11026 vizualizări 23 apr 2018

"Această abordare de a arunca în curtea BNR inflaţia, creşterea dobânzilor este fundamental greşită (...) Politicile fiscale ale guvernanţilor au dus la creşterea dobânzilor. Problema poate fi rezolvată printr-o abordare responsabilă şi politici guvernamentale sustenabile. Guvernele PSD nu au înţeles foarte bine urmările politicilor pe care le-au pus în practică, au trecut cu lejeritate peste argumentele Opoziţiei, ale mele. Ea poate fi corectată, dar dacă mai stăm mult se va ajunge la dezechilibre în scurt timp. Animozitatea BNR şi Guvern e profund dăunătoare. Voi face o mediere, adică vin la aceeaşi masă parţile care au o opinie diferită. În zilele următoare, voi invitat şi pe unii şi pe alţii la Cotroceni", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului spune că "s-a mers cam departe cu unele afirmaţii destul de contondente în ultima vreme. Sper că vom ajunge la un numitor comun". 

Întrebat de ce nu invită la Cotroceni liderii Coaliţiei PSD-ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, Iohannis a spus că instituţional mediarea o poate face între Guvern şi BNR. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că inflaţia nu este cauzată de acţiunile luate de guvern, ci de creşterea preţului petrolului şi de liberalizarea preţurilor la energie şi a sugerat că acţiunile BNR şi declaraţiile politicienilor din opoziţie sunt coordonate.

”Şi eu încerc să înţeleg... Prea seamănă, prea sunt coordonate unele acţiuni de la BNR, unele declaraţii ale preşedintelui, ale liderilor din opoziţie, ştiri false. Poate cineva unde e nervos că România chiar începe să-şi folosească potenţialul propriu în propriul interes. Simţiţi că în momentul în care România încearcă să se ridice, e cineva care îi dă la picioare? Bineînţeles, îi dă la picioare şi României, şi nouă, şi mie în primul rând, normal, preşedintele partidului”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

El a mai spus că nu este de acord că inflaţia provine din politicile de creştere a veniturilor românilor.

”Cauzele care au dus la creşterile de preţuri şi cauzele care au dus la creşterea inflaţiei - că s-a spus din cauza PSD. Şi vorbim de cauze spuse şi de BNR şi de alţi analişti. Creşterea preţurilor la energie. În primul rând este vorba de liberalizarea cerută de FMI şi UE, deci nu e o decizie a guvernului şi de asemenea şi de unele politici de cartel făcute de unii operatori economici cu capital străin în România. Deci nu e din cauza Guvernului. Creşterea preţului barilului de petrol pe pieţele internaţionale - martie 2018 faţă de martie 2017, o creştere de 33 % Nu noi am decis. Creştererea preţurilor la produsele agricole importate şi alimentare importate. Noi importăm 70% din UE şi constatăm că aici au crescut preţurile la bunurile pe care le importăm. Sigur că am constatat că aceste companii cu capital străin când au văzut că veniturile românilor cresc şi salarii şi pensii - şi-au zis hai să mărim şi noi preţurile. Noi o să cerem ANRE-ului şi altor instituţii să verifice cât de fundamentată a fost această creştere de preţuri şi solicit guevrnului foarte clar ca in cazul relatat de consiliul concurenţei să dispună un cotnrol efectuat de corpul de control al premierului şi nu numai”, a mai spus Dragnea.

Liderul PSD a mai afirmat că Banca Naţională este a României, ”nu este proprietatea niciunei persoane, niciunui grup de persoane, niciunei alte puteri, ci este proprietatea României şi este o instituţie română care trebuie să lucreze în beneficiul României şi în beneficiul românilor”.

”Sunt convins că banca Naţională ar trebui împreună cu guvernul să lucreze pentru diminuarea inflaţiei şi pentru a găsi cele mai bune soluţii de politică monetară, nu să ascultăm mereu cum oameni care lucrează la Banca naţională fac tot felul de previziuni publice şi care produc deservicii României, oameni cu funcţii importante din Banca Naţională care şi spun că cu toate că Comisia Europeană a spus că deficitul comercial, deficitul de cont curent al României nu generează probleme, pentru că e sun 4%, aşa cum s-a stabilit, cu toate astea ştie că se va produce necazuri în România. Păi cum poţi să vii să spui aşa ceva? L-a pus dl Isărescu, a spus-o de capul lui? Este vorba de un mesaj din partea BNR şi asta poate să producă deservicii serioase României. Nu ia nicio măsură BNR, conducerea BNR? Înseamnă că îşi asumă aceste declaraţii. Am mai auzit o prostie, acum aud prostii după prostii, că cineva din opoziţie spunea că oricum salariile se măreau. Până să câltigăm noi alegerile spuneau că nu putem să mărim salariile că nu avem de unde. Să nu credeţi că noi am descoperit vreo pungă de bani sau vreo comoară pe undeva. Este un alt mod de a face economie, un alt mod de a guverna, un alt mod de a stimula şi de a duce mai mulţi bani şi către oameni”, a adăugat preşedintele PSD.

Citește și: