NOUA LEGE A ENERGIEI: de ce aş risca să-mi schimb furnizorul de electricitate? Ce s-ar întâmpla dacă aş urma sfatul ministrului Economiei

de Loredana VOICULESCU

sursa foto Mediafax Andreea Alexandru

Una dintre părţile bune ale legii privind liberalizarea preţurilor la energie electrică ar fi că orice consumator îşi va putea schimba furnizorul de energie electrică în trei săptămâni, după aprobarea în Parlament a proiectului, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute ministrul Economiei, Lucian Bode.

În realitate însă, după cum gândul va demonstra în continuare, posibilitatea schimbării furnizorului există, teoretic, încă din 2007, dar, în practică, este în continuare foarte greu să beneficiezi de ea la costuri mai avantajoase, pentru că în momentul în care un client vrea să schimbe actualul furnizor el nu mai este tarifat la preţul reglementat, iar furnizorii nu sunt interesaţi de un client casnic, pentru că are un consum prea mic.

Proiectul noii legi a energiei a fost adoptat vineri de Executiv şi a fost trimis în Parlament.

"Din momentul în care proiectul va fi aprobat de Parlament, puteţi să vă schimbaţi furnizorul în maximum trei săptămâni şi furnizorii se vor gândi de 100 de ori la ce facilităţi vor oferi clienţilor", a declarat vineri ministrul Lucian Bode.

În teorie, schimbarea furnizorului este posibilă încă din 2007

De altfel, şi expunerea de motive a proiectului precizează că un client poate opta pentru schimbarea furnizorului. "Proiectul de act normativ garantează clienţilor finali schimbarea furnizorului de energie electrică în termen de trei săptămâni, în baza unei proceduri transparente, şi instituie totodată posibilitatea clienţilor finali de a încheia contracte cu mai mulţi furnizori de energie în acelaşi timp, pentru un singur loc de consum, drept ce le revine exclusiv clienţilor noncasnici de mari dimensiuni, a căror putere maximă aprobată prin avizul tehnic de racordare este stabilită prin reglementările ANRE", arată expunerea de motive a proiectului, obţinută de gândul.

Schimbarea furnizorului de energie este posibilă însă, în teorie, încă din 2007. Potrivit HG 636/2007 privind deschiderea integrală a pieţei de energie electrică şi gaze naturale - consumatorii îşi puteau schimba furnizorii de energie electrică, însă procedura dura patru săptămâni, nu trei, ne-au explicat reprezentanţii furnizorilor de energie, explicând că aceasta este perioada de "preaviz" pe care consumatorul trebuie să o dea vechiului furnizor.

Care sunt "facilităţile" la care "furnizorii se vor gândi de 100 de ori"

gândul a încercat să afle care ar fi "facilităţile" la care "furnizorii se vor gândi de 100 de ori", aşa cum a menţionat ministrul Economiei şi dacă schimbarea furnizorului de energie electrică ar putea duce la scăderea facturii la curent electric pentru populaţie.

"Vei avea posibilitatea să-ţi alegi un alt furnizor de energie electrică, dacă doreşti acest lucru. Noul furnizor îţi poate oferi preţuri mai mici pentru energia electrică, servicii mai bune sau alte beneficii", sunt asiguraţi doritorii într-un pliant realizat de ANRE care a fost difuzat într-o campanie privind schimbarea furnizorului de energie electrică, derulată în 2008.

În răspunsul oficial primit de gândul de la ANRE se arată că după "1 iulie 2007 (...) toţi consumatorii de energie electrică din România, indiferent de natura consumului - industrial sau casnic - au devenit eligibili şi îşi pot alege furnizorul, având dreptul de a negocia preţul energiei electrice cu acesta". De fapt, puterea de negociere a unui client casnic este redusă, tinzând spre zero, au recunoscut ulterior experţii din ANRE. "Urmare a solicitării dumneavoastră, vă informăm că nu există un act normativ, în care să se precizeze <ce se întâmplă cu preţul în cazul în care un client casnic îşi schimbă furnizorul de curent electric>. În mod logic, noul preţ al clientului va fi cel pe care îl va obţine în urma negocierii cu noul furnizor de energie electrică", a declarat Ecaterina Moldovan, de la Serviciul Post Vânzare, Relaţii cu Clienţii din cadrul Sucursalei de Furnizare a Energiei Electrice (SFEE) Transilvania Sud Braşov, într-un răspuns trimis gândul.

La consumatorii casnici, schimbarea în prezent a furnizorului ar urca factura la curent în medie cu 10%

Practic, deşi nu scrie nicăieri, reprezentanţi ai ANRE ne-au precizat că dacă un client casnic renunţă la furnizorul lui de energie electrică, el nu va mai beneficia de preţul reglementat, ci factura lui va fi calculată pe baza preţului din piaţă. În prezent, pentru consumatorii casnici care nu îşi exercită dreptul de a-şi alege furnizorul sunt în vigoare tarifele la energia electrică prevăzute în ordinul preşedintelui ANRE nr. 102/2009.

În medie, preţul reglementat este de circa 170 lei/megawatt oră, iar cel de pe piaţa liberă este de 210-220 lei/megawatt oră, potrivit Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER)

În plus, clienţii casnici care ar opta, în prezent, pentru schimbarea furnizorului de energie electrică ar plăti mai mult cu 10% mai mult decât preţul reglementat, susţin reprezentanţii furnizorilor.

"Şi până acum furnizorul de energie electrică putea fi schimbat. Practic însă, cei care ar schimba furnizorul, în actualele condiţii de pe piaţă, ar plăti, în medie, cu 10% mai mult, decât preţul reglementat, care în prezent este, în medie, de 170 de lei/megawatt oră", a explicat pentru gândul Ioan Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). El a spus că, din moment ce un client vrea să îşi schimbe furnizorul, atunci el înseamnă că renunţă la preţul reglementat, iar noul preţ i se calculează luând în considerare preţul de pe piaţa liberă, care în prezent este de 210-220 lei/megawatt oră.

Proiectul legii privind liberalizarea preţurilor la energie electrică prevede că eliminarea tarifelor reglementate la energia electrică se va face în şase paşi pentru consumatorii industriali şi în 10 paşi pentru consumatorii casnici.

Ce spun furnizorii privaţi: "Chiar şi cu preţ dublu pe megawatt oră, un furnizor privat nu v-ar lua în calitate de client casnic"

Furnizorii privaţi de electricitate contactaţi de gândul susţin că nu sunt interesaţi să atragă clienţi casnici, în principal pentru că distribuitorii nu le pot pune acestora la dispoziţie datele de la citirea lunară a contoarelor, iar la o estimare nereală a consumului furnizorii ar trebui să plătească penalizări distribuitorului de energie electrică.

"Tehnic nu e posibil (să schimbi furnizorul), furnizorii privaţi nu au dotările pentru citirea contoarelor. Dacă ar exista contoare cu citire de la distanţă, nu ar fi o problemă. Chiar şi cu preţ dublu pe megawatt oră, un furnizor privat nu v-ar lua în prezent ca şi client casnic. Nu merită. Sunt costuri mari şi încasări mici. În plus, distribuitorii nu ne pot pune la dispoziţie nouă, furnizorilor, la fiecare lună, datele de la citirea contoarelor. Iar pentru fiecare consum lunar estimat incorect de noi, noi plătim penalizări pentru neîncadrarea în consumul pe fiecare oră", a explicat pentru gândul un furnizor privat de energie electrică din Ardeal, sub protecţia anonimatului.

Un reprezentant al unui furnizor de electricitate din Capitală ne îndeamnă politicos să cerem oferte de preţ: "Acum consumatorii casnici sunt protejaţi de un preţ reglementat, care în câţiva ani nu va mai exista. Competiţia pe piaţă va fi tot mai puternică. Un consumator chiar trebuie să ceară oferte de la mai mulţi furnizori şi să aleagă preţul cel mai bun. Aşa este în ţările dezvoltate din Uniunea Europeană".

Fără scumpiri în acest an

Referitor la preţul energiei electrice, ministrul Bode a declarat în urmă cu două săptămâni că energia electrică furnizată populaţiei nu se va scumpi în acest an. "Este exclusă majorarea preţului energiei electrice furnizată populaţiei. Avem datoria să protejam populaţia mai ales în această perioadă. Anul acesta preţul la electricitate pentru populaţie nu va creşte. Renunţarea la tarifele reglementate se va face etapizat astfel încât să asigurăm suportabilitatea pentru consumatorii finali", a explicat ministrul Economiei.

Mic ghid de schimbare a furnizorului de electricitate

Persoanele fizice care doresc pe viitor să îşi schimbe furnizorul de energie electrică trebuie să urmeze mai mulţi paşi. Mai întâi trebuie să consulte lista cu furnizorii de energie electrică de pe site-ul ANRE. Din cei 189 de furnizori autorizaţi, cu licenţe valabile, doar o treime sunt activi pe piaţă. Astfel, în decembrie 2011, doar 60 de operatori au livrat electricitate consumatorilor finali.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Dan Plaveti, a subliniat că schimbarea se va putea face la nivelul furnizorului, nu al distribuitorului de energie electrică. "Schimbarea se face la nivelul furnizorului, nu la nivelul distribuitorului", a declarat Plaveti.

"Cine va dori să îşi schimbe furnizorul de energie electrică, mai întâi trebuie să contacteze cât mai mulţi furnizori şi să le ceară oferte de preţ. După ce aleg cea mai bună ofertă, trebuie să înştiinţeze vechiul furnizor că renunţă la el, precizând data de la care renunţă. În prezent actuala legislaţie prevede că preavizul este de 30 de zile, noua lege prevede trei săptămâni. Consumatorul nu este nevoie să îi motiveze vechiului furnizor de ce pleacă", ne-a explicat Ioan Lungu. El spune că înainte de a pleca la noul furnizor, clientul trebuie să îşi achite facturile la vechiul furnizor de electricitate.

Apoi, clientul va trebui să discute cu noul furnizor dacă este potrivit contorul de energie electrică pe care îl are sau dacă acesta trebuie schimbat. Un contor cu citire orară costă în prezent circa 80 de euro. Schimbarea furnizorului nu presupune şi alte costuri suplimentare, potrivit reprezentanţilor AFEER.
Următorul pas este ca noul furnizor să facă o citire de contor, înainte de deschiderea unui nou cont de electricitate.

Ce spun oamenii de afaceri

Reprezentanţii mediului de afaceri sunt sceptici referitor la beneficiile schimbării furnizorului de energie electrică, afirmând că singura soluţie pe care o au firmele, îndeosebi cele mici, este diminuarea consumului de energie electrică, pentru a nu plăti facturi prea mari.

"Mediul de afaceri trebuie să devină conştient că preţul la energie electrică va creşte. Singura soluţie pe care o au la îndemână este creşterea efiecienţei energetice. Acest sector este principala ţintă a marilor investitori, aici se obţin randamente foarte bune. Teoretic, schimbarea furnizorilor de energie electrică este posibilă, însă practic va fi greu de pus în aplicare de firmele mai mici. Acest lucru va putea fi făcut doar de către marii consumatori", a declarat pentru gândul Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Pe de altă parte, un important om de afaceri, care figurează şi în Top Forbes, a declarat recent că odată la trei luni îşi schimbă furnizorul de energie electrică.

Marii consumatori industriali pot încheia contracte cu mai mulţi furnizori

Expunerea de motive care a însoţit proiectul aprobat de guvern arată că pentru a îmbunătăţi nivelul de concurenţă pe piaţa de energie electrică, clienţii finali care doresc să-şi schimbe furnizorul trebuie să fie în măsură să realizeze această schimbare în mod efectiv şi cu uşurinţă. "De asemenea, este necesară instituirea dreptului clienţilor finali de a încheia contracte cu mai mulţi furnizori în vederea acoperirii consumului de energie electrică", arată sursa citată.

Pe piaţa concurenţială de energie electrică, tranzactiile comerciale cu energie electrică se fac angro sau cu amănuntul, conform reglementărilor ANRE, iar preţurile se formează în baza cererii şi ofertei, ca rezultat al unor mecanisme concurenţiale, garantându-se proceduri transparente de achiziţie de energie electrică.

"Proiectul de act normativ asigură protecţia consumatorilor împotriva creşterilor semnificative de preţ"

Pe de altă parte, proiectul adoptat de Guvern la finele săptămânii trecute mai prevede că ANRE va trebui să realizeze anual rapoarte privind impactul renunţării la tarifele reglementate.
"Prin prezentul proiect de act normativ se urmăreşte reducerea impactului preţului energiei electrice la consumatorii finali ca urmare a instituirii măsurilor de renunţare la tarife reglementate pentru clienţii de energie electrică. Astfel, se instituie în sarcina ANRE, obligaţia de a realiza rapoarte anuale privind impactul renunţării la tarifele reglementate, şi posibilitatea introducerii unor obligaţii de serviciu public în sarcina participanţilor la piaţă în vederea asigurării suportabilităţii de catre consumatori a preţurilor pentru energia electrică", arată expunerea de motive. Acesta conchide: "Aşadar, proiectul de act normativ asigură protecţia consumatorilor de energie electrică împotriva creşterilor semnificative ale preţului energiei electrice"

Tarifele reglementate, eliminate în etape

Tarifele reglementate la electricitate vor fi eliminate în şase etape pentru consumatorii industriali şi în zece etape pentru consumatorii casnici, Guvernul urmând însă să elimine începând cu anul viitor şi tariful social care protejează încă familiile sărace de facturi ridicate la energia electrică

Astfel, ponderea din energia electrică furnizată consumatorilor casnici de pe piaţa concurenţială va creşte la 10% în iulie 2013, la 20% în ianuarie 2014, la 30% în iulie 2014, la 40% în ianuarie 2015, la 50% în iulie 2015, la 60% în ianuarie 2016, la 70% în iulie 2016, la 80% în ianuarie 2017, la 90% în iulie 2017 şi la 100% în decembrie 2017.

În cazul consumatorilor industriali, această pondere va creşte într-un ritm mai rapid, respectiv la 15% încă din septembrie 2012, la 30% din ianuarie 2013, la 45% din aprilie 2013, la 65% din iulie 2013, la 85% din septembrie 2013 şi la 100% din ianuarie 2014.

Amenzi de până la 10% din cifra de afaceri a companiei

Amenzile pentru practici abuzive ale prestatorilor de servicii energetice în relaţia cu clienţii finali vor creşte de până la zece ori, ajungând la 10% din cifra de afaceri a companiei, se arată în proiectul legii care reglementează sectorul energetic.

"De asemenea, în scopul asigurării unei protecţii reale a clienţilor finali de energie electrică de eventualele practici abuzive ale prestatorilor de servicii, se prevede înăsprirea regimului de sancţionare a contravenţiilor, cuantumul amenzilor fiind mărit de până la 10 ori, pentru anumite încălcări ale prevederilor legale ajungând la 10% din cifra de afaceri a operatorului economic", menţionează proiectul de lege.

Loredana Voiculescu este redactor al ziarului Gândul


 

 

 

48 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Laur 21.03.2012 20:31

Daca de exemplu ai acasa cateva panouri solare(fotovoltaice) si produci mai multa energie eletcrica decat iti trebuie o poate prelua sistemul energetic national asa cum se intampla in occident?Este asta stipulata in noua lege sau se gandesc numai la firmele de distributie si la consumatorii mari?

 
#2 Parakimomenos: cetatean roman, calcat pe grumaz cu acordul statului, de privati, de straini, de capitalistii occidentului nelegiuit 21.03.2012 20:43

Dar daca am pe terenul meu proprietate pesonala, un stalp de inalta tensiune, am dreptul:
1. Sa elimin stalpul de pe proprietatea mea.
2. Sa primesc o compensatie substantiala pentru a pastra stalpul pe proprietatea mea.

 
#3 inonel 21.03.2012 22:24

ca un fost rezident in SUA , am vazut si acolo ce inseamna liberalizarea energiei .E o mare teapa . Pretul a fost mai mare decit inainte la orice furnizor .Cum credeti ca va fi in Romania , tara hotilor de circa 22 de ani ? O superteapa !

 
#4 Parakimomenos 21.03.2012 23:16

Exista o politica bine pusa la punct, de subminare a institutiilor statului, a economiei, a increderii, a omeniei....(prin: media, capitalism, banci, democratie, drepturi....)de ce? Simplu: pentru a crea o stare de anarhie, iar pe acest fond, omul bulversat si dezorientat, sa accepte salvarea tocmai din partea acelora care au provocat anarhia, dar in conditiile lor, si cu mijloacele lor(privatizari, liberalizari, carduri, cip...)! Omului, in aceasta agitatie, si impovarat de vicii si griji, i se creaza iluzia ca este liber, nu mai poate sa se cunoasca pe sine, iar LUPUL(UE, USSA, FMI) A DEVENIT PAZNIC LA OI!!!

 
#5 melcul curentat 22.03.2012 00:00

nu numai ca nu-ti da Electrica nimic daca ai pe proprietatea ta vreun echipament de-al lor dar mai si platesti sa devii client de-al lor, ce legi de * sunt a noi (fiindca e LEGE)...punctual, am un teren de casa in Tartasesti si suntem 12 parcele vreo 7 proprietari vroiau prin 2009 sa se racordeze la Enel, le-au zis aia ca e simplu....costa cam 2000 euro de lot, stalpi,cabluri,P.T. plus proiect,materiale si angajare firma agreata de ei.Dupa ce platesti asta si kW la cat hotarasc ei dupa 5 ani lucrarea mai sus amintita si tot patrimoniul intra in proprietatwea lor/.
P.S.--si la gaze e la fel

 
#6 Cosmin 22.03.2012 07:15

europeanproperty.com

 
#7 Petronel 22.03.2012 07:42

E amuzant cum ăștia, că altfel nu știu cum să le zic, ne oferă drept preț de referință pe cel al pieței libere căpușate la greu de băieți deștepți. La fel cum notarii taxau vânzările de propietăți la prețurile dinainte de criză.

 
#8 Dan 22.03.2012 07:46

Se apropie alegerile si guvernul incearca sa ne linisteasca cu privire la legea energiei.Daca se adopta se va intampla exact ca in cazul benzinei.Toti furnizorii vor avea tarife marite ca sa-si asigure un profit gras, asa ca nu are nici un rost sa-ti scimbi furnizorul de energie electrica.

 
#9 un cititor 22.03.2012 08:29

Domnilor Redactori,

Apare o animatie in pagina de baza a ziarului Dvs, din partea DESCOPERA.RO(?!?) in care exista intrebarea "In ce judet e Cuca Macaii?".

EXPLICATI-LE CRETINILOR SI IDIOTILOR CA "Macaii" NU ESTE UN GENITIV, CI UN NUME DE COMUNA SEPARATA DE CUCA! CU O MINIMA DOCUMENTARE VA PUTETI LAMURI.
(COD POSTAL117338 Macai Jud. Arges)

DOBITOCIA NU SALVEAZA ROMANIA!

 
#10 marin 22.03.2012 08:32

Nu mai umblati cu TAMPIENIILE astea ca poti sa-ti schimbi furnizorul. De cate ori ati putut sa treceti la alta firma de cablu cand prin bloc aveti cablul decat al unei firme? cum sa iei curent de la alt furnizor cand la poarta ai decat SARMA unei singure firme?VINE CINEVA SA MAI TRAGA O SARMA?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa