no author
Silviu Bănilă
707 vizualizări 29 ian 2018


Potrivit lui Malcolm Gladwell, un cunoscut autor de cărţi, Kamprad a avut succes datorită celor mai nepopulare trăsături morale ale sale: caracterul neplăcut şi aroganţa faţă de cei care îl considerau de-a dreptul „nebun”.

În copilărie, Kamprad le vindea mărunţişuri vecinilor săi şi nu-i de mirare că aptitudinile antreprenoriale l-au ajutat să desfăşoare o „revoluţie” de 11,8 miliarde dolari în domeniul mobilei, devenind multimiliardar, scrie Business Insider.

Kamprad s-a născut în sudul Suediei, în 1926 şi la vârsta de 5 ani a început să vândă chibrituri pentru a face un ban. La vârsta de 10 ani, se deplasa deja cu bicicleta prin cartier, pentru a le vinde vecinilor decoraţiuni de Crăciun, peşte şi creioane.

Simpatizant al regimului nazist

În adolescenţă, Kamprad a fost implicat în mişcarea tineretului nazist, sub influenţa bunicii sale germane, „o mare admiratoare a lui Adolf Hitler”. Ulterior, a spus că acea perioadă a fost „cea mai mare greşeală din viaţa sa” şi chiar şi-a cerut scuze angajaţilor IKEA într-o scrisoare.

La vârsta de 17 ani, tatăl său i-a dat o anumită sumă de bani, ca răsplată pentru notele de la şcoală, în pofida faptului că micul Ingvar era dislexic. Kamprad a folosit recompensa pentru a înfiinţa IKEA în 1943. La început, acesta vindea decoraţiuni de casă, precum ramele foto şi cinci ani mai târziu a introdus comerţul cu mobilă.

Denumirea de IKEA este un acronim al iniţialelor numelui său, plus iniţialele fermei familiei, unde s-a născut: Elmtaryd, în apropiere de Agunnaryd.

În 1956, Kamprad a revoluţionat industria mobilei prin introducerea noţiunii de „mobilă la pachet”. Astfel, costurile erau reduse de ambele părţi, deoarece consumatorii îşi asamblau singuri obiectele de mobilier, urmând instrucţiunile furnizate de companie.

Potrivit autorului de best-seller-uri Malcolm Gladwell, Kamprad a fost un om aparte - el a posedat o combinaţie de inteligenţă şi deschidere, fiind în acelaşi timp antipatic. Aceste trăsături l-au ajutat să devină un antreprenor fără frică, mai ales la începutul carierei sale.

În acest sens, Kamprad a făcut o mutare nepopulară şi sediile IKEA din Suedia au ajuns în Copenhaga, Danemarca, în 1973. Kamprad a luat această măsură pentru a evita taxele mari din ţara natală. Mai mult, antreprenorul s-a mutat în Elveţia, pentru a protesta faţă de majorarea taxelor în Suedia. În prezent, corporaţia are sediul în Olanda, chiar dacă Kamprad şi-a petrecut ultima parte din viaţă pe pământ suedez.

Kamprad a administrat o structură corporatistă complexă, care a inclus o entitate caritabilă şi alta de retail şi franciză. IKEA Group, cu sediul în Olanda, este deţinută de Stichting INGKA Foundation, care este şi aripa umanitară a business-ului. Fondurile venite dela Stichting INGKA Foundation pot fi folosite strict în două direcţii: reinvestiţii în IKEA Group şi francizele sale sau donaţii în cauze umanitare.

Viaţa de familie şi averea lui Kamprad

Kamprad a avut o fiică adoptată şi trei fii biologici. Astfel, Peter, Jonas şi Mathias au avut o influenţă uriaşă asupra IKEA, furnizând strategia pe termen lung. În 2013, cel mai tânăr fiu al lui Ingvar, Mathias, a devenit preşedintele Inter IKEA holding SA, compania care controlează Inter IKEA şi gestionează francizele din toată lumea, preluând atribuţiile tatălui său.

În ultimii ani, au existat speculaţii legate de „valoarea de piaţă” a lui Kamprad. Pentru că fondurile Stichting INGKA Foundation pot fi folosite doar în două direcţii, avocaţii antreprenorului nu au vrut să ofere o evaluare a averii. Totuşi, Wealth-X estimează că bătrânul a lăsat în urmă o avuţie de 48,1 miliarde dolari.

În privinţa listării la bursă, Kamprad a declarat: „Am decis că bursa nu era o opţiune pentru IKEA”. „Am ştiut că doar o perspectivă pe termen lung putea securiza planurile noastre de creştere şi nu am vrut ca IKEA să devină dependentă de instituţiile financiare”.

Referitor la povestea de succes a IKEA, au fost lansate două cărţi esenţiale. În 1976, Kamprad a vorbit despre conceptul şi ideologia companiei sale în „Testamentul unui dealer de mobilă”, care a devenit un fel de literă de lege la IKEA. La finele anilor 1990, antreprenorul a colaborat cu un jurnalist suedez la cartea „Leading by Design: The IKEA Story”, în care a vorbit despre menţinerea simplităţii la IKEA şi în viaţa sa personală.

Fondatorul IKEA: „Am atâtea de făcut, încât nu am timp să mor!”

Kamprad a fost cunoscut drept o persoană incredibil de frugală. Acesta prefera să zboare la clasa economică, să stea în hoteluri ieftine şi a condus timp de 20 de ani o singură maşină Volvo.

În prezent, IKEA are 370 de magazine în 47 de ţări. Potrivit Wealth-X, Kamprad nu a împrumutat niciodată bani şi nu a emis nicio acţiune în cadrul companiei.

Potrivit BI, IKEA Food Services generează vânzări anuale de 1,8 miliarde dolari. Fiecare unitate IKEA are un bistro, în care serveşte mâncare tradiţională suedeză şi alte preparate culinare. După 40 de ani petrecuţi în Elveţia, de unde a coordonat creşterea companiei, Kamprad s-a reîntors în Suedia, în 2013, pentru a fi aproape de familie şi prieteni, după moartea soţiei sale, survenită în 2011.

Bătrânul antreprenor s-a aflat până în ultima clipă în spatele deciziilor de la IKEA. Acesta a împlinit 91 de ani în luna martie a anului trecut. În 2014, Ingvar declara: „Oh, am atât de multe de făcut şi nu am timp să mor”.

Citește și: