Ministerul Transporturilor dă două milioane de euro pe asistenţa la studii de fezabilitate pentru 18 centuri ocolitoare. În momentul de faţă însă nu sunt bani nici pentru cele care au studiile gata
Ministerul Transporturilor dă două milioane de euro pe asistenţa la studii de fezabilitate pentru 18 centuri ocolitoare. În momentul de faţă însă nu sunt bani nici pentru cele care au studiile gata
Conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) aşteaptă mai mulţi bani în bugetul de anul viitor pentru a construi 18 centuri ocolitoare. Până atunci, se fac studii de fezabilitate.
Documentaţiile sunt deja întocmite pentru 18 proiecte de construcţie de centuri ocolitoare ale oraşelor, urmând ca anul viitor, dacă vor fi bani, să înceapă efectiv lucrările de construcţie. "Cea mai mare parte din proiecte, peste 80%, le vom finanţa prin fondurile europene de coeziune, prin programul FEDER. Pentru cele finanţate de la bugetul de stat, ne bazăm pe faptul că avem un ministru puternic care se va bate în Guvern pentru investiţiile companiei", a declarat pentru Gândul Hari Cristian Dascălu, director adjunct al CNADNR, responsabil cu centurile ocolitoare.
Anul acesta va fi finalizată doar centura de la Adunaţii Copăceni, pe drumul expres care leagă Bucureştii de Giurgiu, şi două tronsoane la Oradea. De asemenea, se va putea circula şi pe centura Timişoarei, însă accesul va fi pe o rută ocolitoare, deoarece nu se va putea turna asfaltul pe un pod situat chiar la intrare. La Cluj Napoca, până la finele anului, lucrările vor fi executate în proporţie de 60%, a mai spus Dascălu, care a precizat că şi pe DN6 va fi dată în folosinţă o centură ocolitoare de mai mici dimensiuni, la Mehadia, finanţată prin fonduri ISPA.
În primăvară vor începe lucrările şi la Lugoj, Caransebeş şi Drobeta Turnu Severin, a căror finanţare este asigurată tot prin ISPA.
Până atunci, compania pregăteşte studii de fezabilitate. Vineri,
CNADNR a anunţat că va plăti până la 8,06 milioane de lei (1,9
milioane de euro), fără TVA, pentru asistenţă tehnică la elaborarea
studiilor de fezabilitate şi proiectelor tehnice pentru variantele
de ocolire a oraşelor Sighişoara, Făgăraş şi Huedin.
Studii de fezabilitate
Contractul va fi finanţat din fonduri nerambursabile de la Uniunea
Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), şi
de la bugetul de stat, urmând ca firma câştigătoare să elaboreze şi
detaliile de execuţie şi documentaţia de atribuire.
Durata contractului este de 15 luni de la data atribuirii. La stabilirea punctajului se va ţine cont de propunerea tehnică, în proporţie de 60%, şi de cea financiară. Ofertele pot fi depuse până la 9 noiembrie şi vor fi deschise în aceeaşi zi.
Pentru a participa la licitaţie, firmele trebuie, printre altele, să depună o garanţie de 160.000 de lei şi să aibă o cifră medie de afaceri în ultimii trei ani de cel puţin 4,8 milioane de lei.
Contractul face parte dintr-un proiect mai amplu care include şi pregătirea şoselelor de centură din Topliţa, Tuşnad, Bârlad şi Timişoara Sud şi are un buget total de 128,64 milioane lei, din care 18,31 milioane lei constituie finanţare nerambursabilă acordată prin FEDR, restul sumei fiind asigurat de la bugetul de stat.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















1 Comentariu [+] Adauga un comentariu
Poate nu atzi auzit de Zalau, dar shi aici se va inaugura anu acesta ( sper ) o sosea de centura.
Zalau : resedinta judetului Salaj, pe drumul european E80 ( Satu Mare - Cluj Napoca )