no author
Dan Straut
4012 vizualizări 1 feb 2018

„În România se întâmplă un lucru groaznic, anume creşterea salariilor din pix, care a generat creşterea tuturor preţurilor. De ce? Pentru că avem o gaşcă pe care eu aş numi-o criminală de comunişti în Banca Naţională a României, care urmează ordinele socialiştilor grupaţi în PSD-ALDE şi ţine cursul de schimb la un nivel care nu reprezintă realitatea. Astfel încât BNR, prin politica pe care o face, şi datorită - repet - acestei grupări de comunişti, că nu pot să-i numesc altfel, încurajează importurile, face România dependentă de importuri, omoară producţia, omoară exporturile şi omoară sectorul privat. Toate s-au scumpit în România, numai euro nu s-a scumpit”, a spus Viorel Cataramă, la conferinţa de listare a companiei sale, Elvila, pe platforma AeRO a Bursei de Valori Bucureşti.

„După părerea mea, cursul ar trebui să fie oricum peste 5 lei, euro - undeva spre 5,3-5,4 lei. Rata inflaţiei nu e la nivelul creşterii preţurilor din România, pentru că a fost ancorată de importurile ieftine”, a mai spus Viorel Cataramă.

Contactat de MEDIAFAX pentru a comenta afirmaţiile omului de afaceri, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a menţionat că acestea sunt „declaraţii politice” pe care Viorel Cataramă „poate să şi le gestioneze cum crede de cuviinţă”. „Ca liberal, Viorel Cataramă ar trebui să ştie că evoluţia cursului de schimb este determinată de piaţă”, a spus Dan Suciu.

Compania producătoare de mobilier Elvila, fondată în 1990 de antreprenorul Viorel Cataramă, a fost listată joi pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti. Compania deţine 25 de magazine la nivel naţional, dintre care 14 proprii şi 11 în sistem de franciză şi distribuitori. Elvila a încheitat anul 2016 cu o cifră de afaceri de peste 52 de milioane de lei şi cu un profit net de un milion de lei.

Citește și: