O bancă, cel mai nou jucător de pe piaţa portalurilor imobiliare
Bancherii îşi fac reclamă direct în rândul celor câteva zeci de mii de români care îşi caută o casă pe internet n Foto: Octav Ganea
Banca Comercială Română (BCR) este prima instituţie de credit autohtonă care deschide propriul portal imobiliar. Dedicată ofertelor venite dinspre agenţiile şi dezvoltatorii parteneri ai băncii, platforma on-line se diferenţiază puternic de concurenţii de pe această nişă
Agenţiile şi dezvoltatorii nu vor plăti pentru acest serviciu. Singura condiţie este ca ei să îndeplinească statutul de parteneri ai băncii. Astfel, un potenţial client care are intenţia de a cumpăra un imobil afişat pe portal este îndrumat către unitatea BCR arondată zonei pe care o deserveşte respectiva agenţie imobiliară" a declarat pentru Gândul Cornel Cojocaru, directorul departamentului de comunicare al BCR. Oficialul instituţiei bancare precizează că persoanele fizice nu vor putea să îşi promoveze ofertele imobiliare prin acest vehicul online.
Deocamdată, doar 800 de oferte
Mai mult, imobilele aflate în executare silită din portofoliul instituţiei de credit vor fi în continuare făcute publice doar de către executorii bancari şi judecătoreşti şi nu de către acest portal. Site-ul celor de la BCR mai cuprinde şi alte componente. Pe lângă oferta de locuinţe din toate judeţele ţării, clienţii vor avea la dispoziţie informaţii utile despre procedurile de achiziţie, ofertele de finanţare şi de asigurare a locuinţelor. De asemenea, dezvoltatorii vor găsi informaţii despre realizarea unui proiect imobiliar, precum alegerea locaţiei, planificarea dezvoltării proiec-tului, stabilirea bugetului proiectului sau accesarea unei finanţări bancare. "BCR a încheiat deja parteneriate cu 170 de agenţii şi 90 de dezvoltatori imobiliari.Pentru anul viitor ne propunem creşterea acestui număr la 270 de parteneriate cu agenţiile imobiliare şi 140 cu dezvoltatorii imobiliari", a afirmat directorul direcţiei credite de retail al BCR, Ştefan Coroianu. El mai spune că, în prezent, există aproximativ 800 de oferte pe site şi anticipează că numărul acestora va ajunge la 20.000 până la finele anului viitor.
Concurenţa anunţă 150.000 de anunţuri imobiliare
Spre comparaţie, unul dintre liderii de pe piaţa portalurilor cu
profil imobiliar, imobiliare.ro, anunţă nu mai puţin de 150.000 de
oferte, cele mai multe provenind din sectorul rezidenţial.
"Noi suntem pe piaţă din 2000. În prezent, avem 240.000 de
vizitatori unici pe lună. Lucrăm cu peste 700 de agenţii imobiliare
şi câteva zeci de dezvoltatori din toată ţară", a declarat, pentru
Gândul, Daniel Crainic, marketing manager al imobiliare.ro. Şi ei
nu lucrează pe gratis. Taxele pe care le percep pentru promovarea
ofertelor unei agenţii pot ajunge chiar şi la 597 de euro pe lună
pentru un pachet complex, care poate conţine până la 200 de
oferte.
La polul opus, site-urile dedicate exclusiv particularilor practică preţuri de numai câţiva euro pentru un anunţ individual.
INFO PLUS
Executările silite, pe net încă din 2009
Leumi Bank este o altă instituţie financiară care a cochetat cu
vânzarea de proprietăţi imobiliare cu ajutorul internetului. Încă
de anul trecut, israelienii au scos la vânzare bunuri imobile pe
care banca urma să le execute silit. În mod neaşteptat, iniţiativa
celor de la Leumi a rămas una singulară în piaţa autohtonă.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















1 Comentariu [+] Adauga un comentariu
Portalul bcrimobiliare.ro este o platforma ce permite agentiilor si agentilor privati sa puna anunturi de vanzare imobile. Din pacate nu verifica nimeni din cadrul BCR verdicitatea acestor anunturi si se intampla acelasi lucru ca pe multe alte site-uri de anunturi, adica: se * un anunt pentru un apartament in zona relativ buna, cu carcateristici atractive (an de constructie recent, dupa 85; etaj pana in 4-5; eventual renovat), la un pret atractiv. Suni si de fapt acel apartament fix astazi s-a dat prin prima casa, fix anuntul respectiv nu mai este de actualitate, fix pretul este unul gresit ("in zona respectiva doar gasonierele se vand la pretul ala...") si anuntul este practic invalid. Abordare neserioasa - agentiile si bancile isi fac reclama si atat. Cel mai bun lucru ar fi prezentarea realitatii si aducerea unui serviciu beneficiarilor agentiilor. Ar trebui sa-si merite banii pentru calitatea de mediator. Sa-si sfatuiasca clientii care vand proprietati ce anume sa faca pentru ca proprietatea lor sa fie vandabila la pretul pe care il cer sau sa le arate adevarata valoare la care pot sa vanda... Iar in cazul clientior care cumpara, sa le ofere ceea ce cauta... Eu ma gandesc ca o sa-mi irosesc banii pe aici...