no author
Anca Olteanu
4374 vizualizări 11 mai 2017

Comisia Europeană (CE) a redus estimarea pentru creşterea economică a României în 2017 cu 0,1%, de la 4,4% la 4,3%, asta în condiţiile în care Guvernul României a anunţat pentru acest an o evoluţie de 5,2%. Oficialii europeni  au menţinut rata de creştere de 3,7% pentru 2018. Asta cu toate că în document atrag atenţia asupra riscului legii salarizării unitare, prin care Guvernul PSD se angajează să majoreze semnificativ salariile din sectorul bugetar. 

„Proiectul legii salarizării unitare prezintă un risc semnificativ asupra prognozei fiscale, cu un impact potenţia de -2%l din PIB în 2018. Forma finală a legii însă nu a ost cunoscută până elaborarea acestei previziu”, se arată în documentul CE. 
 

De cealaltă parte, cele mai recente prognoze ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), dar şi cele venite dinspre Fondul Monetar Internaţional (FMI) au revizuit în creştere evoluţia economiei româneşti

BERD a îmbunătăţit cu 0,3%, la 4%, estimarea pentru creşterea economică a României pentru anul 2017 şi la 3,5% în 2018, potrivit raportului de perspective economice regionale publicat miercuri de instituţie.

Ipoteza creşterii este susţinută şi de FMI care, în raportul numit „Perspectivele de creştere economică la nivel global", estimează că România ar urma să aibă în 2017 o creştere economică de 4,2% şi de 3,4% în 2018. 

Ce estimări are Guvernul

În programul de convergenă pentru perioada 2017-2020, aprobat săptămâna trecută de Guvern, pentru anul 2017 s-a estimat o creştere economică de 5,2% bazată exclusiv pe cererea internă. În cadrul acesteia s-a estimat că investiţiile (formarea brută de capital fix) se vor majora cu 6,9% după reducerea înregistrată în 2016,iar consumul final cu 6,3%. 

„Pentru perioada 2018 - 2020 se estimează că economia românească va creşte mai susţinut, cu un ritm mediu anual de 5,6%. Cererea internă (consumul şi investiţiile) va continua să reprezinte motorul creşterii economice”, se arată în document. 

Reacţia PSD

PSD susţine, joi, că revizuirea negativă a estimărilor Comisiei Europene privind deficitul bugetar s-a făcut pe baza unor proiecte de lege care încă sunt în dezbatere şi care nu pot fi analizate separat.

„Revizuirea negativă a estimărilor Comisiei Europene privind deficitul bugetar s-a făcut pe baza unor proiecte de lege care încă sunt în dezbatere şi care nu pot fi analizate separat. Legea salarizării unitare care va aduce într-adevăr multe creşteri salariale nu trebuie privită separat când se calculează impactul asupra deficitului bugetar. Sunt elemente complementare, cum ar fi creşterea salariului minim, creşterea salariilor în mediul privat, măsuri de combatere a muncii la negru sau limitarea utilizării abuzive a contractelor de muncă parţiale. Toate acestea vor aduce venituri suplimentare la bugetul de stat care vor compensa impactul bugetar al legii salarizării unitare”, a precizat, joi, purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Dobre a susţinut că noua evaluare a CE privind România confirmă, de fapt, că măsurile luate la începutul anului de Guvernul Grindeanu au avut un efect pozitiv asupra economiei.

„Noua evaluare a Comisiei Europene subliniază că avem o creştere economică solidă ca urmare a măsurilor de relaxare fiscală şi de majorare a salariilor”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al PSD. 

„INS a publicat datele pentru primul trimestru care arată că la începutul acestui an am avut cea mai accelerată creştere a cifrei de afaceri din industrie, respectiv 10,9%. Asta înseamnă că avem o creştere economică sănătoasă, care poate genera locuri de muncă şi care ne oferă motive de a privi cu optimism evoluţiile economice din acest an”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD.

 

 

Citește și: