Cum asortam bautura cu felul de mancare

Cum asortam bautura cu felul de mancare

De la masa nu trebuie sa lipseasca bautura, spun specialistii. O bautura buna da savoare mancarii si bucura simturile. Insa nu toata lumea stie cum sa aleaga tipul de bautura in functie de meniu.

De la masa nu trebuie sa lipseasca bautura, spun specialistii. O bautura buna da savoare mancarii si bucura simturile. Insa nu toata lumea stie cum sa aleaga tipul de bautura in functie de meniu, de ora de servire a mesei sau de locatie. De obicei, regulile de asortare a bauturilor la mancare sunt respectate in marile restaurante, la petreceri sau evenimente mai speciale. Sunt insa o serie de reguli generale, de care ar trebui sa tinem cont tot timpul.
Micul dejun - fara bauturi alcoolice
La micul dejun este o singura regula: fara bauturi alcoolice. Sunt permise doar cafea cu lapte, ceai sau sucuri proaspete. Pentru pranz si cina regulile sunt aceleasi, cu mici exceptii in functie de tipul de mancare. La inceput, se serveste o bautura aperitiv, tare: campari (cu suc de fructe sau apa tonica), martini, votca, gin tonic, whiski. Pentru primul fel de mancare, gustare sau ciorba, ideal este vinul alb.  La felul al doilea, de obicei friptura, se tine cont de tipul de carne. Pestele si carnea de pui se servesc cu vin alb demisec, iar carnea de vita, porc, berbec si vanat cu vin rosu demisec. La desertul dulce, format din prajituri sau fructe, se bea coniac, iar desertul uscat, branzeturile fine, se servesc alaturi de  un vin dulce sau vin vechi de vinoteca.
Tarie traditionala pentru o masa tipic romaneasca
O masa tipic romaneasca incepe cu o tarie traditionala: palinca, tuica sau tuica fiarta, in functie de anotimp. Se continua cu aceeasi bautura, la toate felurile de mancare. La mese mai speciale, cum ar fi pomana porcului, se bea vin rosu sau vin alb sec.
Cei care organizeaza evenimente mai speciale, cu meniuri pe masura, trebuie sa tina cont de unele reguli mai stricte. Molustele, racii, stridiile, melcii, fructele de mare, ficatul de rata sau de gasca, pastele, sosurile albe se servesc cu vin alb sec. Legumele si specialitatile picante se servesc tot cu vin alb, dar mai usor. Carnea de pasare de vanat are nevoie de un vin elegant si fin.
Una din cele mai reusite combinatii este cea de branzeturi cu vin. Branza proaspata sau cea topita se servesc alaturi de un vin dulce, aromat, alb sau roze, iar branza de capra si branza de burduf merg cu vin alb sec sau un vin rosu tanar, cum ar fi Merlotul. La branzeturile fermentate, de consistenta moale si la cascaval se bea numai vin rosu puternic, de tipul Pinot Noir.
Berea - la mititei si carnaciori
Vinul se bea numai cu apa minerala gazoasa. De obicei, nu se amesteca, ci se beau din pahare separate.  Totusi, chiar si la mese oficiale, cei care doresc pot bea sprit, care se face numai din vin alb si apa minerala gazoasa. Este bine ca spritul sa se bea la evenimente familiale si nu la cele somptuoase.
Berea este una din cele mai consumate bauturi din lume. In restaurantele cu specific romanesc, berea se serveste la mititei, berbec la protap, carnaciori.  Berea este ideala pentru mancarea si sosul picant si pentru pizza de orice fel. Teoretic, berea se bea inainte de vin, dar de obicei persoanele care prefera berea la masa, nu mai consuma alta bautura alcoolica.
Sampania, "bautura regilor", este asociata evenimentelor. Se serveste la inceput, inainte de masa, de obicei pentru a inchina in cinstea evenimentului respectiv.
Cocktailurile sunt bauturi mai speciale, care se servesc la dineuri, tot inainte de masa. De obicei, sunt personalizate, asociate evenimentului respectiv, preparate de barman, dupa o anumita reteta. In general, sunt bauturi usor alcoolice, care nu se asociaza cu mancarea, insa pot fi servite alaturi de alune, betisoare crocante din cascaval, covrigei.
Temperatura optima
Temperatura la care se servesc bauturile are un rol foarte important, de obicei pastrarea aromei originale. Tariile se servesc foarte reci, vinul alb si vinul roze sec se servesc la 8- 12 grade, vinul alb demidulce, vinul spumant si sampania se servesc la 6- 8 grade, vinul rosu, usor la 10-12 grade, iar vinul rosu, tare la 18- 19 grade. Vinurile vechi se servesc la temperaturi mai ridicate decat cele tinere.
Fiecare bautura se serveste in pahare speciale. Palinca si tuica se pun in pahare mici, numite "shoot-uri", pentru a putea fi baute dintr-o singura inghititura; vinul rosu se bea din "baloane"- pahare mari, rotunde; vinul alb trebuie servit in pahare mai mici, pentru a-i putea pastra tempratura si aroma; sampania se bea din cupe sau din flute- pahare lungi, inalte, cu gura mica.
Bauturile sunt o incununare a unui meniu reusit, dar trebuie consumate cu moderatie si savurate. Calitatea conteaza.


 

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa