Ana Petrescu
254 vizualizări 11 iun 2018

Festivalul care se va desfăşura joi şi vineri la Grand Cinema & More Bucureşti va reuni aproape 200 de experţi şi speakeri internaţionali din tehnologie, transformare digitală si comunicare on-line care, timp de două zile vor susţine prezentări şi workshopuri pe şapte scene (una main, patru Focus, două VIP), anunţă principalul organizat al evenimentului ThinkDigital România, pe site-ul oficial al evenimentului.

Conform sursei citate, lista companiilor care vor fi prezente la iCEE.fest 2018 include Facebook, Google, YouTube, LinkedIn, CNN, Netflix, Financial Times, Kiip, Techstars, Holition, Meta AR, Ryan Air, Global Data, Social Chain, Fortune 500, The Digital Insurer, Rethink IoT, Trend Watching, BBH London, Unruly şi mulţi alţii.

„Pe lângă zonele de conţinut cunoscute (de la creativitate / campanii virale, până la tehnologii de marketing şi conţinut, e-commerce, e-health, realitate virtuală şi augumentată, până la antreprenoriat, startups şi investments), evenimentul-satelit dedicat fintech, lansat anul trecut, îşi extinde anul acesta sfera de acoperire, abordând subiecte importante, precum blockchain şi cryptomonedele”, potrivit organizatorului.

Va fi abordat în premieră subiectul agritech, care studiază impactul tehnologiei în agricultură. Printre temele festivalului se numără şi proiectul iCEE.health care analizează modul cum tehnologia schimbă medicina. ICEE.fest - Interactive Central & Eastern Europe Festival - va conţine categorii diverse de conţinut, sub umbrela conceptului „Upgrade to your best version”.

"FAST FORWARD: Scena principală, UPGRADE, e dedicată giganţilor globali si tehnologiilor disruptive. FOCUS 1 se axeză pe fintech si blockchain, cu o secţiune dedicată Facebook / FOCUS 2 si FOCUS 4 tratează zona e-health iar FOCUS 3 impactul tehnologiei în democraţie si comunicare publică. FOCUS 4 mai are si o secţiune specială dedicată industriei de travel", explică organizatorii în desfăşurătorul primei zile a evenimentului care va dura de ora 9.00 la ora 20.00.

Pe 15 iunie, între orele 9.00 şi 19.30, alţi experţi vor urca pe scenele festivalului, această zi având şi o secţiune dedicată Netflix şi conţinutului video.

"FAST FORWARD: Scena principală, UPGRADE, e dedicată speakerilor inspiraţionali si independenţi, în prima parte a zilei. Urmează o secţiune dedicată Netflix si conţinutului video, iar după-amiaza este despre campanii creative spectaculoase, VR/AR, realitate mixtă si alte tehnologii noi de comunicare. FOCUS 1 este despre conţinut digital, stiri, jurnalism dar si despre adtech si metode de monetizare a conţinutului de calitate, într-o piaţă dominate de Google si Facebook. FOCUS 2 este scena specialistilor în retail si eCommerce iar FOCUS 4 e locul de întânlire al startupurilor cu antreprenori de succes si fonduri de investiţii:, precizează organizatorii pe pagina oficială de web.

ICEEfest va avea loc în perioada 14-15 iunie la Grand Cinema & More din Capitală şi este organizat de ThinkDigital România, în parteneriat cu Orange şi cu suportul interaţional al IAB Europe.

Citește și: