Cum va arăta România în 2009: inflaţie, preţuri, credite, falimente
Cum va arăta România în 2009: inflaţie, preţuri, credite, falimente
Până la Paşte, mâncarea se va scumpi cu 10%
În 2009, o serie de companii vor pune lacătul pe uşă iar şomajul va creşte dramatic
Creditarea va creşte cu doar 10-15%, faţă de 33%, în 2008
România, pe locul trei în UE la inflaţia anuală, în luna ianuarie
Alimentele se vor scumpi cu până la 10% la începutul lunii aprilie, din cauza deprecierii leului, România fiind dependentă într-o proporţie semnificativă de importuri, avertizează Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA). Totodată, este posibil ca şi majorarea contribuţiei la asigurările sociale să se resimtă în creşterea preţului produselor alimentare. "În mod normal, producătorii ar fi trebuit să scumpească mâncarea până acum, dacă ţinem cont că numai în ultimele trei luni, leul a pierdut aproape 13% în faţa euro. Însă, nimeni nu s-a încumetat să o facă, dat fiind contextul economic dificil. Până la Paşte, însă, producătorii vor urca preţurile, pentru că deja merg pe marje minime de profit", a declarat pentru Gândul Dragoş Frumosu.
Astfel, românii vor plăti mai mult nu numai pentru carnea de porc, care provine din import în proporţie de 70%, dar şi pentru mezelurile fabricate în România, care înglobează carne, condimente şi membrane, toate cumpărate din alte ţări. De obicei, o depreciere de 20% a monedei naţionale contribuie cu 10-15% la creşterea preţului mezelurilor, în funcţie de compoziţie. Şi zahărul se numără printre categoriile care se vor scumpi, din cauza dependenţei de importuri, adaugă Frumosu. În jur de 330.000 de tone de zahăr brut sunt aduse din alte ţări, la un consum anual de 500.000-550.000 tone. De aici, şi dulciurile sunt afectate de creşterea preţului, fără a lua în calcul şi cacaua – ingredient indispensabil la fabricarea ciocolatei -, adusă tot din import. De altfel, produsele dulci scot anual din buzunarele românilor sume consistente, numai vânzările de ciocolată atingând 468 milioane de lei în 2008, dintr-un total de 1,17 miliarde de lei, la nivelul întregii pieţe.
Scenariu negativ: falimente şi şomaj
Nu numai populaţia va stânge cureaua anul acesta, dar şi micii producători din industria alimentară. "Anul 2009 este de referinţă pentru adoptarea normelor de mediu, iar societăţile care nu au făcut investiţiile necesare vor pune lacătul pe uşă", spune Frumosu. În cel mai pesimist scenariu – care include şi scăderea consumului -, el crede că 70% dintre producători ar putea să dispară până la sfârşitul acestui an. Printre categoriile cele mai vizate se numără micii procesatori din industria cărnii, producătorii de conserve de legume şi fructe, dar şi industria dulciurilor – în care multinaţionalele au deja cote majoritare din piaţă. În final, industria alimentară va fi dominată de marile companii multinaţionale, care îşi permit să meargă în pierdere sau să-şi reducă marjele de profit într-un an dificil.
De altfel, probleme se anunţă şi pentru industria prelucrătoare, construcţii, comerţ şi sectorul de servicii, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică. (INS). Reducerea producţiei şi a comenzilor, scăderea numărului de angajaţi şi majorarea de preţuri sunt problemele care lovesc din plin aceste domenii. Sectorul serviciilor este afectat într-o măsură mai mică, cererea menţinându-se, chiar dacă se anunţă creşteri de preţuri.
Până la sfârşitul acestui an, sindicatele şi patronatele estimează concedieri masive, din cauza crizei economice. Numărul şomerilor contabilizaţi de Gândul se ridică astfel la 350.000, într-un scenariu pesimist, în condiţiile în care Guvernul nu va lua măsuri care să atenueze şocul economico-social.
România, locul trei în UE la inflaţie
Deprecierea considerabilă a leului se vede, de altfel, şi în cifra ridicată a inflaţiei, în luna ianuarie. România a ocupat poziţia a treia între ţările Uniunii Europeane (UE), cu o inflaţie anuală de 6,8%, comparativ cu o medie a spaţiului comunitar de 1,7%, potrivit Eurostat, Biroul de Statistică al Comisiei Europene. "Nivelul inflaţiei nu ar trebui să ne mire, după ce leul a suferit o asemenea depreciere. Aşa s-a întâmplat şi în Polonia şi Ungaria, ţări în care monedele au avut evoluţii în ton cu regiunea. Aşadar, cifra trebuie judecată în raport cu trendul dezinflaţionist de până acum", a declarat pentru Gîndul profesorul Daniel Dăianu. În zona euro, inflaţia anuală a fost de 1,1% în prima lună a anului, în scădere de la 1,6% în decembrie. Dăianu crede că în perioada următoare, dacă monedele nu se vor mai deprecia – un scenariu posibil - inflaţia o va lua în jos, bineînţeles şi în România. Până atunci, analiştii economici văd şi partea bună a unei inflaţii ridicate.
"Execuţia bugetară e facilitată de inflaţie şi de o devalorizare mare a leului", este de părere analistul economic Ilie Şerbănescu. În opinia sa, anul acesta este mai importantă reducerea deficitului extern decât scăderea inflaţiei. "Eu cred că nu e bine ca Banca Naţională a României (BNR) să lupte împotriva inflaţiei, pentru că asta se răsfrânge şi asupra cursului, dar şi asupra costului finanţării externe", conchide Şerbănescu.
Împrumuturi mai puţine
Cu veniturile diminuate, românii nu vor mai avea acelaşi apetit pentru credite ca în anii trecuţi, mai ales că nici condiţiile oferite de bănci nu sunt favorabile. Analiştii chestionaţi de Gândul spun că oamenii sunt ezitanţi atunci când vine vorba despre un împrumut, când există perspective sumbre în privinţa locului de muncă şi a contextului economic general. Anul trecut, pe fondul crizei internaţionale, soldul creditelor acordate de bănci firmelor şi populaţiei a avansat cu 33,7%, faţă de 60,4%, în 2007, potrivit datelor publicate de BNR. Temperarea creditului neguvernamental a început cu luna octombrie şi a continuat până la sfârşitul anului. Acum, analiştii consideră normală această încetinire, care este mult mai bună pentru economie.
Până la sfârşitul acestui an, creditarea va creşte cu 10-15%, spun aceştia. "Pentru primul trimestru al acestui an, băncile anticipează o reducere suplimentară a cererii de credite ipotecare, pe fondul unei probabile înăspriri viitoare, atât a standardelor, cât şi a termenilor de creditare. Totuşi, această evoluţie ar putea fi influenţată de modificarea Regulamentului privind creditarea din anul 2008, care a relaxat normele prudenţiale în cazul creditului ipotecar", potrivit unui sondaj publicat de BNR. Instituţiile de credit anticipează continuarea corecţiei preţurilor locuinţelor în primul trimestru, dar şi a scăderii cererii pentru toate tipurile de credite de consum.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














56 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Alimentele se vor scumpi cu până la 10% la începutul lunii aprilie, din cauza deprecierii leului, România fiind dependentă într-o proporţie semnificativă de importuri, avertizează Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).
clanurile la putere !
sondaj: v-a crescut sau scazut nivelul de trai dupa integrarea romaniei in uniunea europeana? > sondaje.php0h.com/ni veltraidupaue.php
clanul bogdan oprea - bgs e primul !
ma doare-n pix, ca mi-am luat seminte si o sa pun tot incepand de la morcovi pana la praz.grau am, porumb am, imi ies si puisorii in martie asa ca poa sa dea faliment toate mall urile cu e-urile lor cu tot.
mai apocalipticilor ! ce tot dati cu scumpiri in populatie din cauza importurilor ? cine v-a spus ca preturile in eur nu scad ? "analistul" local ??
daca vreti sa jucati online un joculet dragut, neconsumator de timp, intrati pe ddanica.labrute.fr , introduceti un nume, si in felul asta se va crea un caracter. cu acest caracter, va puteti lupta cu alti jucatori. jocul este in franceza, insa nu necesita o cunoastere a acestei limbi pt a-l juca. prima data cand creati cont caracterul vostru va purta o lupta demonstrativa, apoi veti putea sa provocati pe cine vreti. se pot da 3 lupte pe zi. caracterul il puteti accesa ulterior scriind in adress bar in explorer numele ales de voi .labrute.fr succes :)
felicitari, articolul dumneavoastra este f realist si la subiect. mai departe asa!
si ei fura!!!si vor tilahrii in continuare!! si vor cumpara masini din ce in ce mai scumpe si vor construi vile din ce in ce mai marii si vor avea excursii de la 7 stele precum tov tiriceanu la 99 de stele. ce nu sunt hoteluri de 99 stele lasa ca o construiasca tovii. pt asa o elita speciala provenita din saminta genetica a gunoiului romaniei pus la conducere de armata rosie pus sa omoare un milion de romanii crestini cultivatzi patriotzi si cu onoare in chinuri groaznice!! e timpul revoltei romanii!!! nu se mai poate
eh dar la valoarea noastra nu se poate intampla noua asa ceva...aici e doar lapte si miere...nu nu