1862 vizualizări 22 aug 2017

Directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului (DAJ) Harghita, inginer Török Eugen, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că unul dintre motivele pentru care recoltarea cartofilor a început mai repede a fost că au venit solicitări din partea fabricilor de chipsuri, care au nevoie de aceste legume.

„În alţi ani recoltarea începea în 25 august, iar în acest an a început cu 10 zile mai repede. Cartofii erau potriviţi pentru recoltare. Producţia este bună, mai ales în zona Ciucului, ceva mai slabă în zona Gheorgheni, unde a plouat mai puţin. În judeţ e o producţie bună, în jur de 26 de tone la ora actuală şi doar 200 de hectare agricole avem recoltate din 8.250, în total”, a spus Török Eugen.

Recoltarea va continua până la sfârşitul lunii septembrie, iar potrivit primelor date, asemenea producţie la un hectar nu a mai fost de 20 de ani, în judeţul Harghita, potrivit lui Török Eugen.

„Acum 10 ani aveam suprafeţe mult mai mari. Cu trecerea timpului, intrarea în UE, schimbarea tehnologiei şi a soiurilor, sunt mai puţini producători, suprafeţe mai mici. Avem 8.250 faţă 14.700 de hectare. Suprafaţa a scăzut, dar producţia medie a crescut. Cei care nu au o tehnologie corespunzătoare nu are rost să se ocupe, la cartofi se poate şi câştiga şi pierde, ca la orice cultură, aici cheltuielile sunt mari la hectar. După părerea mea, vor fi suficienţi cartofi şi nu cred că va fi nevoie de import, în acest an”, a mai spus Török Eugen.

În judeţul Harghita, nouă producători de cartofi au contracte cu fabrici de chipsuri din Braşov şi Bucureşti.

Citește și: