Ministrul Economiei: 50.000 de salariaţi îşi vor pierde locul de muncă în acest an

Postat la: 16.01.2009 19:12

* Brent Valmar vorbea de 100.000 de disponibilizaţi numai în industria auto

* Videanu vorbeşte de investiţii, Băsescu spune că solicitările ministerelor cauzează un deficit de 9%

Aproximativ 50.000 de oameni îşi vor pierde în acest an slujbele ca urmare a crizei financiare, a declarat vineri ministrul Economiei, Adriean Videanu. "Nu pot să avansez un număr exact privind numărul disponibilizărilor. Criza nu poate fi cuantificată, nici americanii nu pot. Anticipăm că, în cel mai rău caz, numărul de salariaţi care îşi vor pierde locul de muncă este de 50.000. Aceasta este o estimare şi nu avem pretenţia să dăm o cifră exactă", a spus Videanu, prezent la conferinţa naţională a Alianţei Confederaţiilor Patronale din România.

Declaraţia ministrului survine la două zile după ce vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), Brent Valmar, prezentase un scenariu apocaliptic, potrivit căruia numai din industria auto ar urma să fie concediaţi 100.000 din cei 220.000 de angajaţi.

Investiţii în energie – o măsură anticriză

Pentru a contracara efectele crizei, Videanu a prezentat ieri şi unele măsuri economice, cum ar fi repornirea unor mine non-energetice, din care se extrag minereuri metalifere, argile şi materiale utilizate în domeniul construcţiilor. Rămânând în domeniu, ministrul a mai spus că România trebuie să realizeze cât mai repede investiţii în sistemul energetic, pentru a nu pierde centrale energetice importante, precum cele de huilă, lignit sau hidrocentrale.

"Sistemul energetic suferă din cauza lipsei de investiţii din ultimii ani. Dacă nu se ia o măsură rapidă, vom pierde centrale importante din ţară", a afirmat Videanu. El a precizat că, în lipsa investiţiilor, în doi ani de zile vor dispărea centralele pe huilă de la Paroşeni şi Deva, precum şi alte centrale pe lignit. "În zona hidro, funcţionăm cu investiţii de acum 30 de ani. În momentul de faţă, România valorifică doar 48% din potenţialul hidro pe care îl are", a mai spus ministrul Economiei.

Declaraţiile făcute de Adriean Videanu pe tema necesităţilor de investiţii se înscriu în categoria cererilor ministeriale despre care făcuse vorbire şi preşedintele Traian Băsescu, în cadrul aceleiaşi conferinţe, şi care, cumulate, ar duce bugetul către un deficit de nouă procente. Aceasta în condiţiile în care Guvernul îşi propune un deficit maxim de 3%.

Datorii guvernamentale de 1,1 miliarde de euro

Tot potrivit şefului statului, Guvernul avea, pe datorii facturate până la 31 decembrie 2008, datorii de 725 milioane de euro iar pe "datorii nefacturate" alte 367 milioane, rezultând un total de 1,1 miliarde. Preşedintele a continuat, arătând că primul lucru care trebuie făcut este ca aceste datorii să fie facturate, pentru a le oferi lichidităţi agenţilor economici. Băsescu a spus că, în urma discuţiei pe care a avut-o joi seară cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, consideră că cea mai bună decizie este achitarea acestor datorii până la jumătatea lunii martie, tocmai în scopul de a oferi lichidităţi firmelor, care îşivor relua ciclul economic.

"O altă problemă este legată de administraţiile locale, care în acest moment au datorii facturate de o jumătate de miliard de euro şi nefacturate de alte 400 de milioane de euro (...) iată mai vine încă un miliard şi aici. Practic, instituţiile publice au datorii facturate şi nefacturate la agenţii economici de peste două miliarde de euro", a spus preşedintele.
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

9 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 17.01.2009 03:55

Aproximativ 50.000 de oameni îşi vor pierde în acest an slujbele ca urmare a crizei financiare, a declarat vineri ministrul Economiei, Adriean Videanu. "Nu pot să avansez un număr exact privind numărul disponibilizărilor.

 
#2 antiignorant 17.01.2009 03:55

alerta gradul 0 toti guvernantii bogati -pensionarii si salariatii cu pensii ,salarii de lux au dus prin tacerea lor la aceasta stare de criza ei vedeau in jurul lor coruptia si genocidul de toate felurile ....!solutia -taiati !!!prea multi bani invart in tara asta oameni egoisti si schizofrenici.... se intampla ceva diabolic.... pensionarii sunt dresati.... pensia minima trebuie sa fie de minim 4 milioane.....daca salariul minim ar fi 8 milioane si cel maxim 80 milioane cu tot cu sporuri.... atunci ar fi mai putine infractiuni in ro luxul atrage invidie ura scandal furturi violenta.....un adevarat macel psihologic si fizic... ca sa ma exprim asa.... salarii de minim 8 mil.. daca nu vreti sa fie genocid prin foamete in romania...nu exista alta solutie !stare de urgenta -toti somerii au loc in agricultura si irigatii …-nimicita de mafia statala de dupa 89!politicienii asteapta moartea unor romani!criza si genocidul!si sa tineti minte!cine intra cu spaga va iesi cu reputatia patata!!!

 
#3 einstein 17.01.2009 05:51

alerta este de fapt de gradul -1 .toti romaniilor le este luata atentia de probleme , care nici pe departe nu au o importanta in acest moment. taxa auto este prima , pe noi ne intereseaza sa conducem masiniile uzate de altii ? nu ne intereseaza ca lasam oamenii fara loc de munca la dacia? chiar nu ne intereseaza ca suntem in europa doar cu numele , primim aprobari de a lucra in strainatate legal doar in tari care sunt si ele la pamant.
emisiuni la televizor care nici de cum nu isi au rostul , si totusi sunt tot mai multe ( nu exista emisiune care sa nu aibe femei care isi expun sexul) ...
avem oameni care inca stau in chirii la stat si asteapta o simpla o simpla decizie , pentru a-si putea cumpara o casa...
la capitolul spitale nici nu are rost sa scriu nimic ( fie ca mergi la cumparaturi fie ca la spital ii tot acelasi lucru ai bani cumperi , nu ai bani mori de foame sau de boala)
deci concluzia este;
desteapa-te romane , pana nu este prea tarziu .
a stiut el , cand a compus imnul la ce se refera..

 
#4 doctor in logica 17.01.2009 07:31

deci este criza financiara in romania sau ministru vorbeste in general (sau per global) ?

 
#5 SESAM 17.01.2009 12:48

cum naiba o fi?crearea locurilor de munca trimbitata ,inseamna de fapt trimiterea in somaj ,ca asta se tot anunta , vede cineva locuri create?sint numite ca cele desfintate?e f destept ptr nimeni sa arate cite locuri de munca dispar , dar in loc, nimeni nu arata nimic,aaaaaaaa ce fac firmele care citesc repartitoarele? iata ce fac
nu mai citesc la data anuntata ,sar peste o luna , factureaza dupa pausal , si chipurile te obliga sa platesti ce iti baga ei , si ar vrea sa faca corestie dupa ce apar reclamatii , e scoala comunista , a face in asa fel incit tot cel ce te fura sa -si ia si banul prin furt , incarcarea facturii se vede deja autoritatea asteapta efectul reclamatiilor in lant si masiv sa intervina , ca asa se procedeaza vesnic in rsr, creiem cauza si efectul il luam noi , ca asa se vrea , bv autoritatea de monitorizare , nu sint prea multi destepti ,sa ne unim sa nu le mai consumam nimic sa se ajunga la realitate , metoda a fost practicata si anul trecut , fiindca cei ce ne dau agent termic ,au constatat ca macar o luna pot incasa fara sa citeasca repartitoarele , si le vin gratuit bani ,dar nu in termeni reali ci facind meschinaria prin furt

 
#6 Cudalbu Nicolae 17.01.2009 17:29

trebuie sa fim foarte receptivi la noile soluti tehnologice in cea ce priveste utilizarea calculatoruli ,energi neconventionale, economia de energie, mijloce de transport cu alte forme de energie,agricultura urbana, periurbana.

 
#7 gogu 17.01.2009 17:51

Dlor. ministri ai finantelor ,industriilor,dlor.guvernanti,t aiati din bugetul statului [contributiile noastre] finantarile unor institutii ,ONG-uri etc ca de exemplu ICR -ul care ne face de ras,org.masonica,Ins. de cercetare a comunismului condus de fiul unui nomenclaturist,si alte asemenea organizatii care militeaza inpotriva Romaniei,veti avea bani si veti deveni credibili

 
#8 Videanu 2 18.01.2009 19:46

cifra este la plezneala si este rezultatul unor anumite paharele in plus !

 
#9 sanu 18.01.2009 20:42

vreau sa intreb reprezentantii ministerului muncii care a fost temeiul legal prevazut in codul muncii prin care d-l tiriac a platit gonacii, vanatorii si pe cei care au asigurat transportul vanatului. pot sa-mi raspunda, daca stiu raspunsul, si cei de la i.t.m. bihor care au sarcina sa vegheze la aplicarea corecta a codului muncii. ?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa