu 12% faţă de valoarea din 2008, pe fondul lansării de zboruri noi, al creşterii numărului de aeronave şi al încheierii unor parteneriate. Compania operează peste 50 de rute europene, în 14 ţări, având o flotă de 11 aeronave. Blue Air are şi curse interne, din Bucureşti spre Timişoara, Cluj-Napoca şi Arad.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa