Estonienii prezic inca 15 ani de cresteri de preturi pe piata imobiliara romaneasca

Postat la: 15.03.2007 00:00 "Preturile in Centrul istoric al Capitalei ar putea ajunge la 10.000 euro/mp, in urmatorii trei sau patru ani. Daca autoritatile vor reabilita aceasta zona, Lipscani si toata aceasta parte a orasului va fi punctul de atractie pentru marcile de magazine de lux din intreaga lume" - Ciprian Lopata, directorul executiv al firmei Arco Casele si terenurile din Romania se vor scumpi inca 15 ani de acum incolo, apreciaza reprezentantii unei companii de profil estoniene care activeaza in Romania. "Oferta redusa de proprietati noi, dar si cresterea veniturilor la nivel national vor pune presiune pe preturi, care vor continua sa urce", au explicat reprezentantii companiei imobiliare Arco Real Estate Consulting. Totodata, ritmul in care se construieste astazi in Romania este mult prea lent pentru a face fata cererii de locuinte. Estonienii se bazeaza si pe evolutia preturilor de pe piata imobiliara din propria tara, scenariu care s-ar putea repeta si la noi. "Piata imobiliara din Romania este la nivelul anului 2000 comparativ cu tarile baltice. Ceea ce se intampla acum in Bucuresti vedeam in urma cu mai bine de cinci ani in Estonia", au precizat reprezentantii Arco. Analistii imobiliari romani sunt mult mai rezervati fata de cei din tara baltica. "Nu se pot face predictii pe ansamblul intregii piete, pentru ca fiecare segment are o evolutie distincta", ne-a declarat Radu Zilisteanu, purtatorul de cuvant al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI). Analistul este de parere ca cele mai mari cresteri de preturi vor fi inregistrate la terenuri in urmatorii cinci ani. "Terenurile intravilane ar putea sa se scumpeasca cu 20-25% pe an, in timp ce parcelele situate in extravilanul localitatilor, care au un potential mult mai mare de crestere, se vor scumpi cu 40-45% pe an", estimeaza Zilisteanu. El nu vede o majorare a preturilor in cazul blocurilor vechi mai departe de urmatorii doi ani. Dupa acest interval, piata se va stabiliza, iar apartamentele s-ar putea ieftini, pe masura ce oferta de locuinte noi va creste. Deocamdata, ritmul de construire este de aproximativ 35.000 de locuinte/an la nivelul intregii tari, la o cerere estimata la aproximativ un milion de locuinte. Purtatorul de cuvant al ARAI crede ca ritmul de dezvoltare de proiecte rezidentiale se va intensifica, mai ales ca sunt asteptate mari fonduri de investitii. "La noi se lucreaza la nivel mic si mediu. Investitorii construiesc pe banii clientilor, ceea ce nu e o solutie pe termen lung", adauga Zilisteanu. El crede ca segmentul imobilelor noi va inregistra doar cresteri usoare de preturi, ca urmare a scumpirii materialelor de constructii si a cresterii salariilor in ramura constructiilor. "Doar acestea isi justifica preturile, pentru ca sunt construite la anumite standarde de calitate", ne-a declarat, la randul sau, analistul imobiliar Liviu Ureche. El crede ca Romania nu va urma niciunul din scenariile imobiliare de pe alte piete europene. El remarca lipsa interesului cumparatorilor straini pentru apartamentele vechi de bloc, desi multe agentii imobiliare mizasera la inceputul anului 2007 pentru acest gen de plasament. De altfel, si estonienii considera ca parcelele de teren se vor scumpi in urmatorii ani. "Valoarea oricarei fundaturi din Romania va creste de cateva ori", spun reprezentantii Arco.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa