Litoralul va dispărea de pe harta turismului mondial dacă va fi neglijat de autorităţi încă 5 ani
Litoralul va dispărea de pe harta turismului mondial dacă va fi neglijat de autorităţi încă 5 ani
Litoralul românesc ar putea dispărea de pe harta turismului
mondial, dacă va fi neglijat de autorităţile centrale încă 5 ani,
potrivit asociaţiei Litoral-Delta Dunării, ai cărei reprezentanţi
cred că disputele politice afectează turismul din România.
Operatorii de la Marea Neagră acuză dezinteresul guvernelor pentru
adoptarea unor proiecte specifice litoralului în ceea ce priveşte
legislaţia muncii, acordarea de ajutor de şomaj personalului
sezonier care, nemaifiind motivat, pleacă să lucreze în alte ţări,
şi acordarea unor facilităţi fiscale pentru investitori.
"20 de ani de nepăsare înseamnă distrugerea turismului românesc.
Încă 5 sau 10 ani de dispute politice ne şterg de pe harta
turismului mondial definitiv. (...) Investitorii privaţi care au
riscat plasându-şi investiţiile pe litoral, ca şi cei puţini care
au investit în Delta Dunării, au nevoie de susţinerea statului şi
de o strategie guvernamentală prioritară, care să fie elaborată în
strânsă colaborare cu autorităţile locale şi cu mediul patronal
local. O parte din taxele şi impozitele pe care le plătesc
operatorii privaţi trebuie să se întoarcă în investiţii şi în
promovare a destinaţiei turistice în care ei activează", spun
reprezentanţii asociaţiei Litoral-Delta Dunării.
Aceştia cred că situaţia în care se află litoralul românesc este
cauzată de dezinteresul statului faţă de degradarea staţiunilor
Eforie Nord, Eforie Sud şi Techirghiol, care deţin un uriaş
potenţial balneoclimatic. Totodată, căderea malurilor în staţiunea
Eforie Nord este consecinţa directă a neîntreţinerii de-a lungul
timpului.
"În ceea ce priveşte sudul Litoralului, este inadmisibil să
aşteptăm ca un oraş ce deţine un buget local care provine de la
doar 40.000 de locuitori, să relanseze şi să întreţină şase
staţiuni de interes naţional. De aceea, solicităm crearea imediată
a unui comandament strategic, la nivelul asociaţiei, împreună cu
reprezentanţii MDRT şi ai celorlalte ministere cu putere
decizională asupra activităţii noastre, pentru a construi împreună
o strategie, şi nu pentru a asista neputinicioşi la distrugerea
finală a imaginii acestei regiuni turistice a României", se mai
arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, o altă greşeală este schimbarea regimului
de administrare a plajelor, în plin sezon, în anul 2006, de către
autorităţile publice centrale.
"De atunci, plajele sunt în administrarea unei direcţii a
Ministerului Mediului, şi nu a Consiliului Judeţean, aşa cum este
normal, ceea ce ne împiedică să realizăm o strategie comună
împreună cu autorităţile locale şi cu hotelierii. În fiecare an,
deschiderea sezonului la 1 mai se face cu plaje neamenajate, deşi
hotelierii sunt amendaţi dacă nu îşi deshid unităţile de cazare",
se mai arată în comunicat. (Liviu Iancu,
liviu.iancu@mediafax.ro)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














1 Comentariu [+] Adauga un comentariu
Si asa apa marii negre este atat de poluata, mai ales pe litoralul romanesc, de cei care se duc acolo risca boli grave. Asa ca macar pot sa-si deverse linistit dejectiile marile orase de pe malul marii, in apa marii, caci nu mai vor fi afectati multi vizitatori.