Noi soluţii pentru a vinde casele: „drive test“ cu locuinţa. Dacă nu-ţi place, primeşti banii înapoi

de Andrada GHIRA Postat la: 14.09.2009 19:14 Ultima actualizare: 14.09.2009 19:40

Apartamentele nefinisate, altă metodă de a atrage clienţi /// Foto: Shutterstock

Pentru a impulsiona vânzările, Impact SA a inventat habitestul, iar alţi dezvoltatori vând apartamente nefinisate, care sunt mai ieftine

Cu gândul de a atrage mai mulţi cumpărători, dezvoltatorii au venit cu tot felul de idei: de la maşini, locuri de parcare, mobilier gratuit cadou până la perioade de probă a locuinţei.

Compania Impact SA a venit cu cea mai nouă idee de promovare. Astfel, cei care vor să-şi cumpere un apartament în proiectul pe care îl dezvoltă în nordul Capitalei pot testa locuinţa. Sistemul, numit habitest, este asemănător celui care se practică pe piaţa auto - drive test, doar că se plăteşte un avans de 5% din valoarea apartamentului. "Astfel, pentru o locuinţă de două camere, suma este de 2.750 de euro, iar perioada de testare este de un weekend sau o săptămână. Iniţial, am vrut să fie o perioadă mai lungă de timp", a declarat pentru Gândul Florian Fugaşin, directorul de comunicare al companiei.

Nu-ţi place, primeşti banii înapoi

Cei care vor să testeze noile locuinţe vor locui într-un apartament similar celui ales pentru achiziţie, gata mobilat, cu veselă, halate de baie, televizor, conexiune la internet şi altele şi îşi pot da seama dacă investiţia se potriveşte aşteptărilor lor, dar şi cât timp fac până la locul de muncă. Nemulţumiţilor li se vor da banii înapoi fără a fi percepută o anume taxă.

"Acest sistem a fost folosit pentru angajaţii companiei, dar şi pentru cei care locuiau deja acolo şi aveau musafiri pe care nu aveau unde să-i cazeze şi care rămâneau peste weekend în aceste apartamente. Pe baza unei recomandări, avem deja un caz de achiziţie prin acest sistem", ne-a mai declarat Fugaşin.

Maşină cadou sau apartament nefinisat

Şi fraţii Negoiţă au ieşit la rampă cu o ofertă pentru a câştiga clienţi: cei care cumpără un apartament cu trei camere la un preţ de 79.000 de euro primesc automat o maşină Chevrolet Spark. O altă găselniţă a dezvoltatorilor este şi cea a vânzării locuinţelor nefinisate, mai ieftine şi care în acest fel se încadrează în preţul impus de "Prima Casă", de 60.000 de euro. Dezvoltatorul Adama vinde astfel apartamente cu două camere nefinisate la preţul de 49.000 de euro plus TVA şi 59.000 de euro plus TVA. De asemenea, preţul unei locuinţe de trei camere, nefinisată este de 79.000 de euro plus TVA. Alţi dezvoltatori însă şi-au stabilit targetul de clienţi cărora se adresează, de regulă cei cu profesii în care se câştigă bine. Spre exemplu, dezvoltatorul proiectului Odyssea a lansat oferte de finanţare pentru avocaţi, jurişti, notari, contabili, arhitecţi. Compania Gindi va construi peste 300 de locuinţe destinate exclusiv medicilor şi farmaciştilor.

INFO PLUS

Piaţa apartamentelor noi la jumătate de an

• Numărul locuinţelor finalizate în prima jumătate a acestui an este mai mare cu 42% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2008. Numărul unităţilor construite la sfârşitul lunii iunie a ajuns la 6.700

• Oferta de apartamente noi pe piaţa din Bucureşti este de 11.100, din care 3.500 au fost cumpărate de investitori

• Vânzările de locuinţe noi au scăzut cu 15%, la 510 unităţi, faţă de a doua jumătate a lui 2008, când au fost cumpărate 600 de apartamente

• Lipsa tranzacţiilor a dus la o scădere a preţurilor cuprinsă între 4 şi 32%. Un metru pătrat costă în medie 1.415 euro fără TVA

*Sursa: Colliers International România

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

3 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 www.eselnita.ro 14.09.2009 22:51

*.eselnita.ro va oferta un teren la dunare in cazane, la schimb pe o garsoniera in bucuresti

 
#2 loredana 15.09.2009 11:51

"Adevaratele averi nu sunt in Romania. Averile sunt sub forma de bani si active in lume. Din cand in cand, proprietarii acelor averi le “albesc” si aduc in tara si asa mai creste cate-o fabrica, o intreprindere", a declarat Ionel Blanculescu, fost sef al Ministerului Controlului, in Guvernul Nastase.
*://*.bloombiz.ro/finante/adevaratele-averi-nu-sunt-in-romania

 
#3 dan oradeanul 15.09.2009 12:02

atentie, nu va hazardati. un nou proverb autohton spune:"sa te feresti de impact si cand iti face daruri". daca nu esti atent, impacul te arde de nu te vezi!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa