Jumătate dintre multinaţionale fac angajări. În ce domenii sunt disponibile mii de noi joburi
Jumătate dintre multinaţionale fac angajări. În ce domenii sunt disponibile mii de noi joburi
Salariile din firmele deţinute de străini au crescut, în medie, cu circa 4,5% anul acesta, sub nivelul inflaţiei. Aproape o treime dintre ele au menţinut salariul la nivelul de anul trecut
Veşti bune din partea companiilor străine. Jumătate dintre firmele multinaţionale prezente în România susţin că au făcut şi că vor mai face angajări anul acesta. Cele mai mari şanse de angajare sunt în sectoarele IT, producţie şi vânzări de bunuri de larg consum şi industria energetică, conform unui studiu Mercer. "Este un semnal pozitiv venit din partea multinaţionalelor. Procentul de 50% este unul foarte bun. El reprezintă atât înlocuirea plecărilor naturale, cât şi extinderea anumitor linii de business", a declarat pentru Gândul Oana Datki, country manager Consulteam România, reprezentantul pe piaţa locală al Mercer. "Este normal ca directorii şi acţionarii să caute noi modalităţi de a eficientiza activitatea, de a reduce costurile şi de a creşte productivitatea. În acelaşi timp însă, ei sunt conştienţi că acest lucru nu este posibil fără noi angajaţi. Au nevoie de noi angajaţi pentru a se dezvolta", a adăugat Datki.
Sute de posturi în IT şi call-centere
Câteva sute de noi posturi până la finele acestui an sunt disponibile în cadrul unor companii de renume internaţional, cum ar fi Oracle sau HP. Alte câteva sute de posturi sunt disponibile şi în call-centere. Generated Solutions (CGS), de exemplu, divizia locală a companiei americane specializate şi pe astfel de servicii, vrea să angajeze până la finele acestui an încă circa 500 de persoane. O altă companie care a anunţat că va face angajări masive, câteva sute de persoane, este şi Genpact, firmă specializată pe outsourcing.
"În următoarele luni, echipa noastră se va extinde cu câteva sute de poziţii: 80% la nivel de entry şi middle management level şi 20% poziţii manageriale. Viitorii angajaţi vor trebui să fie vorbitori de limbi străine precum engleza, franceza, italiana, spaniola, germana, portugheza şi olandeza", după cum a declarat recent pentru Gândul Olga Botusan, manager recrutare Europa în cadrul Genpact.
Se caută 3.000 de angajaţi în producţie
Şanse mari de angajare nu au însă numai cei specializaţi în IT, ci şi cei calificaţi, sau chiar necalificaţi dar dispuşi să lucreze în sectorul de producţie, în total fiind vorba despre cel puţin 3.000 de locuri de muncă. "Cele 3.000 de locuri de muncă reprezintă necesarul estimat la acest moment, prognoza noastră bazându-se pe solicitările clienţilor şi pe statisticile oficiale. Companiile din producţie caută personal şi, dacă revenirea economică la nivel continental continuă cu acelaşi ritm ca până în prezent, este posibil ca necesarul de personal să crească până la finele anului", susţine Bogdan Florea, directorul general al Trenkwalder Sobis, companie specializată pe leasingul de personal.
Veştile bune se opresc însă când vine vorba despre salariile plătite de angajatori. Anul acesta creşterea medie de salarii în cadrul multinaţionalelor a fost de 4,5%, sub nivelul inflaţiei, conform studiului Mercer privind evoluţia salariilor. O treime dintre firme însă au menţinut salariile la nivelul de anul trecut.
Citat: "Cele 3.000 de locuri de muncă reprezintă necesarul estimat la acest moment, prognoza noastră bazându-se pe solicitările clienţilor şi pe statisticile oficiale", Bogdan Florea, director general al Trenkwalder Sobis
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

















12 Comentarii [+] Adauga un comentariu
3000 de locuri de munca pentru un milion si jumatate de someri! gandul a ajuns foaia de propaganda a celui mai criminal guvern din istoria romaniei!
A fost cel mai scump transfer al vremii. A costat cat o tribuna. Le-a purtat insa ghinion celor care l-au vandut: clubul care a incasat suma uriasa nu a mai luat titlul 18 ani!
detalii pe
istoriafotbalului.com
3 mii? cati oameni au fost dati afara (numai ieri) de la cfr? 8000?
da' EBA sau Elena Udrea de ce nu "aplica" pentru unul din cele 3 mii de posturi si stau in continuare sa sug.a la tata statului?
hai sa fim o tara de call-center, de vanzatori si de necalificati. da asa e 3000 de posturi. ma intreb cum pot ocupa 1 milion de someri 3000 de posturi toti odata. e ca si cum ai incerca sa golesti intr-un pahar de 250 ml 5 litri de vin. cred ca cine rezolva problema asta merita o bursa la Harvard sau daca nu cel putin la Pricenton.
.
.
.
.
.
.
Incredibil dar adevarat, PSD-istele nu se mai satura de S E X.
.
.
.
.
.
.
S E X, fetisism si scandal in PSD.
PSD-istele nu se mai satura de S E X
.
.
.
Detalii in site-ul : POLITICIENII.RO
.
.
.
.
.
AnaMaria Geoana, S E X si SCANDAL in PSD. Scandalurile sexuale in care membre ale PSD-ului s-au regasit ca protagoniste, Ana Birchall si Lavinia Samuila, se pare ca o atractie irezistibila a cuprins-o si pe fica liderului social democrat Mircea Geana, o fotografie destul de indecenta a aparut pe internet ce o prezinta pe tanara Ana Maria Geoana intr-o ipostaza din care nu putem intrevedea decat un "tanar talent in cele ale vietii". Situatia e un "butoi de pulbere", vezi mai multe : POLITICIENII.RO
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Incredibil dar adevarat, PSD-istele nu se mai satura de S E X.
.
.
.
.
.
.
S E X, fetisism si scandal in PSD.
PSD-istele nu se mai satura de S E X
.
.
.
Detalii in site-ul : POLITICIENII.RO
.
.
.
.
.
AnaMaria Geoana, S E X si SCANDAL in PSD. Scandalurile sexuale in care membre ale PSD-ului s-au regasit ca protagoniste, Ana Birchall si Lavinia Samuila, se pare ca o atractie irezistibila a cuprins-o si pe fica liderului social democrat Mircea Geana, o fotografie destul de indecenta a aparut pe internet ce o prezinta pe tanara Ana Maria Geoana intr-o ipostaza din care nu putem intrevedea decat un "tanar talent in cele ale vietii". Situatia e un "butoi de pulbere", vezi mai multe : POLITICIENII.RO
.
.
.
.
.
.
Bah fratilor, mai uitati-va prin tara asta ce oameni sunt!!! Sunt multi care prefera sa stea acasa pt 4-5 milioane (ajutor de somaj / ajutor social / pensie de handicap) decat sa mearga sa lucreze pt 7-8 milioane in sere sau mai stiu eu unde... Ce parere aveti despre acestia? Orbi cu permis de conducere care ia 10 milioane de la stat plus nevasta care mai ia vreo 5 ca are grija de el... Hai ca put prea tare unele comenturi...
Erata
....
Orbi cu permis de conducere care iau 10 milioane de la stat plus...
...In Transnationale, SCLAVIA este la moda...Oficial sunt 8 ore de munca pe zi...in realitate minim 12 ore..salarii de max 1,500 ron, stress cat cupride, cand pleci cazi leshinat...Rahat de tzara..Rahat de guvern...DEZASTRU DE BASESCU...Underbedeu..inconjurat de k.u.r.v.e si borfashi...
@HALLOooo Gara!!!!
Cunosc pe cineva (sora mea, proaspat absolventa de faculatate) care a rezistat 8 luni (caci altfel nu-i pot zice) regimului infernal de munca dintr-un call-center .
In contract erau trecute 8 ore de munca pe zi, in realitate muncea cel putin 10 ore. Pauza de masa 20 de minute si 760 ron salariu. Mai trebuie adaugat ca locuia in chirie (320 ron/ luna).
Poate trai in Romania un tanar cu acesti bani? Un tanar care vrea sa munceasca si care nu a cerut niciodata ajutor de somaj?
Nici vorba de 3000 ........Care, nu l-ai auzit pe Agaton? Stiti Aplicati la aceste posturi sa vedeti ce se intampla. Aplicati impreuna cu mai multi prieteni si intrebatii si pe ei sa vedeti ce au reusit si ei ca sa vedeti adevarul. Astea sunt povesti ca sa zica "vezi doamne se angajeaza" dar nu este adevarat! Incercati doar de curiozitate.
Particularii nu vor sa renunte la profit si vor sa le lucrezi pe degeaba. Da ati auzit bine vor sa faci munca GRATIS!