Cel mai mare acţionar persoană fizică al Fondului Proprietatea, Georgia Palade, a vândut în ianuarie acţiuni FP de 3,4 milioane euro

de Stefan Musgociu Postat la: 06.02.2012 19:41 Ultima actualizare: 07.02.2012 19:15

Mediafax Foto//Theodor Pana

Cel mai mare acţionar persoană fizică al Fondului Proprietatea, Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industriaş Nicolae Malaxa, a vândut în luna ianuarie aproximativ 0,26% din acţiunile FP, pentru care a încasat peste 15 milioane lei (aproximativ 3,4 milioane euro).

Georgia Palade van Dusen a vândut în ianuarie aproape 36 milioane de acţiuni FP, astfel că participaţia sa a scăzut de la 6,56% la 6,3% din capitalul subscris şi vărsat, potrivit unei statistici transmise de Fond Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Cel mai mare pachet, reprezentând 0,23% din acţiuni, a fost cedat în perioada 13 - 31 ianuarie, interval în care titlurile FP au crescut cu peste 18%. În perioada respectivă, acţiunile Fondului au fost tranzacţionate la preţuri care au variat între un minim de 0,427 lei şi 0,5095 lei.

Calculată la un preţ mediu din perioada respectivă, de aproape 0,47 lei/acţiune, valoarea pachetului cedat în perioada 13 - 31 ianuarie este de aproape 15 milioane lei (3,4 milioane euro).

Fiica lui Nicolae Malaxa, Irina Malaxa, s-a căsătorit în anul 1941 cu savantul George Emil Palade, singurul român care a primit Premiul Nobel, pentru Fiziologie şi Medicină, în anul 1974. Cei doi au plecat în 1946 în SUA, unde s-au stabilit. Ei au avut doi copii, o fată, Georgia, şi un băiat, Philip.

După căderea regimului comunist, nepoţii lui Nicolae Malaxa, Georgia Palade Van Dusen şi Philip Palade şi Loreen Ellen Malaxa (soţia unui nepot decedat) - toţi trei locuind în SUA- au solicitat statului român titluri de peste 310 milioane de dolari la Fondul de despăgubiri Proprietatea, în schimbul tuturor proprietăţilor confiscate.

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) le-a acordat în septembrie 2006 titluri de despăgubire moştenitorilor industriaşului Nicolae Malaxa, care au fost transformate în acţiuni la Fondul Proprietatea.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa