EUROPA ÎN CRIZĂ. Banca Centrală Europeană caută planul B pentru a salva statele supraîndatorate de panica investitorilor

de Alexandra PELE Postat la: 17.01.2012 19:26 Ultima actualizare: 17.01.2012 19:28

Foto: Spencer Platt / AFP / Mediafax Foto

Banca Centrală Europeană (BCE) caută o soluţie pentru înlocuirea actualului program de cumpărare de obligaţiuni, aşa-numitul program al pieţei de valori mobiliare prin care BCE asigură necesarul de lichiditate pe pieţele financiare disfuncţionale, a declarat Ewald Nowotny, membru al consiliului de administraţie al BCE şi guvernatorul băncii centrale din Austria, potrivit Wall Street Journal.

Anunţul vine la mai puţin de o săptămână după ce agenţia Standard&Poor's (S&P) a retrogradat rating-ul a nouă state printre care Franţa, Austria, dar şi Italia, Spania sau Portugalia şi la doar o zi după ce aceeaşi agenţie de rating a retrogradat fondul de salvare al zonei euro cu o treaptă, de la nivelul AAA. Ambele decizii ar putea pune în pericol refinţările datoriilor publice şi a sistemelor bancare aflate în dificultate.

"Luăm în considerare şi alte alternative. Discuţiile nu sunt însă atât de avansate încât să se poată renunţa la actualul program de cumpărare de obligaţiuni", a declarat Nowotny. "Discuţiile care se poartă au în vedere şi instrumentele de politică monetară", a mai precizat Nowotny care a adăugat că memrbii din consiliul BCE sunt sceptici cu privire la actualul program de cumpărare de obligaţiuni. "Există temerea că imperfecţiunile pieţelor pe care noi dorim să le corectăm să apără în alte locuri", a declarat el.

Băncile centrale au cumpărat obligaţiuni în valoare de 217 miliarde de euro

Băncile centrale din zona euro au cumpărat, din vara anului trecut şi până pe 13 ianuarie, obligaţiuni în valoare de 217 miliarde de euro de la statele aflate la "periferia" blocului. Atât guvernatorul german Axel Weber cât şi un membru al membru al consiliului de administraţie, Jurgen Stark, au demisionat pe fondul acestor achiziţii.

Cu privire la decizia agenţiei S&P de a retrograda ratingurile a nouă state din Europa, Nowotny a precizat că cele mai mari probleme vor apărea în Italia. "Pentru mine, cea mai serioasă retrogradare este cea a Italiei, cu două trepte (de la <A>, la <BBB+> n.r.). Fără discuţie, refinanţarea datoriilor publice, dar şi a sectorului bancar vor juca un rol esenţial în 2012, iar această acţiune (tăierea ratingurilor de ţară n.r.) nu a ajutat", a precizat economistul BCE.

Cu toate acestea, depozitele overnight (de o zi n.r.) ale băncilor comerciale din zona euro la BCE au depăşit luni valoarea record de 500 de miliarde de euro. Volumul mare al acestor depozite sugerează temerile din sistemul bancar, insituţiile preferând să nu-şi asume riscul de a-i împrumuta pe competitorii care au o expunere mare pe titlurile de stat ale ţărilor retrogradate de S&P, mai scrie sursa citată.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa