Leul şi-a revenit faţă de euro. Pe ce curs pariază bancherii la finele anului

de Victor ROTARIU Postat la: 11.07.2010 20:04 Ultima actualizare: 11.07.2010 20:08

Pe termen mediu viitorul leului este unul bun, consideră bancherii n Foto: Silviu Matei

Economiştii atrag atenţia că amânarea ieşirii din criză ar putea slăbi moneda naţională faţă de cea unică europeană

Leul a recuperat pierderile faţă de euro provocate de ştirea privind majorarea TVA la 24%. Vineri BNR a anunţat un curs oficial de 4,2285 lei pentru un euro, minimul ultimelor două săptămâni. Pe 30 iunie, cu o zi înaintea majorării oficiale a taxei pe valoare adăugată de la 19% la 24%, cursul a urcat la maximul istoric faţă de moneda unică europeană, de 4,3688 lei pentru un euro.

După şocul aprecierii TVA, bancherii susţin că viitorul leului, pe termen mediu, este unul bun. Pentru finele acestui an majoritatea băncilor din România pariază pe un curs de 4,1-4,3 lei/euro, media fiind astfel de 4,2 lei pentru un euro, conform unei analize a săptămânalului Business Magazin, care a apărut astăzi.

Dacă recesiunea se adânceşte, cursul creşte

Economiştii atrag însă atenţia că există însă şi unele riscuri, care ar putea duce la un curs mai prost decât cel estimat în prezent, cel mai mare fiind întârzierea momentului în care România iese din criză. "Ieşirea mai lentă din criză ar putea slăbi leul în comparaţie cu celelalte monede europene", a declarat Dan Bucşă, economist-şef al Bancpost, citat de Business Magazin.

Dincolo de aceste riscuri însă, pe piaţă există şi BNR, care poate interveni în orice moment, subliniază economiştii. Semnalele privind siguranţa leului din ultima perioadă nu au fost trimise numai de oficialii BNR, în frunte cu guvernatorul Mugur Isărescu, ci şi de preşedintele Traian Băsescu.

El a declarat recent, într-o emisiune la postul naţional de radio, că "BNR, în mod cert, va ţine un curs de schimb convenabil atât populaţiei, cât şi exportatorilor. (...) BNR are şi ştiinţa şi resursele de a ţine un curs de schimb acceptabil pentru toată lumea". Deşi majoritatea băncilor şi-au menţinut estimările privind cursul leului la finele acestui an, prognozele privind evoluţia economică au fost schimbate pe linie. Astfel, majoritatea economiştilor-şefi de bănci consideră că anul acesta România nu va avea o recesiune de 1% din PIB, cum au calculat Guvernul şi FMI, ci de una de până la 3% din PIB.

"Esti­măm o scădere a economiei de 3% în acest an, în condiţiile în care este evident că va exista o contracţie foar­te mare a consumului, ca urmare a ajustării veniturilor, creşterii şomajului şi a TVA", susţine Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank, citat de Mediafax. Economiştii ING prognozează şi ei o recesiune de 3% din PIB, Oxford Economics estimează o scădere de 2,6% din PIB, iar UniCredit Ţiriac Bank ia în calcul o recesiune de 2,5% din PIB.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

5 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 IBESS 12.07.2010 00:26

ce revenire a leului,incepe sezonul in care se intorc cum pot si ei amaritii de capsunari din strainatate si nu tre sa castige nimic din schimbul valutar asa ca scade euro....SA MAI VORBIM LA INCEPUTUL LUI SEPTEMBRIE........

 
#2 sebastian 12.07.2010 07:54

Suntem intr-o situatie asemanatoare cu Ungaria dupa septembrie 2006, cand Gyurcsany a recunoscut ca au mintit legat de buget. Daca imi permiteti un sfat, urmariti evolutia HUF=forint in perioada pina in aprilie 2009, cand a fost instaurat guvernul de tehnocratzi Bajnai. Nu stiu daca noi avema atita timp pina la evitarea dezastrului....

 
#3 Laubus 12.07.2010 08:08

Misto poza cu tipa din imagine.

 
#4 mircea motrescu 12.07.2010 19:45

Muta lume cred ca greseste deoarece raporteaza moneda nationala la EURO atit in analizele economice cit si in cele financiare .Sa nu uitam ca zona euro are probleme grave si moneda comuna se depreciaza continu in fata celorlalte valute convertibile iar prognoza paritatii euro-dolar american la sfirsitul acestui an este de 1:1 .

 
#5 Marius 13.07.2010 14:42

@ mircea motrescu: ne raportam la euro,pt ca facem parte din UE, suntem puternic influentati de zona euro (importuri/exporturi) sunt raportate leu/euro sau euro/leu si cum in ultimi ani Romania traieste din importuri, raportarea la euro e ceva normal. Chiar daca zona euro are probleme euro este clar mult peste leu, plus ca la noi inflatia pentru acest an este asteptata undeva la peste 7% (estimare FMI), adica devalorizare leu (scaderea puterii de cumparare). Chiar daca paritatea euro/dolar va fi 1:1, pe tine sincer ca si simplu cetatean nu te v-a afecta prea mult in mod direct (teoretic, practic nu se stie niciodata... pretul carburantilor pe pietele internationale sunt raportate in dolar). Deci, fiecare isi pastreaza economiile (daca mai exista) in ce moneda considera ca e mai bine, oricum dobanzile la depozitele in lei sunt destul de mici fata de acum un an, daca iti acoperi inflatia, plus ca esti expus riscului valutar.

 

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa