Honda lansează un concurs de şofat ecologic
Eco Challenge este o competiţie organizată de Honda Trading România prin care se promovează stilul de şofat ecologic. Competiţia se adresează tuturor cetăţenilor români majori care au permis de conducere categoria B valabil. Preselecţiile pentru concurs se vor desfăşura în perioada 25 martie - 16 aprilie, iar marea finală va avea loc pe 9 mai. Eco Challenge se va derula în trei etape. Prima, online, presupune înregistrarea concurenţilor pe website-ul oficial al competiţiei: www.ecochallenge.ro, alegându-şi totodată şi unul din cei 13 dealeri Honda în România, pe care îl va reprezenta în concurs. Ulterior, concurenţii sunt evaluaţi în funcţie de punctajele obţinute la cele două probe virtuale: Eco-Test (un chestionar format din 10 întrebări grilă ) şi Eco-Game (un joc prin care concurenţii trebuie să conducă o maşina cât mai ecologic, într-un timp dat).
Primii 30 de concurenţi pentru fiecare dealer Honda vor merge în etapa Eco-Drive-Test, unde îşi vor demonstra calităţile de şoferi eco- obţinerea celui mai bun consum pe un traseu dat, într-un timp-limită. Concurentul fiecărui dealer Honda care va ieşi pe primul loc la această etapă se va califica pentru marea finală. Concurenţii vor fi grupaţi câte doi în echipă, prin tragere la sorţi, şi vor avea de parcurs în maximum şapte ore traseul prestabilit, la volanul unei Honda CR-V 2.2 i-CTDi. Echipa care va avea cel mai mic consum va câştiga o vacanţă în Europa la volanul unei Honda CR-V 2.2 Executive i-CTDi şi 500 de litri de combustibil. Locul secund va primi 500 de litri de combustibil şi un ceas Honda, iar al treilea, câte 300 de litri de combustibil şi un ceas Honda pentru fiecare reprezentant al echipei. (E.H.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













- Tag-uri:
- honda
- ,concurs
- ,şofat ecologic
[+] Adauga un comentariu