Publicat

19

februarie

2014

12:32

408

vizualizări

OMV Petrom va plăti până la 100 milioane dolari pentru "taxa pe stâlp"

OMV Petrom (SNP) va plăti între 70 milioane dolari şi 100 milioane dolari pentru "taxa pe stâlp", a declarat miercuri directorul financiar al companiei, Andreas Matje.

OMV Petrom va plăti până la 100 milioane dolari pentru "taxa pe stâlp"

OMV Petrom (SNP) va plăti între 70 milioane dolari şi 100 milioane dolari pentru "taxa pe stâlp", a declarat miercuri directorul financiar al companiei, Andreas Matje.

El a adăugat că taxa se va aplica şi rafinăriei Arpechim, chiar dacă este închisă.

Directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a declarat că OMV Petrom a plătit anul trecut 270 milioane lei ca urmare a introducerii de către Guvern a unor taxe suplimentare în sectorul energetic.

"Acest nivel este un efect cumulat al taxei pe venituri suplimentare din liberalizarea gazelor, taxa pe ţiţei şi redevenţele suplimentare generate de preţul mai mare al gazelor", a spus Gheorghe.

Impozitul pe construcţiile speciale (cunsocut şi ca "taxa pe stâlp") reprezintă 1,5% din valoarea contabilă brută a tuturor construcţiilor existente în patrimoniu la data de 31 decembrie a anului anterior, pentru care nu se datorează impozit pe clădiri. Impozitul va fi plătit de companii.

Petrom arată, în raportul financiar pe 2013, că având în vedere ciclul lung al investiţiilor în sectorul de ţiţei şi gaze recentele modificări ale regimului fiscal au un efect direct asupra activităţilor companiei.

"Acestea afectează atât oferta, cât şi cererea de piaţă şi au impact asupra rezultatelor financiare şi performanţei operaţionale ale companiei. Taxa nou introdusă, de 1,5%, aplicată la valoarea brută a construcţiilor speciale, va avea un impact negativ direct asupra costurilor de operare în toate segmentele de activitate ale companiei (în special în E&P) şi va afecta rentabilitatea unora dintre proiectele noastre de investiţii", precizează Petrom.

Profitul Petrom a crescut anul trecut cu 22%, la 4,82 miliarde lei (1,091 miliarde euro), cel mai mare câştig înregistrat până în prezent de o companie din România, însă vânzările au scăzut cu 8%, la 24,18 miliarde lei (5,47 miliarde euro), în principal din cauza vânzărilor mai mici de ţitei şi produse petroliere, deşi vânzările de energie electrică au crescut.

Petrom face parte din grupul austriac de petrol şi gaze OMV.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
CAZ ŞOCANT! Un bărbat a fost găsit ÎNECAT! Poliţiştii au rămas ÎNMĂRMURIŢI când i-au văzut buletinul. Cine era

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info