Isărescu, despre încurajarea consumului: „Sunt foarte multe Carrefour-uri. Nu spun că sunt rele”

de Loredana VOICULESCU Postat la: 23.02.2011 11:40 Ultima actualizare: 24.02.2011 09:50

Isărescu: Stimularea consumului este o idee periculoasă, trebuie stimulată munca

Guvernatorul BNR spune că, pentru o creştere economică durabilă, este nevoie de trei lucruri: "stimularea muncii, stimularea muncii, stimularea muncii"

Cei peste 5 milioane de beneficiari de asistenţă socială din România merg la vot cu o probabilitate mai mare decât cei 4 milioane de angajaţi, a declarat zâmbind ieri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a avertizat asupra presiunii politico-sociale pe care prima categorie o poate exercita asupra autorităţilor în apropierea alegerilor electorale.
Acesta a arătat că stimularea consumului pentru a obţine o creştere economică este "o idee proastă", fiind de părere că ar trebui încurajată munca. "Există o presiune normală a acestora (beneficiarii de asistenţă socială - n.r.) care sunt votanţi şi sunt mai mulţi, şi vin la vot într-o probabilitate mai mare decât ceilalţi. Te împing într-o direcţie greşită, şi probabil este principalul motiv pentru care nu avem şi o îmbunătăţire de rating", a arătat Isărescu.

"Foarte multe Carrefour -uri"

În ceea ce priveşte consumul şi stra­tegia de dezvoltare pe termen lung a României, guvernatorul a dat ca exemplu magazinele Carrefour din România. "Sunt foarte multe Carrefour-uri. Nu spun că sunt rele, dar când sunt prea multe, trebuie să te gândeşti ce fel de creştere economică generează", a declarat Isărescu.

Guvernatorul a arătat că Banca Naţio­nală l-a împuternicit să spună că, pentru o creştere economică durabilă, este nevoie de trei lucruri: "stimularea muncii, stimularea muncii, stimularea muncii", în primul rând prin investiţii şi crearea de locuri de muncă. Pe de altă parte, Isărescu a declarat că firmele sunt împovărate de o fiscalitate prea mare, chiar dacă, per ansamblu, România are, prin comparaţie cu alte state, o fiscalitate relativ redusă la nivelul PIB. "Povara pe întreprinderea plătitoare este 60-70%. Toţi care sunt în producţie sunt împovăraţi (de taxe - n.r.), de aceea probabil şi munca la negru. Nici nu cred că putem s-o combatem (munca la negru - n.r.) doar printr-o decizie".

Ialomiţianu: "Analizăm reducerea CAS pentru angajatori"

La rândul său, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a îndemnat băncile să aibă mai mult curaj în acordarea de credite pentru firme. "Băncile să fie mai curajoase pentru că economia are nevoie de finanţare", a spus Ialomiţianu. El a adăugat că, în noul acord cu FMI, se analizează scăderea contribuţiilor sociale în special pentru firme.

"Se analizează scăderea contribuţiilor sociale în principal pentru angajatori. În România, costul cu forţa de muncă este mai ridicat în comparaţie cu alte ţări", a conchis Ialomiţianu.

Penalizări pentru beneficiarii de fonduri europene

Beneficiarii de fonduri europene vor fi penalizaţi, putându-se merge până la întreruperea contractelor, dacă nu vor
depune facturile în intervalul unor termene-limită.

Declaraţia a fost făcută miercuri de Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor. România a absorbit 1,9 miliarde euro din banii de la UE, reprezentând 10% din suma alocată în perioada 2007-2013, cu excepţia sumelor pentru agricultură.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

25 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 justinianus 23.02.2011 12:09

D.le Isarescu, da, Romania are nevoie de productie! Oare guvernul Boc a facut ceva in acest sens? Cu programul pentru sali de sport, parcuri si reasfaltari, cred ca am spus totul! Acest guvern nu promoveaza decit asazise investitii de intretinere si infrumusetare!. Cind e vorba de investitii, se vorbeste de sume si nu de parametrii fizici! Cred ca cei din vest s-au minunat de preturile pentru km de autostarda! Dar, nenorocirea este ca ei, Vesticii, sint benefeciarii acestor bani(cel putin partial). Romania a devenit tara celor trei P: Prostituate, Proxeneti si Paznici(bodigarzi, sic!)

 
#2 Gruia 23.02.2011 13:40

Vara trecuta am trecut pe langa livezile din Dobrogea, care erau culese doar de taranii care sareau gardul si vindeau pe marginea drumului. Inapoi in Bucuresti, Carrefour-ul era plin de piersici si nectarine din Grecia, Spania si Turcia. Rar gasesti legume si fructe romanesti in supermaketuri

 
#3 c.g. 23.02.2011 13:56

Pot fi magazine gen Carrefour , unul linga altul ,cel care cumpara se intinde cit il tine buzunaru ...,ce legatura are cresterea economica ,cu numarul magazinelor gen Carrefour !Magazinele de genul celor amintite de domnul guvernator B.N.R. ,M.Isarescu ,au fost infiintate pe baza unui studiu de piata ,probabil ca restringerile financiare (taieri salariale si de pensii,cresterea tva. ,...)suportate de posibilii cumparatori, au scazut cifra de afaceri a magazinelor cu pricina ,diminuind incasrile ,respectiv darile catre stat...,implicit "cresterea economica... " !Daca ar fi fost mai putine magazinele cu pricina ...,aveam ,o altfel de crestere economica ,cu tot respectul pentru domnul guvernator ..., dar personal , cred ca ,nu are nici o legatura cresterea economica (nuanta ,genul ,culoarea )..., cu numarul magazinelor gen Carrefour !

 
#4 Ilie Şerbănescu a analizat, ieri, necesitatea... producţiei 23.02.2011 14:04

Domnia sa vorbea de capitalul străin care nu mai poate de dragul României... şi, azi ca o confirmare se publică profitul OMV pe 2010, de căt credeţi .. ei, acolo peste 2 mld. euro, normal externalizaţi (?!?! ce poţi să mai zici la asemenea cifre , decât .. săracă ţară bogată) ..

... Aşa că nu mai putem decât să rămânem... perplecşi, dle Mugur Isărescu, d-voastră care cunoaşteţi tot ce s- a "mişcat " în 21 de ani , suficient de mulţi ca să ne dezvoltăm economia şi să nu trăim paradoxul zecilor de miliarde de euro intrate şi de care nu a dat nimeni... socoteală !

...Până şi cel mai umil cetăţean face imediat comparaţia, poate nefericită, dar crunt de adevărată , anume... " cum Dumnezeule a reuşit Romănia, odată, cu împrumut de doar 10 mld $ să investească
în toate zonele ţării şi în proiecte mari de tot , metrou, canal Dunăre-Marea Neagră, coloşi siderurgici, fabrici de avioane, etc"

... Şi acum, doar lamentări şi ceaţă... că nu sunt 100 mld euro împrumutaţi, ci, 50 mld... ba că "punerea pe tavă a economiei" a fost
condiţia intrării în U.E.,etc

... Nu, nu, nu poţi fi de acord cu nici o justificare atâta timp cât şi
Polonia , şi Slovenia, şi Cehia , şi Ungaria s-au dezoltat şi cetăţenii lor simt beneficiile Uniunii Europene !

- De ce ?

 
#5 emil 23.02.2011 14:24

jos mafia bancara, jos coruptia din justitie!!!!!!

 
#6 grindina 23.02.2011 14:39

@Gruia
Pentru a stimula munca trebuie stimulat consumul rezultatului acestei munci. Trebuie stimulat atat exportul, cat si consumul produselor autohtone, iar numarul mare de Carrefour-uri poate fi si de folos pentru agricultura si industria alimentara din Romania.

 
#7 CEZAR 23.02.2011 14:55

DACA SUNT 5 MIL . PENSIONARI , 4 MIL . MUNCITORI , 1,2 MIL .STUDENTI , IAR ROMANIA ARE 18 MIL . DE CETATENI CU DREPT DE VOT , UNDE SUNT 7,8 MIL DE CETATENI ? AFARA ? ASISTATI SOCIALI ? SOMERI FARA RETRIBUTIE ? MODELE DE CHAT XXX? LA VOT SANTEM 18 MIL . LA TAXE SI IMPOZITE DOAR 10 ? SA MUTAT TRIUNGHIUL BERMUDELOR IN ROMANIA SI DISPAR OAMENI DE LA TAXE , DAR APAR IN ZIUA DE VOT !

 
#8 ionel 23.02.2011 21:28

Eu zic ca ar trebui sa muncim cu totii benevol la patroni. Astfel ei isi vor putea lua mai repede iahturile mult visate.

 
#9 cetatean 23.02.2011 21:58

mafia bancara este de mult timp impreuna cu coruptia din justitie cum sa o tara saraca si amarata ca Romania nu are nevoie de mafie si coruptie noi cetatenii acestei tari nu avem nevoie sa fim datori, datoriile sunt nocive pt traiul de zi cu zi al nostru, gandire de economisti parsivi (Isarescu) si al celor care il sustin.

 
#10 zapata 23.02.2011 23:10

Grangurilor bancari gen ISARILA et Co le-a intrat frica in san de ce poate face puterea * ca in Egypte , Lybia ...O noua revolutie se poate naste oricand in romania suntem mai multi decat cei 5 milioane de care se vorbea si ...angajati sunt nemultumiti.
Isarila e dejtept a refuzat sa fie premier ca sa nu arunce lumea cu noroi in el....Viva la revolution !!!!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa