Mivan „pune frână” la Tiago Malls

Postat la: 02.11.2008 18:23 Ultima actualizare: 19.10.2011 07:31

Primul Mall Tiago va fi inaugurat la Oradea în acest an

Dezvoltatorul irlandez de proiecte de retail Mivan Development a anunţat că va mări perioada de execuţie a celor zece centre comerciale Tiago Malls, de la trei la cinci ani, pe fondul crizei de pe piaţa financiară internaţională. „Vom continua investiţiile pe care ni le-am propus în România, cu toate problemele actuale de pe piaţa financiară. Nu vom renunţa în nici un caz la proiectele noastre, însă ne vom schimba strategia şi vom face malluri mult mai atractive care să ne asigure garanţia succesului.

Astfel, vom extinde perioada realizare a proiectelor şi cred că vom finaliza două proiecte în fiecare an”, a declarat directorul de vânzări al Mivan Development, Marius Barbu. Investiţia în cele zece centre comerciale este estimată la 700 de milioane de euro. Săptămâna trecută, compania a inaugurat centrul comercial Liberty Center din Capitală, în urma unei investiţii de 70 de milioane de euro. Reprezentanţii companiei se arată dispuşi să vândă proiectul, valoarea de piaţă fiind estimată la 140-150 de milioane de euro. Totodată, anul acesta va mai fi inaugurat Tiago Mall Oradea. (A.G.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa