Ce trebuie să faci ca să-ţi măreşti salariul în mediul privat

de Andrada GHIRA Postat la: 03.09.2009 20:06 Ultima actualizare: 03.09.2009 20:07

Mutarea în alt oraş poate aduce o creştere salarială /// Foto: Ovidiu Micsik

Relocarea în Bucureşti poate duce la creşterea veniturilor cu până la 30-40%

Deşi în perioadă de criză angajaţii neproductivi sunt disponibilizaţi, companiile care doresc performeri de la firmele concurente „au ieşit la vânat” şi sunt dispuse să plătească pentru acest lucru, chiar şi pachetul salarial de relocare. „Relocarea în Bucureşti din provincie implică de cele mai multe ori o creştere în medie a veniturilor cu 30-40%. Din Bucureşti în provincie, nu sunt implicate creşteri salariale”, a declarat pentru Gândul Claudia Indreica, managing partner SC Psihoselect şi membru HR Club. De asemenea, există şi posibilitatea relocării dintr-un oraş de provincie în altul. Spre exemplu, un director de producţie din judeţul Cluj a acceptat funcţia de director operaţional la Braşov. Astfel, relocarea a prespus o creştere salarială de 20%, locuinţă de serviciu, maşină, bonusuri a căror încasare presupunea creşterea veniturilor per total cu aproximativ 50%, mai spune Indreica.

Totuşi, faţă de anii anteriori, când relocarea presupunea creşterea veniturilor chiar şi cu mai mult de 50%, în unele cazuri, criza a obligat companiile să reducă şi aceste costuri. „Faţă de anii anteriori, pachetele salariale oferite au scăzut, uenori şi cu 30-40%. Statisticile spun că un manager care îşi caută de lucru are tendinţa de a-şi renegocia salariul şi cu 30% în minus, după şase luni de căutare activă a unui loc de muncă”, ne-a declarat Irina Manolescu, director executiv la Career Solutions International. De regulă, pachetele de relocare includ locuinţa de serviciu, maşina utilizată şi în interes personal. De asemenea, în funcţie de zona unde este relocat angajatul, i se plătesc două-trei deplasări pe lună acasă, cu maşina de serviciu sau cu avionul, iar dacă se mută cu familia, primeşte o sumă fixă utilizată pentru mutare, care variază între 2.000 şi 4.000 de euro, mai spune Indreica.

Agenţii de vânzare: relocare cu succes

„Treptat, începând cu anul 2003, angajaţii începeau să vadă oportunitatea lăsată de plecarea expaţilor, fiind mult mai deschişi la relocare. În Europa, în general, relocarea este un lucru normal, fiind chiar dispuşi să îşi mute şi familia, fapt care în România se întâmplă mai puţin”, ne-a mai declarat Irina Manolescu. Relocarea urmează un trend clar, mai ales în zonele unde există anumite tipuri de industrie majoritare, cum este producţia de mobilă sau de automobile, ambele afectate de criză. Procesul are loc şi la nivel managerial, dar şi în cazul funcţiilor cu grad mare de specializare, de exemplu, cele tehnice. Relocarea cu succes se înregistrează în domeniul vânzărilor, şi asta pentru că un agent de vânzare este prin definiţie un nomad, de multe ori, această relocare se produce doar asupra lui, nu şi a familiei.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

11 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 usor si eficient 4.09.2009 01:28

cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua METODA DE A FACE BANI pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6.00 lei si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la pttr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6.00 lei. surpriza!...ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei .la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei . in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei 6.00 lei si cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum? pasul 1: iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "m-am adaugat la lista ta", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute * de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). acum iei 6 bancnote de 1.00 leu si pui cate una in fiecare din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in cate un plic si inchizi plicurile. ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1.00 leu. acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese: 1) dancu ioan jr –str g cosbuc, nr 44, tapu, jud sibiu cod : 557147 2) iordachioaia marian, str splaiul independentei, nr 290, p21, ap 314, sector 6 bucuresti 3) op 1 cp 4 ->urziceni; jud. ialomita; cod:925300 4) belba andreea laura str.albastrelelor nr.3 cod : 300320 timisoara jud. timis 5) Baiasu Marian Danut Strada Aleea Mioritei, nR. 2, Bl. N5, Sc. A, Ap. 19, cod postal 240226 Ramnicu Valcea, jud Valcea...6) Barbucenescu Alexandru Marian Strada Aleea Gladiolelor, Nr. 2, Bl. C19, Ap. 14 Sc. A, Cod postal 240086, Ramnicu Valcea, Jud. Valcea.. pasul 2: acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc...). astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa ta aceasta pozitie.trebuie foarte clar sa intelegi ca daca te vei pune in alta pozitie decit cea de-a 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de * se diminueaza. pentru a intari increderea in joc, trebuie sa nu trisezi si sa trimiti plicurile, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanind neincrederea. pasul 3: schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului('copy' din meniul 'edit'); deschizi un fisier gol cu 'notepad'('file'...'new') si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a ('edit'... paste'); salvezi fisierul cu extensia .txt. acum cauti pe internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri gata! felicitari... nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! tine minte : mai multe newsgroup-uri inseamna mai multi bani! tot ce trebuie este un minim de 200! calcule...vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. de ce? din cele minim 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu foarte-foarte mic). deci am castigat 5.00 lei cu numele meu pe pozitia a 6- a. acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor minimul de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 lei.eu primesc astfel 5*5*5 lei = 25.00 de lei. continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125.00 de lei(vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625.00 de lei cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125.00 de lei pe pozitia a 2-a si ... da! 15625.00 de lei cu numele meu pe pozitia intai. uimitor! daca fiecare participant publica articolul de minim 200 de ori! si totul cu o investitie initiala de 6.00 lei si 6 timbre. cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 leu la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a acum publici articolul din nou de minim 200 de ori. va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe internet si citesc aceste articole asa cum citesti tu acum !! asa ca iti poti permite 6.00 lei sa vezi daca merge cu adevarat? cred ca da... unii au spus "dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?" ce sanse sunt sa se intample asta cand zilnic se alatura 20- 50.000 de useri noi la internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ? jucati cinstit si corect si adresa ta va ajunge pe mii de forumuri, astefel vei primi mii de plicuri. in fiecare zi intra sute sau mii de oameni pe forum! veti avea numai de castigat!!! jocul se bazeaza pe o binecunoascuta lege din economie si anume legea multiplicarii pe care cred ca poti sa o intelegi. cred ca marile magazine se imbogatesc pt ca tu ai cumparat o sticla de vin. nu... se cumpara industrial .. deci daca joci corect si trimiti plicuri adresa ta va parea pe mult mai multe site-ri si vrei primi cu muuult mai multi bani! bafta! !!!!!!!! p.s. foarte important: o sa inalnesti oameni care nu sunt de acord cu asta si care nu au curaj sa incerce sa se imbogateasca inteligent. acestia se multumesc doar sa injure (mai mult nu pot). trebuie doar sa-i ignori asa cum fac eu, joaca si o sa vezi cum plicurile incep sa soseasca. daca ai incredere si perseverezi o sa-mi multumesti cat pentru cei care nu joaca... va raciti * degeaba, eu primesc zeci de plicuri cu bani si o sa continui sa joc... bafta!!!

 
#2 paul 4.09.2009 08:37

sa fii bugetar in romania e un lux. judecatori care au 5100 de ron (vezi in cotidianul) se plang ca mor de foame. eu am o facultate si nu catig nici jumate la privat. crek imi bag craci si o sterg la stat (degeaba)

 
#3 Lufu 4.09.2009 09:53

Poza foarte reusita! Apare Stelian Director Executiv la o companie IT din vestul tarii. Stelian te rugam nu te reloca la Bucuresti, hai acasa ca e mai bine aici. Te asteptam inapoi!

 
#4 Unu_care_stie 4.09.2009 10:26

Domnul cu ochelari e intr-adevar director la CACA2U, el e tata lor, taie si spanzura in salariile * smile),
@sclavi : Felatie placuta cu scampianu smile)

have a great day

 
#5 Vlad GogOci 4.09.2009 10:35

Intradevar cea mai reusita poza. Am sa o pun in Rama. Nu va faceti griji, Stelian nu pleaca la bucuresti! Are suficienti negri la beta2u in vestul tarii care-i maseaza ouale si-l fac sa se simta mai bine cand le taie salariile.

 
#6 Dark Brightnesssss 4.09.2009 11:03

Pantofarii astia de la crap2u sunt niste gunoieri care au minte de ghidon si gandire de penar (cei care inca o mai freaca pe acolo). Stelian e un * corporatist. smile

 
#7 Organsm 4.09.2009 12:31

Vand aparat de marirea penisului, poate fi folosit si la marirea salariului.
trimiteti mesaj la Cocosel

 
#8 URmama 4.09.2009 13:08

Articol de ca-kt....

 
#9 cucion 4.09.2009 15:48

si asa sunteti multi in Bucuresti! de abia va descurcati, mai venim si noi provincia peste voi ... vai de mama tuturor! deci, nu ne mai dati idei smile
Vanzatorul este prin definitie nomad?! eu zic altfel: ca vanzatorul are o disponibilitate mai mare la deplasari (asta nu e egal cu relocarea).
cam slabut articolul...

 
#10 rtrtrt 4.09.2009 16:09

da ma

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa