China acuză: SUA şi Europa pun în pericol relansarea economică mondială
China acuză: SUA şi Europa pun în pericol relansarea economică mondială
Statele Unite şi Europa pun în pericol relansarea economică în lume prin faptul că nu îşi asumă responsabilitatea în criza datoriilor suverane, se arată într-un editorial publicat luni de Ziarul Poporului, organul oficial de presă al Partidului Comunist Chinez.
"Dacă ţările dezvoltate, printre care SUA şi (cele din) Europa, refuză să-şi asume responsabilitatea, acest lucru va agrava consecinţele asupra stabilităţii dezvoltării economiei mondiale", se arată în editorialul citat de AFP
Publicaţia face apel la ţările occidentale să aibă curajul de a tăia legăturile dintre politicile lor şi să amplifice coordonarea cu ţările în curs de dezvoltare.
După anunţul de majorare a plafonului de îndatorare al SUA, Beijingul şi presa oficială chineză au lansat comentarii extrem de negative asupra planului de evitare a unei încetări de plăţi a Washingtonului, considerând că acesta nu rezolvă problemele de fond.
China, cel mai mare creditor al SUA, a cerut Washingtonului să înceteze să mai trăiască peste propriile posibilităţi şi a atras atenţia că Banca Centrală Chineză va continua să-şi diversifice investiţiile în monede străine în contextul ameninţărilor reprezentate în continuare de dolar.
Beijingul, care deţinea în mai circa 1.160 de miliarde de dolari în bonuri ale Trezoreriei americane, are de acum înainte dreptul de a cere SUA să atace problema structurală a datoriei, a precizat sâmbătă agenţia oficială Xinhua.
"Zilele când Unchiul Sam, îngropat în datorii, putea cu uşurinţă să risipească sume obţinute din împrumuturi din străinătate par numărate", a subliniat agenţia, potrivit căreia căreia, "pentru a-şi trata dependenţa de datorii, SUA trebuie să restabilească principiul bunului-simţ conform căruia trebuie să trăieşti din propriile mijloace".
Potrivit AFP, Xinhua a făcut apel luni la clasa politică americană să înceteze să se atace reciproc în mod steril, după retrogradarea ratingului SUA de către agenţia de evaluare Standard & Poor's.
Congresmenii democraţi şi republicani s-au învinuit reciproc duminică de responsabilitatea retrogradării ratingului de ţară.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














13 Comentarii [+] Adauga un comentariu
claudiu, du-te sa te spanzuri; unde e emil, ca el mai era cu chestii din astea de voia sa-si vanda casa cu 200 de euro pe mp. i-am tot zis ca i-o cumpar eu, dar se pare ca totusi nu vrea sa-si ia un logan la mana a doua cu banii pe care i-ar lua;
deci el probabil si-a dat seama ca nu e atat de inteligent precum credea la un moment dat; astept sa vina si ziua pt tine, claudiu :)
De parca China ar putea sa o duca bine daca s-ar prabusi SUA.Vai de capul lor chinezi care nu-si dau seama ca prosperitatea lor se bazeaza exclusiv pe consumul asta exagerat al SUA si Europa!Cand vor scadea exporturile Chinei si vor trebui sa opreasca fabricile cui ii vor mai da lectii?!
@2: adevarat !1,5 mld de oameni .. care PRODUC ptr 700 mil ( SUA +EU) si care consuma .. lacuste, scorpioni , caini si ..TOT CE ARE 4 picioare ( mai putin masa si scaunele..) respectiv ..TOT CE ZBOARA ( mai putin .. avionul ..) ..CE SE VOR FACE .. daca AR PRODUCE SI AR SI CONSUMA CE PRODUC !!?? In schimb ma intreb .. cu ce se vor IMBRACA cei 700 mil .. ( ma gandesc numai la ciorapi si ..chiloti !) daca ..China nu mai exporta ..si ma refer doar la texitele indispensabile !!??
importul poate fii oprit.
consumul excesiv stopat.
nevoile pot fii satisfacute din productii interne.
so...
@gandit adanc...
"daca ar produce si ar consuma ce produc" ar ajunge iar sa manance lacuste si etc .Pt ca de aceea fac export:ca sa castige mai mult decat le poate asigura propriul consum....
Hoţul strigă hoţii!
SUA şi Europa au creat decenii la rând un model iresponsabil de dezvoltare economică bazat pe consum excesiv, pe risipă şi opúlenţă lipsite de orice discernământ. Model care a ruinat mediul, a epuizat resurse convenţionale, a dus la o acumulare excesivă de bunuri şi valori, polarizând şi radicalizând societăţile.
Iar acum China vine şi le hrăneşte, le susţine mai departe acest model anacronic printr-o abundenţă de produse ieftine subvenţionate de la gura chinezului obişnuit care trebuie să-şi ţină zilele cu ...lăcuste.
După un boom secular (întrerupt de mici crizei) de supraproducţie, economia mondială avea vitală, imperioasă nevoie de o răcire, de o temperare, de o ...măsură. Dar în schimb s-au trezit chinezii cu relicvele lor comunist antropoide rămase la putere că vor şi ei să fie super-putere mondială. Şi astfel au reluat ascensiunea, supraproducţia şi consumatorismul, adâncind şi mai mult omenirea în criza în care deja se afla.
Dar cum pentru consumatorul final la piaţă... preţul vorbeşte, la nivelul oligarhiei financiar-bancare fracţiunile în plus sau minus la dobândă şi la plasamente (investiţii) vorbesc, şi cum măscăricii care alcătuiesc clasele politice nu au nicio putere şi voinţă să se pună de acord asupra unor politici protecţioniste, atunci... totul se duce de râpă, mai departe...
In timpul comunistilor se putea trai in rom.cu 40 dolari,acum de ce nu se mai poate trai? in china da !
Scenariu SF
1 – Sa presupunem ca o tara devine principalul (peste 90 % ) producator de calculatoare si elemente componente de calculatoare
2 – Sa presupunem ca aceasta tara reuseste sa introduca in toate calculatoarele de ultima generatie cite o componenta care sa ofere posibilitatea localizarii calculatorului in orice parte a globului cu anumita precizie.
3 – Sa presupunem ca in fiecare calculator localizat este o componenta (hard/soft) care poate actiona la o anumita data/comanda/eveniment, etc
4 – Restul este tacere
#8 teofil
Foarte intersant. Atâta doar că pentru a funcţiona ca un timer independent de sistemul de operare instalat pe configuraţia respectivă şi independent de controlere, drivere şi console dedicate de administrare, componenta respectivă are nevoie cel puţin de o sincronizare cu timpul universal pentru a «actiona la o anumita data/comanda/eveniment, etc» (subînţeles –toate din întreaga lume)
În afară de cazul unui ceas propriu al componentei respective (care şi acela trebuie alimentat cu ceva...) putem presupune că acele „componente” se vor alimenta şi vor depinde de ceasul din BIOS. Dar acela se poate reseta, se poate regla, ba se poate şi ...opri dacă scoţi bateria din placa de bază.
Şi peste toate, oricum în acest aranjament nu vor reacţiona toate calculatoarele din lume în acelaşi timp pentru că nu ai de unde să şti care calculator şi pe ce fus orar va funcţiona încât să sincronizezi decalarea orelor.
Mă rog... se poate elabora, dezvolta, ...specula ceva, presupunând o înţelegere tactiă cu producâtorii sistemelor de operare pentru implementarea unor funcţii şi procese care să lucreze underground ba chiar eventual să mai şi comunice pe internet pe sub toate firewall-urile şi protecţiile. Teoretic... posibil. Practic –foarte puţin probabil.
@George
Se putea trai cu 40$ pt ca la oficial era 8-11 lei si la bisnitza 25-50,