Doar 40% dintre români vor apela în 2010 la alţi bani decât leafa

Postat la: 21.01.2010 19:07 Ultima actualizare: 21.01.2010 19:08

Doar unul din zece români vrea să apeleze la bănci anul acesta

Altădată se înghesuiau la ghişeele băncilor pentru încă un credit de consum, acum au devenit mai puţin cheltuitori, constrânşi de reducerile salariale. Cei mai mulţi români (60%) spun că vor face tot posibilul pentru a se descurca cu ce au, fără a apela la alte surse de finanţare, reiese dintr-un studiu realizat de compania de asigurări Aviva în perioada 15 decembrie 2009 - 15 ianuarie 2010. Nici dacă vor avea mare nevoie de bani nu se vor duce la bancă pentru a lua un credit, ci vor cere de la rude sau prieteni, declară alţi 15% dintre participanţii la sondaj, în timp ce o zecime dintre aceştia se vor îndatora faţă de o instituţie bancară. Cei care nu-şi fac asemenea griji, pentru că au reuşit să pună ceva deoparte, sunt puţin numeroşi şi sunt reprezentaţi de 11% dintre respondenţi. Majoritatea românilor (44,5%) nu ştiu însă ce le va aduce ziua de mâine, motiv pentru care nu pot să-şi planifice bugetul pe familie.

În ceea ce priveşte consumul şi investiţiile, tendinţa principală este de a raţionaliza cheltuielile, arată un alt sondaj realizat de Unlock Market Research. După ce, în anii trecuţi, au făcut cumpărături costisitoare, în special maşini şi case, 70% dintre participanţii la studiu spun că vor evita asemenea investiţii. (S.S.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 ana 22.01.2010 14:41

cel mai recent ghid anticriza, retete de iesire din criza, comentarii si articole interesante gasite pe www.10pasi.ro

 
#2 Om 23.01.2010 06:37

Nu comunic

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa