Oficialii UE, supăraţi că băncile nu reiau creditarea
Cel mai mare bancher al Europei spune că a venit rândul băncilor să ajute economia n Foto: Mediafax
Guvernatorul BCE, Jean Claude Trichet, spune că este timpul ca, după ce au fost ajutate cu sute de miliarde de euro, băncile din UE să reia creditarea
Nu numai românii sunt supăraţi pe bancheri că nu reiau creditarea. Din ce în ce mai mulţi oficiali înalţi ai UE atrag atenţia băncilor că este rândul lor să ajute economia europeană prin reluarea creditării. Motivul, acelaşi ca şi în România, este că deşi au primit bani, în diverse forme, băncile ezită să sprijine cu aceşti bani economia reală, prin creditare.
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean Claude Trichet, a lansat luni un atac dur la adresa bancherilor europeni, pe care îi acuză că după ce au fost ajutaţi cu sute de miliarde de euro, nu contribuie cu aproape nimic la revenirea economică europeană.
Trichet a atras atenţia marilor bănci europene că banii primiţi, sub diverse forme, de la guvernele statelor UE dar şi de la BCE, trebuie să se întoarcă în economie, sub forma creditelor, pentru a stimula consumul şi a netezi UE drumul ieşirii din criză.
Isărescu pune şi el presiune pe bănci
„Am făcut multe pentru băncile comerciale, în ideea că vor finanţa economia reală”, a declarat Trichet. El a profitat de ocazie şi a reamintit presei că, recent, BCE a lansat un nou program de finanţare a băncilor, pe 12 luni, a cărui valoare totală este de circa 442 de miliarde de euro.
Poziţia preşedintelui BCE se aseamănă foarte mult cu cea a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Guvernatorul a avut săptămâna trecută două intervenţii publice prin care, într-un fel sau în altul, recomanda bancherilor acelaşi lucru: să reia creditarea, prin scăderea dobânzilor. „Ceea ce se întâmplă la noi este exact ceea ce se întâmplă la nivel european, la nivel global, de altfel, doar că la o scară mai mică. Nu se reia creditarea, nici la ei, nici la noi, pentru că nu există proiecte pe care firmele să le prezinte suficient de credibil. Am putea spune, de fapt, că bancherii sunt mai răi, ca să zicem aşa, cu cei din Occident decât cu noi, pentru că acolo este vorba despre economii aşezate, nu ca a noastră, şi totuşi nici lor nu le dau credite”, ne-a declarat Eugen Rădulescu, director BNR.
Nu dau credite pentru că nu cred că le putem plăti
Bancherii recunosc acum că principala problemă nu este lichiditatea, ci faptul că nu sunt siguri că românii vor înapoia acele credite. „Pe partea de persoane fizice se observă un nivel al veniturilor din ce în ce mai incert, ceea ce înseamnă că este greu de estimat cu exactitate cine şi cât de bine îşi poate plăti ratele. Bancherii obţin din vânzarea de credite. Ei au ajuns însă în situaţia de a considera că este mai dezavantajos să vândă credite decât să ţină banii”, explică Rădulescu.
Am putea spune, de fapt, că bancherii sunt mai răi cu cei din Occident decât cu noi, pentru că acolo este vorba despre economii aşezate, nu ca a noastră, şi totuşi nici lor nu le dau credite - Eugen Rădulescu, director BNR
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















- Tag-uri:
- oficiali
- ,ue
- ,supăraţi
- ,bănci
- ,creditare
[+] Adauga un comentariu