Dezvoltatorii construiesc de trei ori mai încet decât statul român în comunism
Dezvoltatorii construiesc de trei ori mai încet decât statul român în comunism
În perioada 1951-1989 s-au construit 27.000de apartamente pe an în Capitală
În momentul de faţă dezvoltatorii ar putea aduce, în varianta optimistă, 8.000 de apartamente noi în Bucureşti
Ritmul mediu de construcţie a apartamentelor în perioada 1951-1989 a fost de circa 27.000 de apartamente pe an în Bucureşti, adică de peste trei ori mai mare decât cel actual, estimat la circa 8.000 de apartamente noi pentru anul în curs. În perioada comunistă se construiau, în medie, 74 de apartamente pe zi în Bucureşti, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), faţă de o medie de circa 21 de unităţi noi, în cel mai optimist caz, anul acesta.Faptul că statul este cel mai puternic dezvoltator imobiliar, dacă vrea, nu este o surpriză. După 18 ani de la căderea regimului comunist însă, piaţa investiţiilor rezidenţiale, în ciuda unei adevărate explozii în ultimii trei-patru ani, nu a atins însă cote înalte.
Primele investiţii importante, abia în 2005
După 15 ani de aşteptare, în 2005, investitorii şi-au făcut curaj şi au prezentat Capitalei circa 1.500 de noi apartamente situate în complexuri rezidenţiale noi. Spre comparaţie, stocul de apartamente nou-construite ar putea ajunge la circa 29.700 în 2009, numărătoarea începând din 2005, nivelul atins fiind cu 2.000 de apartamente mai mult decât se livra anual înainte de ’90. Altfel spus, în cinci ani dezvoltatorii particulari vor construi, în varianta optimistă, cât a construit statul anual, în medie, timp de patruzeci de ani în Capitală.
În 2006 ritmul livrărilor a ajuns la 2.000, un an mai târziu a urcat la 2.500, iar anul acest ar putea atinge un vârf de 8.000 de unităţi nou livrate, conform unui studiu al Coldwell Banker. În 2009 se estimează că oferta de noi apartamente ar putea ajunge la circa 16.200, cu menţiunea că datorită situaţiei actuale este foarte probabil ca în 2009 numărul total de unităţi să fie cu 35% mai mic decât cel anunţat de dezvoltatori, respectiv de 10.500 de unităţi. Studiul Coldwell Banker a luat în considerare numai oferta de noi apartamente care urmează să fie livrate în cadrul complexurilor imobiliari mijlocii şi mari. La acestea se mai adaugă şi apartamentele din cadrul proiectelor mici, de 30-40 de unităţi.
În ceea ce priveşte perspectivele de viitor, experţii susţin că era marilor proiecte a apus, momentan, dat fiind accesul anevoios la lichidităţi mari. Pe viitor însă, în cazul în care criza financiară globală va începe să îşi reducă efectele asupra dobânzilor bancare, deci accesul la lichidităţi va creşte din nou, marile proiecte s-ar putea dovedi, din nou, mai profitabile, atât pentru dezvoltatori, care îşi vor putea asigura profitul printr-un volum mare, cât şi pentru potenţialii clienţi, care ar putea beneficia de preţuri mai mici. (V.R.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

















- Tag-uri:
- dezvoltatori
- ,stat
- ,construcţii
[+] Adauga un comentariu