1480 vizualizări 22 ian 2018

Pe piaţa valutară interbancară moneda europeană a oscilat luni între 4,6654 şi 4,6670 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a scăzut uşor, luni, la 1,98%, de la 1,99%, cât a fost cotat vineri, 19 ianuarie.

Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a scăzut la 2,22%, de la 2,23%.

Indicele ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a rămas stabil, la 2,32%.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Deprecierea din ultimele zile a leului faţă de euro vine pe fondul turbulenţelor politice, dar şi în contextul în care balanţa comercială şi cea de plăţi înregistrează deficite tot mai mari.

 

Citește și: