În 2010 economia a scăzut cu 1,3% din PIB. INS anunţase iniţial că recesiunea a fost de 1,2%

Postat la: 03.03.2011 10:09 Ultima actualizare: 03.03.2011 10:14

În 2010 economia a scăzut cu 1,3% din PIB. INS anunţase iniţial că recesiunea a fost de 1,2%

Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în urcare cu 0,1 puncte procentuale, la 1,3%, contracţia PIB de anul trecut, însă a menţinut la 0,1% proiecţia de creştere economică din trimestrul patru, susţinută în principal de agricultură.

În serie ajustată sezonier, cea mai mare creştere din ultimul trimestru al anului trecut a fost înregistrată în agricultură, silvicultură şi piscicultură (+6%), urmată de sectorul industrial, (+1,3%) şi de cel al construcţiilor (+0,6%). În comerţ, volumele de activitate au rămas nemodificate comparativ cu trimestrul anterior.

După avansul uşor din ultimul trimestru al anului trecut, economia României ar putea ieşi tehnic din recesiune dacă va înregistra creştere şi în primele trei luni din acest an.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, PIB a scăzut în trimestrul patru în serie brută cu 0,6%, în condiţiile în care avansurile înregistrate în agricultură, industrie şi activităţi financiare nu au susţinut reducerea volumelor de activitate din construcţii şi comerţ, hoteluri şi restaurante, transporturi şi telecomunicaţii.

Astfel, creşteri ale volumului de activitate s-au înregistrat în agricultură, silvicultură şi piscicultură (+7,4%), industrie (+5,8%) şi activităţi financiare, imobiliare, de închirieri şi serviciile pentru întreprinderi (+1,2%).

La polul opus, construcţiile, activităţile de comerţ, repararea automobilelor şi articolelor casnice, hoteluri şi restaurante, transporturi şi telecomunicaţii precum şi alte servicii şi-au redus volumul de activitate cu 7%, 2,9% şi, respectiv, cu 4,8%. Ca o consecinţă a evoluţiei înregistrate pe ansamblul economiei, s-a redus volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs înregistrând o scădere cu 3,1%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB cererea internă a scăzut cu 1,2 procente, comparativ cu acelaşi trimestru din 2009, în principal pe seama reducerii cu 4,7% a formării brute de capital fix.

Consumul final total s-a redus cu 2%, în special ca urmare a diminuării volumului cheltuielii pentru consumul final individual şi colectiv al administraţiilor publice cu 4,2%, respectiv 4,5%. Cheltuiala pentru consum final al gospodăriilor populaţiei s-a diminuat cu 0,9 procente, fiind o consecinţă a reducerii volumului desfacerilor de mărfuri prin comerţul cu amănuntul (-5,6%).

Un efect pozitiv a fost îmbunătăţirea exportului net ca urmare a devansării volumului importurilor (+12,2%) de către cel al exporturilor (+17,1%).

La nivelul anului 2010, scăderea a fost determinată de reducerea volumului valorii adăugate brute din agricutură, vânat şi silvicultură, pescuit şi piscicultură (-0,8%), construcţii (-10,7%), comerţ, repararea automobilelor şi articolelor casnice, hoteluri şi restaurante, transporturi şi telecomunicaţii (-4%) şi alte servicii (-2,8%).

Creşteri ale volumului de activitate s-au înregistrat în industrie (+5,1%) şi activităţi financiare; imobiliare, închirieri şi servicii pentru întreprinderi (+0,8%). Impozitele nete pe produs s-au redus cu 2,5%.

Consumul final total a înregistrat o scădere cu 2,1% în anul 2010, comparativ cu anul precedent, în special pe seama diminuării cu 3,9%, respectiv 3,2% a cheltuielii pentru consumul individual şi colectiv al administraţiilor publice dar şi a cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei cu 1,6 procente. Formarea brută de capital fix (investiţii - n.r.) a înregistrat o reducere cu 13,1%.

Economia a intrat în recesiune în trimestrul al treilea din 2008, odată cu scăderea Produsului Intern Brut în termeni ajustaţi sezoneri, faţă de precedentele trei luni, cu 0,1%. De atunci, PIB-ul a înregistrat scăderi în fiecare trimestru, exceptând creşteri uşoare de 0,1% în trimestrul al treilea din 2009 şi trimestrul patru din 2010 şi un avans de 0,3% în trimestrul doi al anului trecut.

Pentru acest an, autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional anticipează o creştere a economiei de circa 1,5%.

Marius Radu, marius.radu@mediafax.ro

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

6 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 bobuk 3.03.2011 10:32

Deci astia de la INS is platiti de moguli. Stim cu totii ca mint. Adevarul e ca am avut o crestere negativa...ba nu, in 2009 am iesit din criza..celebra si uitata "am o veste buna sa va dau. Se pare ca Romania a iesit din criza". Intre timp...ce mai...ma tot trezesc din cand in cand dupa hibernarea din timpul iernii si vad pe un pedelac sau altul ca am iesit din criza. Cel mai ciuda mi-e ca nu am prins niciodata pana acum stirea "am intrat oficial in criza". Restul sunt baliverne. Antenele, realitatea, mogulii, vantu, voiculescu, patriciu, Antonescu, PSD, PNL, ei sunt vinovati de criza actuala si vor fi in vecii vecilor. Mai sa fiu, acum am mai auzit una...de 3 ani e pdl-ul la guvernare...nu-mi vine sa cred!!

Sa-ti fie rusin Dinu Patriciu...hahahahaieli!!

 
#2 LAURA 3.03.2011 10:55

aia cu cresterea de 0,1% se poate mai putin de atat? da, 0,09% dar e crestere, nu? si apoi asta ne scoate din recesiune, deci e o mare realizare a guvernarii ca si km de autostrada realizati anul trecut ... voi mai cunosasteti alte " realizari" ?

 
#3 dan 3.03.2011 11:54

crestere pe naiba. socotiti cat au crescut preturile la produse si veti vedea ca nu a crescut nimic. ba dimpotriva, economia s+a dus si mai mult in jos. nu la bani trebuie sa va uitati ci la cantitate. iar acolo unde a crescut, a umflat buzunarele altora (francezi, germani, rusi, austrieci, finlandezi). treaba e naspa...

 
#4 {be}x2 3.03.2011 16:17

baaaaaaaaaaaaaaaa!! mie imi place aia cu crestere negativa baaaaaaaaaaaa!! asa v-am dat si salariile si pensiile , baaaaaaaaaaa .........in crestere .....negativa !!!!! ca de voturi nu mai am nevoie fraierilor !!!!! hahaha !!!! cand termin eu reforma ....va termin si pe voi !!! romanica nu are nici-o obligatie fata de voi !!! BAAAAAAAAAAAAA , ceausescu va tinea in tara cu forta .....eu vreau sa va tin afara cu forta !!! ca romania sa aiba o crestere negativa la demografie, baaaaaaaaa!!! Nutii , destupa si tu siropul ala de vinars ca ma enervozara astia !!! asa succesuri nu au avut ei decand cand e boc premier !!! baaaaaaaa , ce l'am nimerit pe asta micu ca premier !!!! u gaseam altul mai bun !!!! cu drag ....gogu ,purtator cu vorbade lacoceni !

 
#5 amicu 3.03.2011 18:38

Cresterea din trimestrul patru nu e sustinuta de nimic. In fapt nu e nici macar o crestere ci doar rezultatul inflatiei. In lei, daca dam inflatia la o parte, PIB-ul a crescut din parti, in euro -fiindca BNR a tinut cursul pe loc- PIB-ul a crescut cu enorma valoare de 0,1% dintr-o maiastra miscare de incheietura a mînutelor contabililor guvernamentali.

 
#6 cri-cri 3.03.2011 21:58

cum naiba, datele pe trimestrul 1-3 erau relativ bine estimate...acum la re-calculare unde doar la trimestrul 4 erau unele date temporare, desi pe ultimul trimestru cresterea de 0.1% a ramas in picioare, per total cadere economica s-a mai micsorat cu -0.1%! deci...fie economia a cazut de la -1.2 % la -1.3% si in trimestrul 4 economia e pe zero (de la +0.1%), fie economia a ramas la -1.2% si astalalta la +0.1%. Pe de alta parte +0.1% implica o precizie de calculare a pib-ului mai buna de 0.05% ceea ce pare neverosimil! nu ai o preciize deasta nici cind itzi masori ...bocul!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa