Noul SUV Audi Q3 va fi produs la fabrica Seat din Martorell

Postat la: 23.04.2009 19:44 Ultima actualizare: 19.10.2011 13:22

Noul SUV Audi Q3 va fi produs la fabrica Seat din Martorell

Programat să apară pe piaţă în 2011, Q3- noul SUV al celor de la Audi va fi produs în Spania, la fabrica Seat din Martorell. Decizia a fost luată de conducerea grupului Wolkswagen, din care fac parte şi cele două mărci, şi are la bază evoluţia constructorului spaniol din ultimii ani, atât la capitolul calitate cât şi pe partea de reducere a costurilor de fabricaţie.

Se pare că viitorul SUV va fi unul dintre cele mai compacte de pe piaţă, nemţii dorind să lanseze un produs atrăgător, fiabil şi cu costuri reduse de întreţinere. Astfel, modelul de intrare în gamă ar putea primi un motor diesel de numai 1,2 litri şi 80 CP, iar versiunea de top va ajunge la un propulsor de 2.0 litri şi 200 CP, destul de decent comparativ cu ale modele din segment. “Suntem încântaţi că am reuşit să menţinem relaţii foarte bune în ultimii ani cu Audi şi vom continua să dezvoltăm aceste raporturi şi în viitor prin producţia ultimului model al mărcii în fabrica noastră de la Martorell” a declarat preşedintele SEAT, Erich Schmitt. Prin producţia noului model Audi vor fi create cel puţin 1.200 de locuri de muncă la fabrica din apropierea oraşului Barcelona şi, suplimentar, în industria producătoare de componente pentru autoturisme din Spania. (E.H.)
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa