no author
Ioan Dornescu - Mediafax
23973 vizualizări 10 iun 2014

"A fost trimisă notificarea de reziliere a acestui contract, vineri, dacă nu mă înşel", a spus ministrul Transporturilor, Dan Şova, răspunzând unei întrebări pe această temă.

Şova declara la finele lunii martie că acordul ar putea fi reziliat dacă autorităţile nu ajung la o înţelegere cu constructorii legată de preţul lucrării.

"Am cerut să se facă o analiză care erau lucrările care trebuiau făcute în preţul iniţial şi care sunt lucrările suplimentare. Au cerut o sumă mult mai mare, de altfel ne-au şi dat în judecată, Pizzarotti a dat în judecată CNADNR pentru o sumă consistentă, de 80 milioane lei, daca nu mă înşel, e un proces pe rol în acest moment. Nu există niciun fel de rezervă, am spus că dacă în urma negocierilor Pizzarotti înţelege ca în preţul iniţial (...) să rezolve cei 6,5 km este bine, dacă nu, nu este exclus să ajungem la reziliere şi aici", a precizat Şova la momentul respectiv.

CNADNR îşi propunea ca segmentul lipsă de 6,5 km al acestei autostrăzi să fie inaugurat în acest an, potrivit unui document din martie.

În perioada 2012 şi 2013, primii 6,5 kilometri ai acestei autostrăzi, pe traseul Şoseaua Petricani şi centura Capitalei, au fost o victimă a tăierii investiţiilor, sumele alocate fiind insuficiente pentru finalizarea tronsonului. În contextul reducerii finanţărilor, CNADNR a prelungit în 2013 contractul de execuţie cu italienii de la Pizzarotti şi Tirrena Scavi până în aprilie 2015, potrivit ZF.

Lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti au fost împărţite în două sectoare, respectiv Bucureşti-Moara Vlăsiei, executate de consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi Moara Vlăsiei-Ploieşti (asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct '98/Com-Axa).

Traficul pe autostrada Bucureşti-Ploieşti a fost deschis în vara anului 2012, cu restricţii de viteză, după mai multe amânări. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 450 milioane euro.

Citește și: