Publicat

8

septembrie

2017

11:39

1098

vizualizări

Cum a făcut Guvernul din bănci „o problemă de siguranţă naţională”. Ministrul de Finanţe: „Avem trei mari acţiuni de control deschise”

Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, anunţă că au fost deschide „trei mari acţiuni de control” la băncile din România, susţinând că tranzacţiile cu creanţe ale instituţiilor financiare pot deveni chiar „o problemă de siguranţă naţională”

Cum a făcut Guvernul din bănci „o problemă de siguranţă naţională”. Ministrul de Finanţe: „Avem trei mari acţiuni de control deschise”

Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, anunţă că au fost deschide „trei mari acţiuni de control” la băncile din România, susţinând că tranzacţiile cu creanţe ale instituţiilor financiare pot deveni chiar „o problemă de siguranţă naţională”

„Avem trei mari acţiuni de control deschise la bănci. Le-am spus şi celor din Asociaţia Română a Băncilor: nu se poate să nu plăteşti impozit pe profit timp de 10 ani. Monitorizăm lunar declaraţiile de plată. Au început să apară şi declaraţii rectificative. Aceasta înseamnă că instituţiile bancare încep prin propria voinţă să nu mai vândă credite în străinătate fără justificare. Am limitat deductibilitatea la 30%, atât pentru bănci, cât şi pentru oricare alte companii care vând creanţe. La o singură bancă am stabilit impozit pe profit suplimentar care ar fi trebui plătit statului în ultimii cinci ani în valoare de 650 milioane de lei. Acolo este vorba şi de o plângere penală. Au fost nişte tranzacţii succesive de vânzare/cumpărare de creanţe prin care o parte din active, sute de milioane de euro, au mers în paradisuri fiscale. Trebuie să vă imaginaţi că în fiecare tranzacţie de creanţe se află în garanţii în spate. Spre exemplu, a fost o bancă ce a vândut o creanţă cu o valoare nominală de 14 milioane de euro cu un euro în străinătate, iar cumpărătorul a venit la firma românească şi i-a spus simplu: dacă nu intru acţionar, cer lichidarea. Gândiţi-vă că avem firme de stat care pot ajunge în această situaţie când iau credite de la bănci străine din România. Acestea pot fi preluate pe nimic prin acest mecanism. Este chiar şi o problemă de siguranţă naţională”, a declarat ministrul Finanţelor, într-un interviu pentru Ziarul Financiar.

Pe 20 august, premierul Mihai Tudose a anunţat că ANAF a început o serie de verificări la instituţiile inanciare care activează în România să vadă „ce şi cum se întâmplă”. 

Premierul a reluat atacurile la bănci, susţinând că „au venit aici crezând că toţi suntem cu tricouri cu fraierii noştri” şi a ameninţat că, dacă profiturile nu vor fi la vedere va ieşi chiar public să le spună românilor că nu e sigur să-şi ţină economiile acolo. 

Pentru început, a precizat Tudose, ANAF a început verificările la două bănci, însă nu le-a numit.  

„Au început controale peste tot, şi vă dau un exemplu cu băncile. Avem 36 de bănci active, 18 sunt pe profit şi 18 nu. Eu cred că trebuie să le ajutăm (...) poate facem o fundaţie să le dăm nişte bani că, înţeleg că ei au venit aici să ne ajute, să, nu ştiu, sunt subsidiare ale Crucii Roşii sau, pur şi simplu, au venit aici crezând că toţi suntem cu tricouri cu: fraierii noştri ! ANAF-ul a început controlul la două dintre ele să vadă cum şi ce se întâmplă. Eu vă spun foarte sincer şi-mi asum, o să ajungem până a la ieşi public şi a spune: domne', băncile astea nu au profit, de un an, de doi, de trei, de patru, nu ştiu dacă este foarte „safe” să vă ţineţi economiile acolo. (...) Iertaţi-mă, e o bancă, dacă ea nu are profit, e pe pierdere, păi nu riscă să intre în faliment ?" a precizat Mihai Tudose, la Antena 3.

Pe 10 august, premierul a ameninţat că va publica nişte date, chiar dacă „o păţeşte” ca să înţeleagă românii că băncile „îi fură”. „Perioada romantică a trecut”, a spus şeful Guvernului la vremea respectivă.

Recent, Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat că 31 dintre cele 46 de bănci din România sunt pe pierdere şi doar 15 bănci au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani. „Este vorba de tot felul de ope­raţiuni aşa-numite de optimi­za­re fiscală. Băncile se împru­mu­tă la banca-mamă, la do­bânzi de 19%, de exemplu. În intervalul acestor 5 ani s-au împrumutat la banca-mamă şi, ulterior, au plasat credite pe piaţa românească la o dobândă mult mai mică. Este evident că, astfel, ieşi în pierdere“, a declarat Mişa.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | ANAF a luat banii din conturile unuia dintre cele mai mari brand-uri ale României: "E incredibil! Legea nu poate fi aplicată şi aici?"

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info