Guvernul a trimis FMI lista neagră a firmelor de stat
Jumătate dintre companiile aflate pe lista neagră aparţin Ministerului Transportului
Avertisment l Singura "bilă neagră" pe care a avut-o România la evaluarea FMI din august a fost problema arieratelor, respectiv a datoriilor pe care companiile de stat le au la bugetul central
Guvernul şi FMI au definitivat lista neagră a companiilor de stat care vor fi monitorizate cu prioritate cu scopul de a reduce pierderile pe care acestea le aduc bugetului central. Numele lor sunt arhicunoscute, ele fiind abonate fidele ale primelor locuri în clasamentele celor mai datornice companii la stat din România.
Printre ele se numără atât "familia" CFR, respectiv atât CFR Infrastructură, CFR Călători, CFR Marfă, cât şi Societatea Comercială Electrificare CFR, cea care asigură alimentarea cu energie electrică a rutelor de cale ferată. Pe aceeaşi listă se află şi Compania Naţională a Huilei, care avea datorii de 3,3 miliarde de lei la stat la jumătatea acestui an, fiind, de altfel, şi cel mai mare datornic, cât şi Metrorex şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), dar şi Termoelectrica şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare. Practic, ministerul Transporturilor deţine mai mult de jumătate din lista prezentată de Guvern şi FMI.
"În urma primei evaluări, monitorizarea se va concentra pe aceste întreprinderi. Pe parcursul celei de-a doua misiuni de evaluare, după ce sistemul de monitorizare al Ministerului Finanţelor va fi fost rafinat, se vor stabili ţinte orientative trimestriale pentru 2010 privind soldul operaţional - câştiguri înainte de dobânzi, impozite şi taxe -, net de subvenţii, al celor mai mari 30 de întreprinderi după cheltuielile totale", conform scrisorii suplimentare pe care Guvernul a trimis-o FMI-ului după prima verificare a acordului de către Fond, în luna august.
Companiile monitorizate vor fi obligate să prezinte proiectele de bugete la cel mult 15 zile lucrătoare după definitivarea bugetului central. Printre condiţiile impuse se numără atât imposibilitatea transferului de bani de la capitolul investiţii la cel de cheltuieli curente, prin care ar putea ajunge în salarii, cât şi negocierea contractelor colective de muncă înaintea semnării bugetului respectivei companii.
FMI a impus, de asemenea, ca bugetul de salarii al acestor companii să fie decis de Guvern şi nu ca până acum de conducerea acestora. În cazul în care aceste condiţii vor fi încălcate, responsabilii vor putea fi penalizaţi sau chiar daţi afară.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















2 Comentarii [+] Adauga un comentariu
nu stiu cum se face dar toate firmele astea sint neprofitabile si maninca bani cind sint in proprietatea statului. cum trec in privat, pe nimica toata, gata buuuummm fac niste profituri de iti sta mintea in loc. oricum ne meritam soarta pentru ca votam imbecilipentru, ca pentru ei sint genii....
Buna ziua, ma numesc Ion Marian, sunt contrariat de faptul ca toata lumea cauta apartamente pentru Programul - Prima Casa - acestea fiind la preturi f. mari eu detin in proprietate un ansamblu rezidential alexandraresidence.ro in Comuna Tunari -Ilfov, am incercat sa ma asociez cu mai multi dezvoltatori si asocierea cu acestia nu facea decat sa creasca pretul final. Asa ca am hotarat sa devin prprietar de teren si dezvoltator, am contactat 4 firme de constructii, am negociat preturile/mp de constructie la cheie am adaugat pretul terenului si al utilitatiilor si a rezultat:
1. CASA PE STRUCTURA DE LEMN-100 MP LA CHEIE +GRADINA 185 MP + 52,6 MP SERVITUTE +UTILITATI + COMUNITATE(GRADINITA,CAFE RESTAURANT, CLUB, MARKET)=60.000 EURO TVA INCLUS WWW.ALEXANDRARESIDENCE.RO;
2. CASA PE STRUCTURA DE METAL-100 MP LA CHEIE +GRADINA 185 MP + 52,6 MP SERVITUTE +UTILITATI + COMUNITATE(GRADINITA,CAFE RESTAURANT, CLUB, MARKET)=65.000 EURO TVA INCLUS WWW.ALEXANDRARESIDENCE.RO;
3. CASA PE STRUCTURA DE ZIDARIE-100 MP LA CHEIE +GRADINA 185 MP + 52,6 MP SERVITUTE +UTILITATI + COMUNITATE(GRADINITA,CAFE RESTAURANT, CLUB, MARKET)=75.000 EURO TVA INCLUS WWW.ALEXANDRARESIDENCE.RO;
4. CASA PE STRUCTURA MIXTA PARTER ZIDARIE SI ETAJ DE LEMN-100 MP LA CHEIE +GRADINA 185 MP + 52,6 MP SERVITUTE +UTILITATI + COMUNITATE(GRADINITA,CAFE RESTAURANT, CLUB, MARKET)=68.000 EURO TVA INCLUS WWW.ALEXANDRARESIDENCE.RO;
SI ACUM FACETI SI VOI SOCOTELA CE SE MERITA LA PRETURILE ACESTEA CASA SAU APARTAMENT, poateca unii rau intentionati vor spune ca este distanta mare, da sunt 14 km pana in Bucuresti pe soseaua Pipera- Tunari-Dimieni dar sunt microbuze si autobuze sunt cai de acces catre munte,mare, centrul comercial baneasa, catre cele doua aeroporturi, sunt dua pasarele una la calea ferata de la Porche-Nord aproape finalizata si una la calea ferata de la centura Bucurestiului la intrare in Tunari care estein curs de executie se poate ajunge la noua autostrada Buc.-Bv- 3 km, se va face intrare la Aeroportul Otopeni prin Tunari la numai 800 m de cartier.Deci trageti voi concluziile.