Ce scumpiri aduce anul 2010: mâncarea, viciile şi carburanţii vor costa mai mult. Salariile rămân la acelaşi nivel. Vezi aici lista scumpirilor

Postat la: 27.12.2009 17:27 Ultima actualizare: 27.12.2009 21:38

Ce scumpiri aduce anul 2010: mâncarea, viciile şi carburanţii vor costa mai mult. Salariile rămân la acelaşi nivel. Vezi aici lista scumpirilor

După belşugul din perioada Sărbătorilor, românii vor fi nevoiţi să întoarcă foaia chiar de la începutul anului viitor: în 2010 se scumpesc produsele alimentare, ţigările, alcoolul, carburanţii, dar şi diverse servicii. Asta, în timp ce salariile în sistemul bugetar vor fi îngheţate, cu posibilitatea unor indexări cu rata inflaţiei doar în cazul companiilor de stat profitabile. Nici în mediul privat nu se anunţă vremuri bune.

Coşul zilnic, mai scump din ianuarie

În cazul produselor alimentare, laptele şi brânzeturile vor costa cu 3-8% mai mult, după cum au declarat recent pentru Gândul reprezentanţii Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui. Creşterea preţurilor este o consecinţă a majorării accizelor la carburanţi şi electricitate, după ce cursul de schimb la care se calculează aceste impozite a crescut cu 14%, la care se mai adaugă scumpirea cu 20-25% a materiei prime din import. Preţurile acestor produse nu vor creşte brusc din prima zi a anului viitor, ci treptat, în două-trei tranşe, de la jumătatea lunii ianuarie până în martie.

Românii vor suporta preţuri mărite şi în cazul cărnii de pui. Uniunea Naţională a Crescătorilor de Păsări din România a anunţat majorarea cu 20-30% a preţurilor din luna ianuarie, pentru a compensa anularea subvenţiilor în domeniu.

Mai mult vor costa şi legumele şi fructele, de la mijlocul lunii februarie, ca urmare a scumpirii carburanţilor, dar şi a deprecierii leului, pentru că peste 70% din aceste produse sunt aduse din import. Fructele şi legumele se vor scumpi astfel cu 7-10%, într-un scenariu optimist, după cum au declarat recent pentru Gândul reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară. Pe cale de consecinţă, şi preţul conservelor, dulceţurilor şi compoturilor va urca cu acelaşi procent.
Şi pâinea se va scumpi cu 5-10% în primul trimestru al anului viitor, din cauza creşterilor de preţuri înregistrate pe piaţa cerealelor de import.

Ţigările şi alcoolul, preţuri în creştere

Pe lângă acestea, românii vor cheltui mai mult şi pe vicii, din cauza creşterii accizelor, dar şi a noului curs de schimb la care acestea se calculează. Din ianuarie, pachetul de ţăgări va costa zece lei, după ce preţul a urcat lent în ultimele luni din 2009. Până la jumătatea anului se vor scumpi şi băuturile spirtoase: preţurile vor creşte cu 4-6% la aperitive şi cu 6-8% la brandy, vodcă şi băuturi cu peste 38 de grade concentraţie de alcool.

Tot majorarea accizelor este cauza scumpirii cu 5-7% a preţurilor la pompă, până la o medie de 4,2 lei/litru. Posesorii de maşini vor fi greu încercaţi astfel, la scumpirea carburanţilor adăgându-se creşterea cu 40% a preţului pentru poliţele de răspundere civilă auto obligatorie (RCA). Nu sunt excluse creşteri de tarife şi la electricitate, posibil o indexare cu o parte din inflaţie, au declarat în urmă cu câteva zile oficialii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

Citeşte, în continuare:

Creşte preţul carburanţilor. Adevăratele scumpiri, după 1 ianuarie 2010.

Citeşte şi:

Creşte preţul carburanţilor. Adevăratele scumpiri, după 1 ianuarie 2010

Din 2010, în Capitală, impozitele pe case, terenuri şi maşini cresc cu 15 la sută. Majorări şi în ţară. Vezi aici cât vei plăti în plus

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

27 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 PMS 27.12.2009 19:29

VEZI MISCAREASOCIALISTA.RO

 
#2 YIY 27.12.2009 20:02

A INCEPUT DIN NOU SA CADA CITE UN VOTANT PE STRADA = NEMANCAT DE O SAPTAMINA CU CARNETUL ROSU IN MANA = MANCAND LA ZAPADA PURA SI CREZAND CA E FRIPTURA = ASA SA VA AJUTE D-ZEU ,,,,,,CEI CARE AU VOTAT BASEXU

 
#3 Atentie!!! Cod Portocaliu-Dictatură!!! 27.12.2009 20:07

La 20 de ani de la izbucnirea revoluÈ›iei de la TimiÈ™oara, România s-a ales cu un premier, fost È™ef UTC la Cluj, la vremea aceea în subordinea actualului aÈ™a zis reformist pesedist, Ioan Rus. Trăim în Kafka. Sau dacă vreÈ›i într-una din piesele absurde ale lui Ionesco, mai ales că îi sărbătorim centenarul la acest sfârÈ™it de an când speram cu toÈ›ii că ne vom despărÈ›i de blestemul roÈ™u.
Subsecretarul de stat la Transporturi, in cabinetul Dascalescu,Traian Băsescu, numit de Elena CeauÈ™escu în octombrie 1989, membru la aceea vreme al nomenclaturii comuniste, ajuns între timp preÈ™edinte, îl numeÈ™te în 17 decembrie 2009 premier pe È™eful UTC-ului de la Cluj, celebrul Emil Boc.

Comuniștii strigă Jos Comunismul.

La începutul anilor 20 ai secolului trecut, Trotki avea un plan genial pentru prezervarea unei democraÈ›ii de faÈ›adă în Rusia: inventarea unor partide fantomă pe scheletul celor istorice pentru a da impresia că ar exista democraÈ›ie.

Trotki a intrat in dizgratie, dar planul său a fost folosit cu succes. Și în România de dupa 1990. Partidelor istorice li s-au contrapus fantome. Brătianu Cartof sau țărăniÈ™ti È™antajabili.

Azi, omul care a distrus PNTCD, Traian Băsescu, vrea să preia numele partidului lui Iuliu Maniu pentru partidul său care până mai ieri cânta din toÈ›i bojocii InternaÈ›ionala.

În acelaÈ™i timp, marinarul informator pune la cale o copie a PSD prin mâna È™efului mafiei personale a lui Adrian Năstase, Gabriel Oprea, care va fi uns ministru al apărării. Securitatea reinventată va avea astfel È™i stânga È™i dreapta la purtător.

În februarie 1990, È™eful agenÈ›iei France Presse scria o carte, uitată între timp, în care numea RevoluÈ›ia română marea minciună a secolului 20. Mă tem că s-a înÈ™elat. Ce se întâmplă anii aceÈ™tia în România este marea minciună a secolului 21 Mult mai mare decât aceea din decembrie 1989.
AgenÈ›ii Securității prostesc poporul că luptă cu Securitatea. ActiviÈ™tii roÈ™ii revin în prin plan pozând în opozanÈ›i ai regimului comunist. Ar fi de râs, dar e de plâns!

Securitatea a murit! Trăiască securiștii!
Comunismul a murit! Trăiască comuniștii!

 
#4 PMS 27.12.2009 21:34

VEZI MISCAREASOCIALISTA.RO

 
#5 Afara ploua...:) 27.12.2009 21:59

ahahah...ce bine`mi pare!
sa traiti bine,la doi metrismile

 
#6 frauda 27.12.2009 22:38

dovada ca alegerile au fost graudate
http://versu.ro/wonderwall-4926.html

 
#7 Jos Mafia 27.12.2009 23:14

La aceste alegeri, candidatul Traian Basescu a fost unul sters, slab, crede Antonescu, subliniind ca masina l-a scos pe Traian Basescu presedinte, nu invers.

Liderul liberal a mai acuzat faptul ca "in spatele lui Traian Basescu a stat SRI, SIE, STS, Parchetul general, DNA". Antonescu nu a iertat nici PD-L, acuzand ca "a preluat toata puterea in Romania intr-o luna si jumatate, prefecturi, primarii, prin presiune si santaj".

 
#8 Bodu 27.12.2009 23:44

Pe sistemul:
-ba ce-i place romanului sa faca?
-sa bea sa fumeze sa se plimbe cu masina
-perfect le scumpim smile
(Aveti reduceri si cand mergeti la kurve?)

 
#9 Sorin Oprea Democratia 28.12.2009 08:41

Traian Basescu nu a negat niciodata faptul ca a colaborat cu securitatea ! crezul lui politic , secret bininteles , este disciplina si supunerea de tip n a z i s t !

 
#10 c 28.12.2009 09:25

da ce bine s-au gandit ei: hai ca marim taxele..ca nu se stie daca se platesc... dar hai sa marim preturile la mancare ca de mancat trebuie sa manace lumea ...

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa