Noi reguli la CFR: ce primeşti dacă întârzie trenul

de Adrian BĂRBULESCU Postat la: 01.11.2009 19:16 Ultima actualizare: 01.11.2009 19:17

Dacă nu se aprobă legea, întârzierile se transformă în bani /// Foto: Gândul/Octav Ganea

Aproape două milioane de euro anual riscă să plătească CFR Călători pentru întârzierea trenurilor, dacă Guvernul nu dă urgent derogarea

Regulamentul comunitar 1371/2007 va intra în vigoare la 3 decembrie în toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România, şi are ca scop protecţia drepturilor călătorilor şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor de transport feroviar.

Cel mai greu de aplicat prevedere, în condiţiile stării deplorabile a infrastructurii româneşti, este cea care instituie dreptul călătorilor de a cere despăgubiri de 25% din preţul biletului, în cazul în care trenul a avut o întârziere mai mare de 60 de minute, şi de 50% dacă întârzierea a depăşit două ore. Potrivit bilanţului la şase luni al CFR Călători, pe reţeaua de cale ferată circulă zilnic, în medie, 178.561 de persoane.

Cel puţin 10% dintre acestea ar putea avea dreptul, în virtutea noilor reglementări, să ceară despăgubiri pentru întârzierea trenului, după cum au declarat pentru Gândul surse din sistemul feroviar. Luând în calcul un preţ mediu al biletului de 50 de lei, cât costă pe relaţia Bucureşti - Constanţa, rezultă că CFR Călători ar trebui să plătească zilnic despăgubiri de 222.500 de lei, la un nivel al compensaţiei de 25%. Anual, suma s-ar ridica la 8,21 milioane de lei, adică aproape două milioane de euro. Cele mai frecvente întârzieri sunt înregistrate tocmai pe ruta Bucureşti - Constanţa, din cauza lucrărilor de modernizare care durează de patru ani de zile. Apoi, mai toate trenurile de lung parcurs au întârzieri ce depăşesc o oră.

Derogare în al 12-lea ceas

Singura posibilitate de a evita plata despăgubirilor este instituirea unei derogări. "Statele membre au posibilitatea de a institui o derogare pe cinci ani de zile de la prevederile regulamentului, prin promovarea unui act normativ în acest sens", a explicat pentru Gândul secretarul general al Asociaţiei Industriei Feroviare din România, Ştefan Roşeanu. Acest lucru nu s-a întâmplat însă până în momentul de faţă. Acum, în al 12-lea ceas, oficialii Ministerului Transporturilor au realizat gravitatea situaţiei, însă Guvernul interimar Boc nu mai poate promova ordonanţe de urgenţă şi nici proiecte de lege. S-a apelat deci la soluţia salvatoare a unei hotărâri de Guvern, care se află doar în stadiul de proiect la nivelul ministerului.

"Este imperios necesar a se acorda aceste derogări deoarece este foarte dificil de asigurat nivelul de regularitate impus, despăgubirile şi compensaţiile pentru întârzieri producând pagube financiare semnificative operatorilor feroviari, urmare a stării deficitare a infrastructurii feroviare", recunosc oficialii ministerului, în nota de fundamentare a proiectului.

Pentru trenurile în trafic internaţional, sistemul despăgubirilor funcţionează deja şi în România. Compensaţiile sunt acordate, la cerere, călătorilor trenurilor internaţionale cu destinaţia în ţări membre ale UE, care întârzie mai mult de o oră, în cazul trenurilor de zi, respectiv două pentru trenurile de noapte.

INFO PLUS

Subfinanţare cronică

Din totalul reţelei feroviare româneşti, de 20.385 km, 5.148 (38%) sunt scadenţi la reparaţii capitale, în aceeaşi situaţie aflându-se 10.998 dintre cele 18.170 de poduri şi podeţe, adică 60,53%. Un număr de 209 poduri şi podeţe necesită refacere integrală, de la zero. Numărul punctelor periculoase a ajuns la 1.054, dintre care 119 sunt situate pe magistrale şi linii principale, iar cel al restricţiilor de viteză - la 373.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

21 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 eugen 1.11.2009 22:10

Chiar îÅŸi face cineva iluzii că în RO trenurile vor fi de * celor japoneze ori englezeÅŸti? Iar derogarea va perpetua această stare de lucruri (adică nepunctualitatea).

 
#2 io 1.11.2009 23:04

Pai CFR o sa zica ca de exemplu cursa Bucuresti - Constanta sau orice alta cursa dureaza 10 ore, si atunci nu va mai fi nicio intarziere

 
#3 gaozarul 1.11.2009 23:34

CFR ne da ..UE

 
#4 Acarul Paun 1.11.2009 23:39

Bine ar fi daca WC -urile ar fi curate si gratuite in garii. In Salonic la grecii toaleta e gratis si acceptabil de curata! Pai in gara nu vin la toaleta decat cei care or sa mearga, au mers, asteapta intre doua trenuri si nu sunt ei vinovati ca trenurile nu au legaturi imediate, sau,.. sigur cei care asteapta sau insotesc pe cineva la tren. Deci toti au legatura cu trenul. Ca te intreaba la intrare in Gara de Nord de bilet caralii firmelor de paza. pai de ce sa platesti? La cinema si la teatru nu se plateste...e un serviciu inclus in pretul biletului. Cu banii astia mai bine faci curat in salile de asteptare, etc, etc, etc...Cerintele internationale sunt pentru toate solicitarile unei calatorii civilizate! UE fiti atenti ca la noi CFR-ul e ca pe trimpul diligentelor americane! Civilizeaza-i cu forta! Intarzierile sunt doar o mica neplacere!

 
#5 DR.LATCAN ELENA -ORL 1.11.2009 23:55

Aceste reguli europene TREBUIE APLICATE IMEDIAT,altfel pastram un CFR CU SERVICII LA FEL DE PROASTE ,SERVICII CARE NU VOR FI IMBUNATATITE NICIODATA!"lasa ca merge si asa-ne descurcam noi",dupa cum zice si face romanul)Asa am procedat in toate domeniile,NU AM PRELUAT SI INVATAT DIN EXPERIENTA TARILOR EVOLUATE DIN EUROPA,spre care tindem=SI UITE UNDE AM AJUNS=TARA FALIMENTARA,CARE ne imprumutam sa platim salarii si pensii.FELICITARI BRAVILOR NOSTRI POLITICIENI IMBOGATITI SI SUFICIENTI LOR,DAR INCOMPETENTI PT.O LUME INTREAGA,care au distrus economia Romaniei si pe noi ca natie!DEMISIA=DRAGI TOVARASI!

 
#6 Italia 2.11.2009 01:13

Marsi in morzii si morminzii vostrii de gabori duceti-va drq definitiv.V-am zis frumos civilizat si respectuos sa dispareti deci dispareti definitiv ,vreti respect ducetiva in mormantul vostru de cre.tini nenorociti sa traiti bine.

 
#7 Italia 2.11.2009 01:14

Nu vreau nimic

 
#8 Italia 2.11.2009 01:14

Fireti ai drq cu mormantu vostru de gabori blestemati

 
#9 Italia 2.11.2009 01:15

Nu ma intereseaza nimic

 
#10 Italia 2.11.2009 01:22

V-am zis politicos sa dispareti ,gabori de rahat,blestematilor.

 
#11 coco 2.11.2009 02:07

stimate administrator de site, de ce nu intervii cand apar retarzi oligofreni de tip "italia" si polutioneaza in jurul lor???

 
#12 Italia 2.11.2009 02:46

Gabore marsi in morzii tai de aici nu vezi mai rahatule ca numai tu scrii aici si pe siteul tau,marsi in morzii si mormantul tau cu ministerul si statul tau de rahat ca si gaborii,fireti ai drq de blestemati de rahati de gabori ,ducetiva definitiv drq de gabori de rahat.Urasc sa jignesc ,dispareti in mormantul vostru ,nu vreau sa injur fireti ai drq de militieni cu rasa voastra de rahat conducatori in Romania.

 
#13 Italia 2.11.2009 02:48

Gabore nu te-am chemat ,ma deranjezi,nu mai scrie ca nu scriu cu tine.

 
#14 Italia 2.11.2009 03:02

Grijania ta de gabor

 
#15 chimita 2.11.2009 03:07

Habar nu aveti voi ,,cit de prost circula trenurile in Anglia,,asta cu mers englezesc e mai mult decit o poveste,Cel ce a facut primul comentariu cred ca nu facut nici un drum cu trenul in Anglia.Mai intrebati-i pe altiiIN ROMANIA E PARFUM,a colo habar nu au daca circula sau nu un tren nici cu juma de ora inainte,,ehe,,,,afara multe sin povesti,,nespuse ,nestiute,,noi romanii ne cam facem singuri o imagine proasta,,sint multi mai,, cu pretentii si care au mai multe ,,deficiente,,dar nu le scot in fata de parca nici nua r sti ca le au

 
#16 lola 2.11.2009 06:09

Sa plateasca inginerul in aeronautica...despagubirile si la fel, sa suporte plata penalizarilor pentru lucrarile incepute la autostrazi, numai gargara auzi din * lui!

 
#17 oldman 2.11.2009 09:34

din decembrie 2009 se modifica mersul trenurilor ca sa tina cont de restrictiile de circulatie. pot pune pariu ca vor acoperi intarzierile marind durata unei calatorii. gasesc ei solutii sa nu plateasca despagubiri

 
#18 www.schemeloto.ro 2.11.2009 10:13

Joi 5 Oct 2009, peste 5,6 milioane EURO la Loto 6/49:

www.schemeloto.ro

 
#19 Duduie 2.11.2009 11:09

e o vrajeala ieftina. adevarul 0% - minciuna 100%. Nu mai au calatori si asta basta. Hai cu falimentul ....

 
#20 vasile 2.11.2009 11:46

si cum se va face decontarea?????????????, cam ce cozi se vor forma daca vin 2-3 trenuri cu peste 60min. intarziere, fiecare avand 4-500 calatori, a se vedea situatiile din iarna si mai ales in preajma sarbatorilor

 
#21 Ungurul_secui 2.11.2009 19:53

ar trebui si alte multe derogari cu privire la calitatea vagoanelor:
ferestre si usi care nu se inchid, ferestre murdare peste care nu se vede nimic, lumini care nu se aprind, vagoane de clasa intii dacazute care nu corespund nici la clasa a 2-a, mizerie generala, cersetori, hoti si nu in ultima instanta mirosul obligatodiu de wc (buda) exact ca pe vremea prea-repede-impuscatului. de fapt problem mirosului de pisu este generala, mai nou se simte in multe lucuri pulbice, chiar si un centrele moderne de cumparare. o alta probleme nerezolvata supraincalzirea vagoanelor pe timp de iarna, parca ar fi pe portie de consumat dupa plan (ca pe vremea prea_repede...)

 

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa