Cum a reuşit Tarom să-şi crească numărul de pasageri în plină criză

de Adrian BĂRBULESCU Postat la: 29.07.2010 20:09 Ultima actualizare: 29.07.2010 20:10

În primele şase luni compania aviatică a avut cu 31 la sută mai mulţi călători /// Foto: Publimedia/Adrian Stoicoviciu

După ce anul trecut înregistrase un recul de 13%, în primele şase luni ale lui 2010 numărul de pasageri transportaţi de Tarom a crescut cu 31%. În acest ritm, compania va egala rezultatele din 2008

Compania aviatică naţională Tarom a transportat în primele şase luni ale anului în curs peste 900.000 de pasageri, cu 31% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă din 2009. Oficialii companiei pun creşterea pe seama faptului că anul trecut au fost lansate mai multe rute noi. "În 2009, Tarom a inaugurat operarea pe 11 noi rute (Amsterdam, Bari, Dubrovnik, Lyon, Geneva, Salzburg, Strasbourg, Veneţia, Zurich, Budapesta şi Belgrad), iar extinderea reţelei a continuat şi în 2010, când în orarul de vară au fost introduse încă trei noi destinaţii: Nisa, Riga şi Damasc", au precizat oficialii societăţii, citaţi de Mediafax.

Şi cifra de afaceri a companiei aviatice a crescut, cu aproape 34%, de la 313,6 milioane de lei în perioada ianuarie-iunie 2009 la 420 milioane de lei în primele şase luni din acest an. La această evoluţie au contribuit creşterea cererii de transport aerian pe piaţa românească, precum şi "comunicarea mult mai agresivă a ofertelor şi concentrarea pe mediul online", conform companiei.

Creşterea gradului de ocupare

Anul trecut, Tarom a transportat 1,72 milioane de pasageri, cu 13% mai puţini decât în 2008. În ultimii doi ani, numărul pasagerilor transportaţi în primul semestru a reprezentat aproximativ 45% din totalul anual. Făcând un calcul simplu, rezultă că, dacă evoluţia din primele şase luni se menţine, atunci numărul de pasageri care va fi contabilizat la 31 decembrie 2010 va fi egal cu cel din 2008, adică 1,98 milioane. În primul semestru din 2008, Tarom a transportat 900.000 de pasageri, ca în ianuarie-iunie 2010.

Însă, potrivit anunţurilor făcute luna trecută, Tarom ar miza în acest an pe o creştere cu 21% a numărului de pasageri transportaţi faţă de 2009, ceea ce ar duce totalul anual la 2,1 milioane. Totodată, compania vizează creşterea gradului de ocupare al aeronavelor, de la 56% anul trecut la peste 60% în 2010.

Pe de altă parte, oficialii companiei intenţionează să reducă drastic chel­tuielile. Concret, se ţinteşte o dimi­nuare cu 10% a costurilor de hand­ling (manevrarea bagajelor) în escalele principale. Totodată, s-a decis scăderea costurilor cu deplasările în interes de serviciu cu 50% şi renegocierea contractelor cu centrele de perfecţionare şi cu hotelurile partenere, pentru reducerea costurilor cu până la 20%.
Operatorul de transport precizează că investiţiile realizate în primul semestru al anului, de 6,01 milioane de lei, cuprind în principal platformele informatice şi echipamentele pentru menţinerea capabilităţilor tehnice.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

7 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 TARROM 30.07.2010 09:46

FOARTE SIMPLU: PRIN FORTAREA INCHIDERII AEROPORTULUI BANEASA (DE LOW COST)

 
#2 Alex 30.07.2010 10:20

Interesant ca articolul nu gaseste de cuviinta sa ne spuna si un mic amanunt : profitul ! Anul trecut super compania Tarom a avut pierderi de 55 ( cincizeci si cinci ! ) mlioane de euro ! Da bine ca a crescut gradul de ocupare a aeronavelor !
vezi : http://www.zf.ro/eveniment/companiile-de-stat-au-afaceri-de-10-mld-pe-an-dar-sunt-incapabile-sa-faca-profit-6713257

 
#3 goe 30.07.2010 12:05

Ma bucur de parca iau vreun ban pe chestia asta!
Oare de ce nu exista si in SUA o companie "de stat" aviatica? Nu se merita?

 
#4 MINIBOC 30.07.2010 12:06

Era si un banc:
Cum a reusit Bula sa scape mai multe fete de la viol?
Simplu: le-a convins!

 
#5 peter barde USA 31.07.2010 09:30

Nu pot sa NU-I amintesc domnului BOC, pe care i-l simpatizez , pt inteligentsa sa plus ORIGINEA SA , care nu este SIMILARA cu ori-ginea eurodeputatei de bani gata FIICA LUI PAUL NICULESCU MIZIL- EA a ajuns IN TOP, datorita conceptiei STRANGE [ciudate] a locuito-rilor MIZILIENI,ori MIZILICI, ca sa nu-i numesc la toptan RROMANO,- furt de identitate romaneasca,care nu e la fel cu GYPSY conf cu ENCICLOPEDIA BRITANICA. BAIAT DESTEPT ACEST ADI NASTASE, a mirosit conceptia ODDITY, *, PECULIARy a MIZILU-LUI si A FOST SALVAT cu o noua imunitate, N-ARE importantsa pana cand, important este faptul ca ADI a descoperit OAZA de fidelitate- bolsevica, ca doar nu i-a comunicat-o P .N .Mizil, tatal eurodeputatei ci mintea candidatului A. N. IN PRIVINTSA lui EMIL BOC a-si vrea sa-i comunic prin acest ziar GANDUL care nu este dupa parerea mea PRO P.D.L. si tocmai de aceea vreau sa cunoasca 3-4 INFO bazate pe ADEVAR [ sa crape cerul]; 1] guvernul lui CEAUSESCU , sau dupa revolutie TAROMUL VENEA LA NY. Acum[ de cativa ani buni] nu mai vine dar se DUCE LA DAMASC, probabil si in ABU/DABY, caci acolo "sunt multi romani" nu ca la NY. DL BOC SA RETINA CA nici-o scuza nu poate fi acceptata, dela TAROM, pt lipsa acestei LINII,, care nu trebuiA anulata ci prelungita la cealalta colonie de ROMANI din CALIFORNIA. CERETI votul romanilor CARE A SALVAT PDL dar le suspendati TAROMUL ca sa faca romanul escale de 4-6 ORE in EUROPA., sau sa rupa legatura[vizitele] c u TARA NU E PROBLEMA- DV e problema lui PREDA care vrea sa va ia locul, vorba vine mai exact e problema lui BERCEANU [ berch-u, o fi ruda cu NINA expri-ma LADY/RO]. care ar trebui DAT AFARA, RAPID, in cca 10-15 zile, PRIMUL. nu pt disconfortul provocat de TAROM la NY.;[ romanii au pielea tabacita] si nici pt faptul ca TAROMUL putea fi gasit de clientii romani ori unde la NY , in BROOKLYN sau in QUEENS,darFUDULIA,- mioritica a TAROM cu MONEY se mentinea [oarecine era darnicul director? ] Tarom, PLATEA KIRIE URIASHA intr-un bilding de LUX PE FIFTH avenue din MANHATTAN si cate ale cheltueli nestiute la TAROM, dar si in afara lui de care nu e vinovat TAROM. ESTE vorba de LEAFA UNUI aviator [ i-am uitat numele] reprezentant. RO IN AUTORITATEA AVIATIEI CIVILE care primea leafa si pt sotie, de acasa. iar leafa lui era ASTRONOMICA.,pt ca facea pliMbari GRATIS, pe LINIILE tuturor NATIUNILOR, ca inspector AUTORITATII AVIATIEI CIVILE, INTERNATIONALE, ferice om. PROSTANAC TARICEANU sau cine era PM sau o fi si acum aceasta TRAZNAE strigatoare la cer. SA REVIU PT RADU BERCEANU. el trebue imediat asvarlit afara din GUVERN CU TAM-TAM ul necesar.TAM-TAM-ul creaza blamul pe asvarlit si mai corecteaza imaginea guvernului pe care arunca * - toti ca in filmele 1940 ... cu frisca dela HOLLYWOOD. PUN PUNCTUL pe i .cu ce a DESVALUIT ANDREEA TREICHL. director AL CONSORTIULUI BANCAR "ERSTE aUSTRIA," LA care ceste AFILIATA si B. C. RO. condusa sau supravegheata din partea consortiului de ausriacul Dominic BRUINSELS. ESTE zguduitor ce a pu-tut declara ANDREEA TRECHL cu privire la INDOLENTSA MINISTRILOR MIORITICI, cu referire la TRANSPORTURI conduse de RADU BERCEANU, care refuza 8O milioane NERAMBURSABIL euro/ money dintr-o 100 de milioane INV de miliarde pt ca DOMNIA SA STEAUA NR 1 din guvernul PDL NU ESTE CAPABIL SA OBTINA alte 50 MILOANE pt exproprieri si mutari. O FI VRAND R,B. SI ALEA SA LE PLATEASCA TOT WEST EUROPA. Dar mai bine cititi ce a spus ANDREEA TREICHL. Sa -TI SE OFERE bani 35 MILIARDE euro, GRATIS, NE/ restituibili, si SA-I REFUZI, pt INDOLENTSA, sau SOMN- ALES in PARLAMENT, este mai mult de cat pluri CRIMA, este ekivalent cu orice ; RAZBOI indirect sau mascat versus RO., sau cu COMPLOT anti/RO cu sau fara circumstante de orice felNU SE PUNE PROBLEMA la pedepseextreme DAR ASEMENEA INDIVIZI MERITA SURGHIUN pe insule pustii , pe perioade limitate sa fie invatatura pt altii care cred ca ministeriatul este o baclava ca la mama acasa. ASTEPT DELA DL BOC doua randuri de jusificare cu acel aviator de care am vorbit poate ca dansul nu e vinovat dar si cu privire la ce a VORBIT ANDREA TREICHL, ca NIMENI ALTUL. Este EXTREM DE RUSINOS . Petre BARDE N.Y. 31 JULY /O10

 
#6 robert 31.07.2010 09:56

a trebuit sa apara criza ca sa existe cresteri. incredibil. ar trebui batut bine domnul manager si apoi repus acolo. bine ca s-au asezat pe un drum bun. poate or sa apuce sa ii si depaseasca pe vecinii de la Malev. nu prea cred, dar nadajduim.

 
#7 george 31.07.2010 12:19

exact acum 2 zile am vazut o fata ramasa fara bagaj la otopeni sosire. cred ca bagajul ei fusese ridicat din greseala de altcineva dar chiar si eu am avut emotii dupa ce am asteptat jumatate de ora sa ne soseasca pe banda. sub motivul ca se faceau lucrari in incinta pasagerii erau obligati sa se inghesuie ca oile in zona de handling.
imi aduc aminte ca acum citiva ani, pe vremea lui tariceanu, un ministru al transporturilor se lauda ca reusisera sa scada pierderile sub 40 de milioane de euro! acum am ajuns la 55!

cit despre costuri, e mai scump un dus- intors la constanta cu tarom, decit unul cu austrian a. dus-intors pina la viena, la aceeasi clasa! puteti verifica...

probabil ca un motiv penrtu ceresterea nr. de pasageri e si obligatia celor de la stat de a-si cumpara bilete la tarom si starea sufocanta a circulatiei rutiere spre vest.

in rest, articolul e destul de slab, fiind o palida reclama mascata.
parerea mea!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa