Publicat

28

decembrie

2012

16:55

9118

vizualizări

Chinezii blochează ”autostrada” Comarnic-Braşov

Chinezii blochează ”autostrada” Comarnic-Braşov

Construcţia "Autostrăzii Zăpezii", respectiv a tronsonului Comarnic-Braşov (58 de kilometri) s-ar putea bloca pentru a doua oară în acest an, după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a suspendat procesul de atribuire a contractului de concesiune.

Valoarea estimată a contractului este de 5,3 miliarde de lei, echivalentul a circa 1,2 miliarde de euro, la un curs mediu de 4,45 lei/euro.

Decizia CNSC a venit în urma unei solicitări făcute de compania de stat Communications Construction, cea mai mare companie de infrastructură din China listată la bursă. Mai exact, Communications Construction a contestat "Fişa de date", act care face parte din documentaţia de atribuire a contractului. Totodată, compania a solicitat suspendarea procedurii, cerere admisă de Consiliu.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a anunţat la începutul lunii decembrie că Autostrada Comarnic-Braşov va fi construită în regim de concesiune. Astfel, compania care va câştiga licitaţia va asigura finanţarea şi îşi va recupera investiţia dintr-o taxă ce ar putea să fie cuprinsă între 3 euro pentru autoturisme şi 7,4 euro pentru vehiculele de mare tonaj.

Autorităţile au mai demarat în toamna acestui an o licitaţie pentru construirea "Autostrăzii Zăpezii", însă compania de drumuri s-a răzgândit cu câteva zile înainte de deschiderea ofertelor, motivul oficial fiind intenţia de a urgenta procedura.

"Se face o nouă procedură. Vrem să scurtăm paşii. S-a găsit o nouă variantă, mai rapidă, de alegere a constructorului", a declarat la acea vreme Mircea Pop, director general CNADNR.

Tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov se compune din două secţiuni: Comarnic-Predeal (în lungime de 36,2 km) şi Predeal-Cristian (21,8 km).

Traseul autostrăzii va cuprinde 18 tuneluri, cu o lungime totală de 2.890 de metri. Viteza de proiectare a autostrăzii este între 80 km pe oră şi 120 de km pe oră.

Gândul a dezvăluit la începutul lunii septembrie că CNADNR a introdus "din greşeală" în caietul de sarcini aferent contractului pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru Comarnic-Braşov două cerinţe mai puţin obişnuite.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
CAZ ŞOCANT! Un bărbat a fost găsit ÎNECAT! Poliţiştii au rămas ÎNMĂRMURIŢI când i-au văzut buletinul. Cine era

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info