Cluj-Napoca a ţinut ritmul la scumpiri cu Bucureştiul în 2007
Cluj-Napoca a ţinut ritmul la scumpiri cu Bucureştiul în 2007
Preţurile terenurilor au crescut în medie cu 40% – 50% anul trecut
Cererea de locuinţe este estimată la 15.000 de unităţi locative
Tendinţa de creştere a preţurilor locuinţelor din Cluj-Napoca s-a menţinut atât pentru apartamentele noi, cât şi pentru cele vechi pe toată durata anului 2007. Dacă în ceilalţi ani dezvoltarea imobiliară pe segmentul rezidenţial s-a concentrat în partea de sud a oraşului, pentru acest an se anunţă o dezvoltare masivă şi în partea de nord, se arată într-un studiu al companiei de consultanţă imobiliară CB Richard Ellis Eurisko. Aici au fost deja anunţate două proiecte rezidenţiale – Cartierul Tineretului şi Cartierul Lomb, care vor livra pe piaţă fiecare în parte aproximativ 6.000 de locuinţe, în urma unor investiţii de circa 530 de milioane de euro. Cererea pentru locuinţe în oraşul de la poalele Feleacului este estimată la 13.000 – 15.000 de unităţi.
Se pare că locuitorii clujeni au preferat garsonierele şi apartamentele cu două camere, astfel că apartamentele vechi au fost tranzacţionate la preţuri între 900 şi 1.000 de euro pe metru pătrat util, în timp ce apartamentele noi au fost tranzacţionate la valori de 1.500 – 2.000 de euro pe metrul pătrat construit.
Studiul mai arată că anul trecut preţurile caselor au crescut în medie cu 15%, cele din interiorul oraşului au avut preţuri de 950 – 1.000 de euro pe metru pătrat, iar cele situate în împrejurimea oraşului au putut fi achiziţionate cu preţuri între 650 şi 850 de euro pe metru pătrat. Zonele destinate populaţiei cu venituri medii şi mari sunt Bună Ziua, Valea Baciului, Mănăştur-Câmpului-Negoiului, Becaş şi Gheorghieni-Borhanci, unde un metru pătrat construit poate ajunge şi la 2.000 de euro. Cele mai ieftine garsoniere noi - 55.000 de euro – se găsesc în zone precum Andrei Mureşanu, Zorilor, Mărăşti şi Mănăştur.
Apar şi cartiere „mamut“
Cele mai mari proiecte, ce seamănă mai degrabă cu minioraşe sunt Cartierele Tineretului şi Lomb. Primul dintre acestea este dezvoltat în parteneriat cu Consiliul Local Cluj-Napoca şi va aduce la finalizare 5.800 de locuinţe pe o suprafaţă de 203 hectare. Celălalt cartier se va dezvolta şi el pe o suprafaţă asemănătoare ca întindere şi va avea la finalizare 5.500 de apartamente. Anul trecut a fost finalizat ansamblul Central Park Residence care a adus pe piaţă 220 de unităţi locative. Pentru acest an se aşteaptă livrarea unor noi locuinţe dintre care: River Tower cu 84 de apartamente, Bonjour Residence cu 1.000 de apartamente în total, dar doar două blocuri urmează fi finalizate în acest an, iar pentru anii viitori Tower Park cu 470 de locuinţe, Arcada cu 104 case, Errigal residence cu 64 de apartamente, Sun City Floreşti cu 203 locuinţe şi multe altele.
Rata de ocupare este de 100% pentru spaţiile de birouri
Investiţiile şi oportunităţile de investiţie pe care le-a atras Cluj-Napoca au făcut ca segmentul de spaţii de birouri să evolueze. „Fiind al doilea oraş după Bucureşti în ceea ce priveşte numărul de clădiri de birouri de clasă A, în 2007 au apărut pe piaţă trei clădiri de birouri ce însumează o arie închiriabilă de 20.150 de metri pătraţi. Dezvoltările din ultimul an confirmă tendinţa de a concentra clădirile de birouri de clasă A în zona centrală – Calea Dorobanţilor, Bvd. 21 Decembrie 1918”, se arată în studiul mai sus citat.
Deşi o serie de clădiri de birouri şi-au făcut apariţia pe piaţă pentru satisfacerea ofertei, cererea rămâne în continuare mai mare decât oferta, pe o piaţă unde rata de ocupare a acestor clădiri este de 100%.
Pentru acest an sunt aşteptate a fi livrate cinci proiecte noi de spaţii de birouri, care vor aduce un număr important de metri pătraţi închiriabili: 84.000. Global Plaza este unul dintre ele, care va avea 7.000 de metri pătraţi de spaţiu închiriabil la valori de 14 – 17 euro pe metru pătrat pe lună. Un alt proiect, Sigma Center, va oferi două turnuri de 35 de etaje, cu un total de 59.000 de metri pătraţi. De asemenea, proiectul Atrium Center va avea 11.000 de metri pătraţi, Iulius Business Center 7.800 de metri pătraţi, dar vor exista şi suprafeţe mai mici în cadrul proiectelor rezidenţiale mixte.
Încă două centre comerciale
Anul 2007 a adus locuitorilor din Cluj-Napoca deschiderea a două centre comerciale: Polus Center, în partea de vest cu 61.000 de metri pătraţi şi Iulius Mall în partea de est cu 40.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale. Pe lângă acestea, oraşul mai beneficiază de prezenţa retailerilor internaţionali operatori de lanţuri de hipermarketuri, dar şi Sigma Shopping Center care are o suprafaţă de 6.500 de metri pătraţi.
Deşi oraşul se poate lăuda cu prezenţa multor malluri, iar unii analişti şi-au exprimat retincenţa în ceea ce priveşte existenţa mai multor tipuri de centre comerciale care nu ar fi rentabile pentru dezvoltatori, în Cluj-Napoca vor mai apărea două astfel de centre: Atrium Center ce va avea 31.500 de metri pătraţi suprafaţă închiriabilă şi Akademia Center cu 18.000 de metri pătraţi închiriabili. Astfel, se pare că suprafeţele livrate nu satisfac în totalitate cererea, motiv pentru care există o cerere mare şi pe segmentul spaţiilor stradale, cele mai căutate zone fiind Bvd. Eroilor, Piaţa Unirii şi strada Regele Ferdinand. Chiriile în zonele centrale sunt cuprinse între 45 şi 80 de euro pe metru pătrat pe lună, iar în zonele semicentrale de 15 – 35 de euro pe metru pătrat pe lună.
Delimitarea zonei metropolitane dă naştere goanei după terenuri
Segmentul spaţiilor industriale este dominat de trei mari proiecte, dintre care cel mai mare este parcul industrial Tetrarom III ce are o suprafaţă de 154 de hectare, şi unde compania Nokia şi subcontractorii săi ocupă 90 de hectare. Consiliul Judeţean doreşte ca pe viitor să extindă parcul cu alte 100 de hectare. Anul trecut au fost livraţi pe piaţă doar 30.000 de metri pătraţi de spaţii de depozitare. Studiul arată că investitorii şi-au îndreptat atenţia spre construirea de noi hale, din cauza costului ridicat de a renova stocul existent. Nivelul chiriilor se situează între 2 şi 6 euro pe metru pătrat pe lună.
Deşi nu a fost Capitală Culturală Europeană precum Sibiul, şi în Cluj-Napoca s-au înregistrat creşteri ale preţurilor terenurilor de până la 50% în 2007. Cele mai mari creşteri de preţ s-au înregistrat în partea sudică a oraşului. „În momentul de faţă, mai ales după ce a fost anunţat faptul că zona metropolitană a oraşului va fi dispusă pe 185.000 de hectare, toate terenurile de la periferia oraşului sunt luate în calcul pentru construcţia de blocuri sau case, în special în localităţi precum Becaş, Borhanci, Făget, Floreşti şi Apahida”, se mai arată în studiul celor de la CB Richard Ellis Eurisko.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













- Tag-uri:
- cluj-napoca
- ,scumpiri
- ,bucureşti
[+] Adauga un comentariu