Bogdan Alecu
Bogdan Alecu
3074 vizualizări 18 dec 2017

De partea cealaltă, americanii de la Ford se folosesc de acest lucru pentru a pune presiune pe muncitori în a accepta un contract colectiv de muncă decis de conducere. „Urmare a aplicării Ordonanţelor de Urgenţă Nr.79/2017 şi Nr.82/2017 referitoare la transferul obligaţiilor sociale, Automobile Dacia a finalizat negocierile cu sindicatul în 15 decembrie.Acordul care a fost semnat împreună cu sindicatul prevede acordarea unei sume compensatorii de 20% astfel încât salariul net să rămână la acelaşi nivel.

Măsura va fi pusă în practică începând cu 1 ianuarie 2018”, au declarat oficialii Dacia. Oficialii producătorului auto Ford, companie cu 4.200 de angajaţi la Craiova, vor să mărească salariile brute ale salariaţilor începând cu 2018 numai dacă aceştia sunt de acord ca sindicatul şi companie să semneze un contract colectiv de muncă valabil pe o durată de doi ani, şi nu de un an, aşa cum este cutuma. Până pe 20 decembrie 2017, toţi angajatorii trebuie să iniţieze procedura de negociere cu sindicatele/ reprezentanţii salariaţilor pentru a lua o decizie privind efectul “revoluţiei fiscale” care transferă contribuţiile sociale de la angajator la angajat. Pentru ca salariaţii să rămână în 2018 cu acelaşi nivel salarial net din 2017, companiile trebuie să majoreze salariile brute cu valori cuprinse între 17 şi 22%, spun consultanţii. În caz contrar, veniturile nete ale angajaţilor vor scădea.

MAI MULTE PE ZIARUL FINANCIAR

Citește și: