Leul continuă să se aprecieze
Cotaţia monedei europene a continuat şi ieri să scadă, Banca Naţională a României stabilind vineri un curs de referinţă de 4,2655 lei/euro, în coborâre cu 1,09 bani faţă de rata afişată joi şi la valoarea minimă a săptămânii. Pe piaţa interbancară, leul a pierdut o parte din avansul câştigat în debutul zilei, iar cursul a închis la 4,27 lei/euro, după ce a atins un minim de 4,26 lei/euro. În jurul orei 16:30, la finele pieţei locale, băncile afişau cotaţii de 4,2700-4,2750 lei/euro, sub paritatea de la închiderea de joi, de 4,2885-4,2915 lei/euro. Leul s-a apreciat uşor încă de la deschiderea şedinţei interbancare locale, primele operaţiuni fiind efectuate la 4,2730 - 4,2780 lei/euro, cu aproape 1,55 bani sub închidere.
Ulterior, rata de schimb a continuat să scadă, ca urmare a sentimentului pozitiv de pe bursele externe, care a dus la aprecierea valutelor emergente. Tranzacţiile au fost realizate la valori din ce în ce mai reduse, astfel că în jurul orei 10:00 euro era tranzacţionat la 4,2590 - 4,2620 lei, cel mai redus nivel al şedinţei. După acest minim, evoluţia leului a fost constantă, transferurile fiind realizate aproape de 4,28 lei/euro. "După fixing (ora 13,00), cotaţiile au mai crescut uşor, până la 4,2850 lei/euro, încercând să se coreleze cu regiunea, care începuse să piardă teren în faţa euro. Spre finalul şedinţei, ordinele de vânzare de euro au determinat o uşoară scădere a cotaţiei, de la 4,2850 lei/euro la 4,27 lei/euro, astfel că leul a încheiat şedinţa pe apreciere, în timp ce valutele emergente au pierdut aproape tot avansul de la deschidere", a declarat dealerul unei bănci. (A.B.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Cotaţia monedei europene a continuat şi ieri să scadă, Banca Naţională a României stabilind vineri un curs de referinţă de 4,2655 lei/euro, în coborâre cu 1,09 bani faţă de rata afişată joi şi la valoarea minimă a săptămânii.
minciuna!!! leul se depreciaza. leul dispare. scapati cat mai repede de lei. trecerea la euro, disparitia leului va lasa pe multi banditi romani fara obiectul muncii!!! cine ignora evolutia leului catre 50 mii, 200 mii 800 mii lei vechi pentru 1 euro este el insusi bandit.
aprecierea sumara a leului are zile scurte. de la bnr si pana la ultimul guvernant (competent sau nu) se stie trendul. isarescu face un joc inteligent dar cred ca e tarziu. lasa totul asa cum e (dobanda de referinta si rezervele minime obligatorii) doar, doar o mai intra niste capital speculativ acolo unde aceste dobanzi sunt mici, sau ca sa nu iasa cel existent (putin dar mai exista)