Corina VÂRLAN
33867 vizualizări 17 sep 2012

Reprezentanţii companiei Petrom, cel mai mare distribuitor de carburanţi din România, au scumpit, săptămâna trecută, carburanţii cu 5 bani pe litru în cazul benzinei şi cu 4 bani pe litru în cazul motorinei.

Astfel, la staţia Petrom aflată pe bulevarul Iuliu Maniu, din sectorul 6 al Capitalei, litrul de benzină standard se vinde, în momentul de faţă, cu 6,27 lei, iar cel de motorină standard cu 6,29 lei pe litru. La benzinăria de pe bulevardul Mihail Kogălniceanu, aflată în sectorul 1, litrul de benzină standard poate fi cumpărat cu 6,24 de lei, cel de benzină Extra 99 costă 6,64 de lei, iar litrul de motorină standard costă 6,29 de lei.

În sectorul 2 al Bucureştiului, la benzinăria Petrom aflată pe Bulevarul Barbu Văcărescu, litrul de benzină poate fi cumpărat cu 6,25 de lei, iar cel de motorină standard poate fi cumpărat cu 6,30 de lei.

Preţurile practicate la staţiile in ţară variază cu până la 5%, în funcţie de mărimea staţiilor, de amplasarea lor pe fluxul comercial precum şi de alţi factori, după cum se menţionează pe site-ul oficial al companiei.

Cum explică reprezentanţii Petrom majorarea preţurilor

Scumpirile au fost motivate de către austriecii de la Petrom ca fiind rezultatul cotaţiilor internaţionale ale benzinei şi motorinei. "Petrom este consecvent în aplicarea unei politici de preţuri care se bazează pe cotaţiile internaţionale ale benzinei şi motorinei. În plus preţurile sunt influenţate de politica fiscală şi de competiţia de pe piaţa locală", au declarat pentru gândul reprezentanţii grupului petrolier.

"De la începutul acestui an până astăzi, pe fondul creşterii cotaţiilor la ţiţei, cotaţiile Platts exprimate în lei au crescut cu circa 17% la motorină şi cu circa 27% la benzină", explică aceştia.

"În acelaşi interval preţurile Petrom au crescut cu circa 10% la motorine şi cu circa 14% la benzine, deci a fost preluată numai o parte din creşterea cotaţiilor internaţionale", au ţinut să sublinieze reprezentanţii celui mai mare distribuitor de carburanţi de pe piaţa locală.

Profit de peste 461 de milioane de euro în primul semestru al anului 2012

În primele şase luni ale anului în curs, OMV Petrom a înregistrat o creştere a profitului net de 16% acesta ajungând la 461,7 milioane de euro, în ciuda faptului că în al doilea trimestru al anului câştigurile companiei au scăzut cu aproape 30%, ajungând la 145,3 milioane de euro.

Vânzările grupului austriac au crescut şi ele în primul semestru al anului 2012 cu 19% şi au ajuns la 2,78 de miliarde de euro.

De asemenea, în perioada ianuarie-iunie investiţiile Petrom au fost de 530 de milioane de euro, din totalul bugetului alocat în 2012 pentru investiţii în valoare totală de 5,2 miliarde de lei.

În 2011, compania petrolieră a înregistrat un profit record în România de 887 de milioane de euro, având vânzări în valoare totală de 5,3 miliarde euro.

Cu doi ani în urmă, profitul net obţinut de Petrom a fost de 2,19 miliarde de lei, iar vânzările de carburanţi nu au depăşit suma de 18,61 miliarde de lei.

Cu cât s-a scumpit plinul de benzină de la începutul anului

La începutul acestui an, litrul de benzină standard costa, la staţiile Petrom, circa 5,49 lei, în timp ce litrul din cel mai ieftin sortiment de motorină costa 5,52 lei. Astfel, şoferii care voiau să facă un plin trebuiau să scoată din buzunar pentru un plin de 50 de litri 274,5 lei, în cazul benzinei, şi 276 de lei, în cazul motorinei, potrivit calculelor gândul.

În prezent, un plin de 50 de litri de benzină, calculat la 6,27 lei pe litru, costă 313,5 lei, în timp ce un plin de motorină îi poate costa pe şoferii din România chiar şi 314,5 lei, dacă luăm în considerare un preţ de 6,29 lei pe litrul de motorină.

Astfel, în momentul de faţă, persoanele care deţin maşini cu motor pe benzină trebuie să plătească la staţiile Petrom cu 39 de lei mai mult pentru a face plinul, în timp ce persoanele care deţin maşini cu motoare diesel trebuie să scoată din buzunar cu 38,5 lei mai mult pentru un plin.

De asemenea, dacă în luna ianuarie a anului 2012 dintr-un salariu mediu net de 1.467 de lei, cât se înregistra în acea perioadă la nivel naţional potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), un român putea să facă lunar puţin peste cinci plinuri de benzină sau motorină, în prezent, când salariul mediu net înregistrat la nivel naţional a ajuns la 1.530 lei, potrivit celor mai recente date INS, el poate să facă lunar circa 4,8 plinuri de benzină sau de motorină.

Calendarul scumpirilor preţurilor la carburanţi în perioada ianuarie-septembrie 2012

Prima scumpire a carburanţilor practicată de reprezentanţii Petrom în anul 2012 a fost de 2 bani pe litru pentru benzină şi de 9 bani pe litru pentru motorină şi a avut loc pe data de 1 ianuarie. Atunci grupul austriac a explicat că decizia de majorare a preţurilor carburanţilor a fost luată datorită accizelor.

În luna ianuarie au urmat alte două scumpiri, de 8 bani pe litru, respectiv de 9 bani pe litrul de carburant.

În februarie, preţul litrului de benzină a crescut cu 12 bani, iar cel al motorinei cu 9 bani, pentru ca la începutul lunii martie să aibă loc prima ieftinire a carburanţilor din 2012, mai exact de 2 bani pe litru, atât în cazul motorinei, cât şi în cazul benzinei.

Spre finalul lunii aprilie, dar şi în luna mai, litrul de benzină şi de motorină s-a majorat cu câte 6 bani. Pe 15 mai a avut loc a doua ieftinire a carburanţilor, mai exact de 3 bani pe litru în cazul benzinei şi de 2 bani pe litru în cazul motorinei. Alte ieftiniri au fost realizate pe 5 iunie, 14 iunie şi 20 iunie, în ultimul caz preţurile carburanţilor scăzând cu câte 3 bani pe litru.

Pe 17 iulie, carburanţii s-au scumpit din nou cu 9 bani, respectiv 8 bani pe litru. După alte 14 zile preţurile s-au majorat încă o dată cu 9 bani pe litru.

În luna august a anului 2012, preţul carburanţilor a crescut de trei ori, cu 7 bani, respectiv 9 bani pe litru. Ultima majorare a preţurilor a avut loc sâmbătă, 8 septembrie, atunci când la pompele staţiilor Petrom litrul de benzină şi cel de motorină a fost cu 5 bani mai scump.

Potrivit calendarului stabilit de executiv, de la 1 ianuarie 2013 nivelul accizelor va creşte la motorină cu 17 euro şi va ajunge la 391 euro/tonă motiv pentru care şoferii ar putea să scoată din buzunar mai mulţi bani la pompă începând de anul viitor.

Evoluţia preţurilor carburanţilor în 2012 în statele Uniunii Europene

În perioada 9 ianuarie 2012 - 3 septembrie 2012, preţul litrului de benzină, fără taxele şi impozitele percepute de statul român, a crescut 13,6%, ajungând de la 64 de eurocenţi pe litru la 72,7 eurocenţi pe litru, conform datelor făcute publice de către reprezentanţii Comisiei Europene.

Astfel, dacă la începutul acestui an 1.000 de litri de benzină costau 639,51 de euro, la începutul lunii septembrie aceeaşi cantitate a ajuns să coste aproape 727 de euro.

De asemenea, dacă în ianuarie un plin de benzină putea fi cumpărat cu 32 de euro, dacă nu luăm în calcul taxele şi impozitele percepute de stat, acum el a ajuns să depăşească 36 de euro, potrivit calculelor gândul.

La nivelul Uniunii Europene (UE), cea mai mare creştere a preţului benzinei s-a înregistrat în Slovenia, mai exact de 22,7%. În cazul acestui stat, litrul de benzină a crescut de la începutul anului de la 62,4 eurocenţi pe litru la 76,5 eurocenţi pe litru, iar preţul unui plin de 50 de litri a crescut cu 7,1 euro, ajungând la 38,3 euro.

Următoarele locuri în topul statelor europene unde s-au înregistrat în perioada ianuarie-septembrie 2012 cele mai mari creşteri ale preţului benzinei au fost ocupate de Grecia, Ungaria, Belgia, Germania, Cipru şi Letonia, unde majorarea a depăşit 17,6%.

În cazul vecinilor bulgari, preţul litrului de benzină, fără taxe, a crescut în aceeaşi perioadă de timp cu 17,45%.

Sursă: gândul.info (date Comisia Europeană) - Alexandra Pele

La polul opus, cele mai mici majorări ale preţurilor benzinei, fără taxe, s-au înregistrat în cazul Franţei şi al Danemarcei, unde ele nu au depăşit 11%.

Astfel, în luna septembrie, în Franţa un litrul de benzină costă 74,4 eurocenţi faţă de 67,3 eurocenţi la începutul anului 2012. De asemenea, preţul unui plin în statul francez nu depăşeşte 37,2 euro, dacă nu sunt luate în calcul taxele şi impozitele percepute de autorităţile locale.

Ce măsuri au luat francezii pentru a scădea preţul carburanţilor

Oficialii francezi au în vedere introducerea unui mecanism permanent care să ţină sub control preţurile carburanţilor, după cum a anunţat la finalul lunii august Pierre Moscovici, ministrul Economiei şi Finanţelor.

Până la punerea în practică a unui astfel de mecanism, pentru o perioadă de trei luni, preţurile carburanţilor din statul francez vor scădea cu 6 eurocenţi pe litru.

Moscovici a mai menţionat, de asemenea, că efortul bugetar va fi de circa 300 de milioane de euro.

Cu cât a crescut preţul barilului de petrol de la începutul anului

De la începutul anului şi până în prezent, preţul barilului de petrol Brent a crescut cu 9,08 dolari, ajungând de la 107,22 dolari pe baril la 116,3 dolari pe baril.

În aceeaşi perioadă de timp, leul s-a depreciat faţă de dolar cu aproape 9%, ajungând de la 3,2056 de lei/dolar, pe 3 ianuarie, la 3,4882 lei/dolar, astăzi, 13 septembrie.

Astfel, dacă la începutul anului barilul de petrol putea fi cumpărat cu 343,7 lei, în prezent, el poate fi achiziţionat cu 405,6 lei, deci cu aproape 62 de lei mai scump, potrivit calculelor gândul.

Care este adevăratul preţ al carburanţilor

Constantin Tampiza, fostul directorul general al Lukoil România şi actual reprezentant al preşedintelui grupului petrolier cu sediul la Moscova Vagit Alekperov, a declarat la sfârşitul lunii mai în cadrul unei ediţii GÂNDUL LIVE că pentru a avea un preţ corect carburanţii ar trebui să fie mai scumpi cu 20 de bani.

"Aşteptăm, suntem răbdători, dar dacă vorbim la sincer, astăzi, la preţurile actuale care sunt, noi trebuie să avem o marjă mai sus cel puţin cu 80-90 de dolari la tonă. Ce înseamnă 80-90 de dolari la tonă? Înseamnă undeva la 24-26 de bănuţi la litru", a declarat la acea vreme Tampiza.

În cadrul aceeaşi ediţii GÂNDUL LIVE, fostul director general al Lukoil România a mai menţionat şi că în absenţa unui preţ corect unii benzinari s-ar putea retrage de pe piaţă şi că niciun investitor nu poate să investească sume mari într-un stat unde preţul produsului său este mai mic decât în alte ţări.

Care ar putea fi noua formulă de calcul a preţului carburanţilor

De la începutul lunii aprilie reprezentanţii Guvernului şi cei ai benzinarilor români au purtat discuţii cu privire la modelul de calcul al preţurilor carburanţilor.

"Se caută o soluţie care să răspundă la presiunile opiniei publice legate de preţul petrolului, luându-se exemplul unor state din Uniunea Europeană, în speţă Slovenia. A apărut ideea, ca să nu mai fie suspiciuni de înţelegere, de cartel, să introducem un preţ maxim care să fie bazat pe o formulă de calcul derivată din cotaţiile internaţionale", a explicat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în cadrul unei ediţii GÂNDUL LIVE.

El a mai menţionat, de asemenea, că reprezentanţii companiilor Petrom şi Lukoil sprijină o astfel de formulă de calcul, dar că există însă şi unele firme care sunt rezervate atunci când vine vorba de punerea ei în practică.

Noua formulă de calcul a preţului carburanţilor discutată în reuniunile reprezentanţilor Guvenului cu cei ai companiilor petroliere are în vedere prevederea unei marje fixe, care trebuie decisă atent pentru ca benzinarii să nu acuze autorităţile din România că ar sprijini un sistem care nu este viabil şi că ar încuraja ieşirea de pe piaţă a unor companii mai mici, la care se adaugă cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol.

Conform preşedintelui Consiliului Concurenţei, autoritatea pe care o conduce nu sprijină un astfel de mod de calcul al preţului carburanţilor, dar nu are nici nimic împotriva lui. "Noi manifestăm lipsa noastră de entuziasm pentru această măsură, dar nu suntem a priori împotriva ei", spunea Chiriţoiu la GÂNDUL LIVE.

Benzinarii din România au fost sancţionaţi la începutul anului cu o amendă record

Reprezentanţii Consiliului Concurenţei au sancţionat cele mai mari companii petroliere din România cu o amendă record, de 205 milioane de euro, în urma unei investigaţii realizate pe piaţa carburanţilor.

Astfel, benzinarii au primit amenzi de până la 3% din cifrele lor de afaceri înregistrate în 2010.

OMV, Petrom, Rompetrol, MOL, Agip şi Lukoil au fost investigate după ce a apărut suspiciunea conform căreia, în 2008, reprezentanţii acestor companii s-au înţeles pentru a retrage, în acelaşi timp, de pe piaţă un anumit sortiment de benzină.

În total, cifrele de afaceri pe 2010 ale companiilor OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI România, MOL Romania Petroleum Products şi Lukoil România au atins valoarea de 32,4 miliarde de lei.

Citește și: