Notarii spun că onorariile lor nu sunt mari şi că se înscriu în media europeană

de Andrada GHIRA Postat la: 01.11.2009 19:35 Ultima actualizare: 01.11.2009 19:36

Notarii spun că onorariile lor nu sunt mari şi că se înscriu în media europeană

Un raport al Consiliului Concurenţei arată că românii plătesc taxe notariale mult mai mari decât în celelalte state europene

Notarii din România neagă faptul că ar încasa de 14 ori mai mulţi bani la efectuarea unei tranzacţii imobiliare decât germanii. Săptămâna trecută, Consiliul Concurenţei (CC) a prezentat rezultatele unui studiu potrivit căruia românii sunt nevoiţi să plătească un cost real al serviciilor notariale mai mare decât germanii, de şapte ori mai mare decât portughezii, de şase ori mai mult decât spaniolii şi austriecii şi de cinci ori mai mult decât francezii, raportat la câştigul salarial din fiecare ţară analizată.

"Este aproape imposibil de a ghici modul de calcul cu care s-a operat, niciuna dintre statisticile prezentate neputând conduce la un asemenea rezultat, posibil doar prin ignorarea unor aspecte sau prin amestecarea, voită, a criteriilor", se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR).

Reprezentanţii Uniunii mai spun că onorariile notariale din România se înscriu în media europeană, în timp ce serviciile pentru care sunt percepute sunt incomparabil mai complexe, ele acoperind aproximativ 70% din activitatea de cadastru, care amplifică cel mai mult costurile tranzacţiilor imobiliare.

Românii plătesc 9.000 de euro pentru o tranzacţie de 100.000 de euro

Studiul Consiliului Concurenţei arată că la o tranzacţie imobiliară în valoare de 100.000 de euro fără ipotecă, românii plătesc aproape 9.000 de euro, din care cea mai mare parte, adică 5.000 de euro, este comisionul cedat intermediarului tranzacţiei, adică agenţiei imobiliare. Notarii spun că acest raport este făcut să incite opinia publică şi că reprezentanţii Consiliului Concurenţei doresc să inducă în rândul populaţiei ideea că notarii sunt responsabili de faptul că locuinţele sunt scumpe şi nu se mai vând.

Reprezentanţii CC vor să propună Guvernului şi comisiilor parlamentare să modifice legislaţia serviciilor notariale prin eliminarea restricţiilor privind numărul de notari, tarifele şi publicitatea. "Piaţa notarială este una dintre cele mai închise din România. Situaţia în România este mult mai gravă decât în Uniunea Europeană, unde există de asemenea preocupare pentru acest sector", a declarat joia trecută Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. O altă recomandare din partea CC vizează şi relaţia dintre bănci, notari, evaluatori şi clienţi, prin care instituţiile de credit să nu mai recomande clienţilor anumiţi notari şi evaluatori, decât dacă banca informează asupra faptului că respectivii notari oferă condiţii şi tarife mai bune. În ceea ce priveşte celelalte servicii, rezultatele studiului arată că segmentul de intermediere imobiliară nu este reglementat, iar competiţia dintre agenţiile imobiliare este liberă, fără să existe bariere de intrare pe piaţă.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

3 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 NOTARUL HOT 2.11.2009 19:30

Noi astia , din mafia gulerelor albe,va facem pe voi,cetatenii Romaniei,mai ceva ca tziganii la alba-neagra,si,desigur,in litera si spiritul legii,facute de noi pt. noi bineinteles.Nu mai comentati despre tarifele noastre,noi avem cele mai mici tarife din UE (lol),suntem cinstiti si curati ca lacrima (vezi Ioana Basescu).Hai,am iesit,ca am de incasat.

 
#2 zorro justitiarul 2.11.2009 19:45

mi-am dat demult seama ca acesti notari din Romania, incaseaza tarife exorbitante, in raport cu veniturile noastre !!! tarifele sunt descurajante, de multe ori onorariul atinge aproape valoarea a ceea ce se cumpara, sau se face succesiune !!! este strigator la cer !!! dar ce, noi romanii avem veniturile nemtilor, de exemplu ? sunt foarte bune * propuse de consiliul concurentei !!! trebuie facut ceva cu astia, ca ne descurajeaza sunt cei mai chiaburi din tara!!!

 
#3 Teofil 23.12.2009 20:24

Si ma rog , de ce incaseza ei asemenea sume....pentru ce!???Eu i-as impusca pe leneis astia care sug sangele poporului. Iata un citat din norma ce stabileste modul de tarifare "Se pot reduce cu 70% onorariile stabilite pentru actele în care părÅ£i sunt magistraÅ£ii, soÅ£ii acestora, sau copiii lor minori." Rusineeeeeeeeeeeee!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa