Cum să-ţi convingi şeful să te angajeze pe un post permanent
Multe companii au angajat personal temporar /// Foto: Shutterstock
Arată că foloseşti timpul de muncă pentru muncă,
implică-te în acţiuni şi nu prelungi pauza de
ţigară
Angajaţii pe perioadă determinată ai companiilor nu trebuie să dispere că după cele trei luni de muncă vor fi nevoiţi să îşi caute un alt job. Specialiştii în resurse umane le recomandă angajatorilor să-şi îndrepte atenţia în primul rând spre angajaţii temporari, când vor recurge la angajări permanente. Astfel, 35,2% dintre companiile româneşti care au angajat personal pentru o perioadă determinată spun că acest segment al forţei de muncă este unul esenţial, iar 84,2% declară că aceşti angajaţi iau parte la aceleaşi procese de instruire şi integrare la care participă şi angajaţii permanenţi, arată un studiu realizat de compania Manpower România. Dar nici angajatul temporar nu trebuie să stea cu mâinile în sân.
Ce să faci şi ce să nu faci
"Să fie cel mai bun!" este primul dintre sfaturile specialiştilor în resurse umane. "Acum performanţele contează şi trebuie să-şi facă treaba mai bine sau cel puţin la standardele impuse de companie. Nu e o garanţie că acest lucru îi va asigura în mod cert angajarea, dar şansele cresc considerabil", a declarat pentru Gândul Anca Podoleanu, consultant în management la Choice Management & Consulting. Angajatul pe perioadă determinată poate considera cele trei luni de zile drept perioadă de probă. "Noul angajat trebuie să fie responsabil, să arate că foloseşte timpul de muncă pentru muncă, să ia iniţiativă, să fie activ şi să demonstreze şefului că vrea să facă parte din echipa companiei", ne-a declarat Corina Diaconu, managing director la ABC Human Capital.
De asemenea, anagajatul temporar trebuie să evite să ia parte la micile conflicte de muncă şi să nu se lase atras de "bisericuţele" deja existente. Tot de evitat sunt şi pauzele interminabile sau discuţiile lungi la o ţigară cu colegii. "Dacă evoluţia financiară a companiei nu este bună, angajatorul poate renunţa mai uşor la angajaţii temporari, decât dacă aceştia ar fi avut contract de muncă, evitând astfel birocraţia", mai spune Corina Diaconu.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















2 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Au trecut 20 de ani de la Revolutie. E mult sau putin? Afla aici.
www.crbs.blog.com
Gogomănii propagandistice care se lăbărÅ£ează pe ecranele televizoarelor ÅŸi monitoarelor sunt golănia „Comunitatea Românilor cu Bun-SimÅ£” sau „Eu nu votez”!!!!
Această propagandă este făcută de propagandiÅŸtii sulfuroÅŸi portocalii ÅŸi haita de îmbuibaÅ£i peneliÅŸti, care împut forumurile ÅŸi spaÅ£iul public susÅ£inând că Băsescu are bun simÅ£ ÅŸi că Antonescu este neprihănit!!! NesimÅ£ire fără limite!!!!
Cum apare un comentariu critic la adresa lui Băsescu sau a mafiei patronate de el sau la adresa lui Antonescu, cum apare ÅŸi golănia cu „Comunitatea Românilor cu Bun-SimÅ£” ÅŸi mai nou „Eu nu votez”!!!!
PropagandiÅŸtii ÅŸcoliÅ£i de Soros ÅŸi alte fundaÅ£ii antiromâneÅŸti ÅŸi anticetăţeneÅŸti au inventat această ÅŸmecherie pentru a bloca sau măcar bruia furia românilor dezamăgiÅ£i de guvernările hoÅ£eÅŸti, de dreapta, ale PDL ÅŸi PNL!!!
Când i-au susÅ£inut, promovat, apărat pe aceÅŸti hoÅ£i care i-au nenorocit pe români ÅŸi au demolat România, nu aveau bun simÅ£??
Când alianÅ£a d.a pdl-pnl a promovat impozitul de 16%, care sărăceÅŸte salariaÅ£ii ÅŸi-i face mai bogaÅ£i pe patroni, oamenii cu mulÅ£i bani, nu aveau bun simÅ£. Dar când au dat la Fondul Proprietatea 25% din averea tării, făcută în 50 de ani, sau când au promovat legile pensiilor nesimÅ£ite ale securiÅŸtilor, poliÅ£iÅŸtilor, magistraÅ£ilor, generalilor făcuÅ£i pe bandă rulantă?? Dar când au votat legea salarizării în învăţământ ÅŸi apoi au retras-o nu aveau bun simÅ£??
Åžtim cine plăteÅŸte propaganda scârboasă, diversionistă!!! Băsescu ÅŸi Antonescu!!! Timp de 5 ani, de când la conducerea României este Băsescu, demolatorul bunui simÅ£ în România, nu aveau nevoie de bun simÅ£?? !!
Pe cine susÅ£in ei? Pe apărătorii HOÅ¢ILOR, CURRVELOR SI PROXENEÅ¢ILOR, HOMOSEXUALILOR, CONSUMATORILOR DE DROGURI, HOÅ¢ILOR ÎMPROPRIETÄ‚RIÅ¢I CU O PARTE DIN AVEREA STATULUI, Å¢IGANILOR, SECTELOR RELIGIOASE, ANTIROMÂNILOR, DEMOLATORILOR BUNULUI SIMÅ¢ ÎN ROMÂNIA!!!!!!!!
DACÄ‚ AR FI CA OAMENII SÄ‚ VOTEZE DOAR DUPÄ‚ AVANTAJELE PE CARE LE AU ÎNTR-O GUVERNARE DE DREAPTA N-AR VOTA NICIODATÄ‚ PNL SAU PDL!!
Scopul diversiunilor? Dacă nu-i votezi pe candidaţii lor, măcar nu vota.
Să te mai fure, hingherescă, umilescă, jefuiască, să-Å£i dea un salariu de mizerie încă 5 ani!!!
Români, mergeÅ£i toÅ£i la vot!!!
DL GEOANÄ‚ ESTE SINGURUL CANDIDAT VALABIL!!