Dezvoltatorii vor scădea preţurile pentru a se încadra în limita de creditare a „Primei Case”, de 60.000 de euro
Dezvoltatorii vor scădea preţurile pentru a se încadra în limita de creditare a „Primei Case”, de 60.000 de euro
Programul „Prima Casă” iniţiat de Ministerul Finanţelor şi care va intra în vigoare după data de 20 iunie va duce la scăderea preţurilor apartamentelor noi, şi nu la creşterea lor. „Din punctul meu de vedere, pe termen scurt, toţi dezvoltatorii care au preţurile locuinţelor aproape de limita creditării vor opera scăderi pentru a se încadra în program. Dacă la un dezvoltator preţul este de 80.000, va scădea la 70.000 şi astfel se va crea un gol care trebuie umplut. Cel care vinde cu 90.000 va scădea la 80.000. Toţi dezvoltatorii vor trebui să se adapteze noilor condiţii de piaţă. Până acum, preţurile creşteau pentru că toţi trăiau cu impresia că se poate câştiga”, a declarat pentru Gândul Antonio Zărnescu, director comercial al dezvoltatorului spaniol Gea Prasa. Acesta mai spune că, în acest fel, tranzacţiile pe piaţa imobiliară se vor relua, chiar dacă vor fi valori mai mici, iar piaţa se va debloca.
De aceeaşi părere este şi Carmen Mihăiţă, secretarul general al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI), care spune că, de mai bine de o lună, preţurile locuinţelor vechi şi noi s-au stabilizat. „Nu cred că se vor mai întâmpla creşteri sau scăderi în următoarele cinci-şase luni. Vor fi poate variaţii foarte mici, în funcţie de calitatea acestora”, a declarat pentru Gândul Carmen Mihăiţă.
Valorificarea „Primei Case” se va face prin închiriere, nu prin vânzare
Pentru a evita apariţia samsarilor, cei care vor fi eligibili şi vor cumpăra o locuinţă prin programul „Prima Casă” nu vor putea vinde apartamentul pe o perioadă de cinci ani. „Asupra imobilelor achiziţionate în cadrul programului «Prima Casă», băncile instituie și reînnoiesc în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, un drept de ipotecă de rangul I pe toată durata contractului de creditare, cu interdicţia de vânzare a locuinţei pe o perioadă de 5 ani”, se arată în ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea programului, adoptată, miercuri, de Guvern. „Cred că termenul de cinci ani este rezonabil, oricum o casă nu poate fi vândută cât sunt angajamente cu banca. Probabil că cei care au analizat acest termen au ajuns la concluzia că este optim. Programul va stimula creditarea şi va mişca piaţa imobiliară”, a declarat pentru Gândul Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).
La polul opus, analistul Ilie Şerbănescu ne-a declarat că acest program este destinat a ajuta „nişte şmecheri” care acum nu mai pot vinde apartamentele construite. Majoritatea proiectelor unde se găsesc garsoniere şi apartamente cu două camere noi şi care se încadrează în plafonul de 60.000 de euro sunt situate în câmp, la marginea Capitalei, iar proprietarii nu vor avea acces la supermarketuri, metrou sau grădiniţe şi şcoli. Pentru a cumpăra un apartament din proiectele situate în zone bune din Bucureşti, solicitantul creditului va trebui să vină cu „bani de-acasă”, pentru a completa valoarea locuinţei. Preţul mediu pe metru pătrat este de 1.300 – 1.500 de euro. Avantajul se pare că ar fi de partea proprietarilor de locuinţe vechi: acestea se încadrează în baremul de creditare impus, mai ales că în ultimele şase luni preţurile s-au redus cu până la 50%.
O garsonieră în Militari poate fi cumpărată acum cu 40.000 de euro, un apartament cu două camere în Titan – cu 60.000 de euro, iar un apartament cu trei camere în Drumul Taberei – cu mai puţin de 70.000 de euro. Dacă vor apărea sau nu speculatori care să profite de pe urma acestui program, Carmen Mihăiţă spune că o piaţă în care nu se permit speculaţiile este o piaţă moartă, dar că cei care vor cumpăra un apartament prin programul guvernamental îl vor valorifica mai degrabă prin închiriere decât prin vânzare. „Nu cred că se va ajunge la speculatori prin «Prima Casă», pentru că statul garantează şi cei care vor primi creditele vor fi atent analizaţi”, ne-a mai declarat secretarul general ARAI. (A.G.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

















16 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Programul „Prima Casă†iniţiat de Ministerul Finanţelor şi care va intra în vigoare după data de 20 iunie va duce la scăderea preţurilor apartamentelor noi, şi nu la creşterea lor.
nu se deblocheaza nici-o piata imobiliara, este doar reclama .... toata lumea asteapta pensionarea vesnica a fosilelor comuniste si eliberarea apartamentelor din abundenta pe plan national ..... se cheama criza demografica, lumea tinara cu creier traieste in afara teritoriului infestat de rasa rroma !!!
ai parinti,bunici ?fa-i pe ei fosile ,nu pe batranii nosdtri :iar cei la care te referi,nu stau in blocuri de multa vreme-stau prin cartierele de vile din capitala marlanilor , sunt acum mari capitalisti si aparatori ai demacratiei care a instituit valori precum obrazul gros,nemunca,hotia,praful in ochii oamenilor cinstiti ;prin blocuri au mai ramas doar amaratii care au construi tot ce s-a vandut acum pentru ca sa avem democratia foamei si a matului gros ,asa ca merita sa-i batjocoresti si tu,ca saracii nu merita altceva ; totusi,din ceea ce spui, reiese ca singurul lucru care te supara la blocurile vechi este ca nu poti pune mana pe ele gratis,altfel nu te-ar supara prea tare sa ai vreo 2-3 apartamente?care-i spilul?
din cauza preturilor aberante la care se ajunsese un de 70 de ani cu 4 camere in bucuresti nu se putea gandi sa vanda si sa cumpere 2 camere in brasov sau sa isi cumpere o casa la tara. era prea riscant .vindea in bucuresti si pana sa isi cumpere in brasov preturile crescusera din nou.
ca multi dintre cei pe care -i numesti "fosile comuniste"au fost cei carora li s-au demolat casele ,iar pe locul lor s-au construit blocurie pe cara le astepti tu ,ca sa-tri cada pleasca ;daca ai sti cata suferinta a a insemnat construirea acestor blocuri,ai fi ceva mai atent cum vorbesti ,ca s-ar putea sa te ajunga blestemul celor cu ale caror lacrimi s-au construit
piata imobiliara = caritas + camatarie . bancile au bagat bani virtuali in piata si au creat un joc piramidal la nivel mondial. personaj x1 cumpara cu 20 000 un apartament. personaj x2 cumpara de la x1 cu 40 000 acelasi apartament . persoanj x3 cumpara cu 80 000 acelasi apartament de la x2. dar ca orice joc piramidal cand baza este prea mare se sparge. si personaj x7 care a cumparat acelasi apartament cu 150 000 va fi nevoit sa il vanda cu 20 000 . intretimp bancile s-au imbogatit, notarii la fel. si a aparut gigi becali.
si cand jocul caritas se sparge politicienii iau bani din buget (de la populatie) sa ajute tot bancile
acest "program" este o mare tampenie...si este inca o dovada ca suntem condusi de o clasa politica cretina
doru esti mare om ))))mare dreptate
iar acum au dat o lege prin care sa recupereze banul mafiei )))
traiasca romania democrata
cum un plan atat de laborios va fi gata in cateva saptamani?de cat timp se pregateste chestia asta?o alta teapa data de banci si de marii dezvoltatori.deci:se vor incheia foarte multe contracte pana in alegerile presedintiale.statul garanteaza creditele.dupa alegerile resedintiale,somajul va capata cote colosale,iar oamenii vor intra in incapacitate de plata.apartamentele vor fi luate, iar statul va trebui sa dea bani bancilor.ghiciti de unde vor fi bani!da, aveti dreptate!de la buget.bancile mai jupoaie o data statul,marii dezvoltatori, care sunt tot oameni din sistem, nu raman cu afacerile pe butuci.iar cei tineri?fara casa, fara bani si fara posibilitatea de a mai accesa vreodata un asemenea program intrucat au fost deja intr-unul si nu s-au descurcat.misto!(citat din irinel columbeanu).