Parcarea în Bucureşti, mai scumpă decât în Berlin

de Andrada GHIRA Postat la: 21.07.2009 20:09 Ultima actualizare: 21.07.2009 20:10

STUDIU l Anul acesta, Bucureştiul se află pe locul 16 din 48 în ceea ce priveşte tarifele lunare plătite pentru un loc de parcare 

Nu doar apartamentele din Bucureşti sunt mai scumpe decât cele din alte capitale ale Europei, ci şi locurile de parcare. Astfel, Capitala se plasează pe locul 16 din 48 în rândul oraşelor din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), cu un preţ lunar plătit pentru o parcare de 205 dolari, potrivit unui raport realizat de compania de consultanţă imobiliară Colliers International.

Bulgarii plătesc mai mult decât românii când vine vorba de parcare

Anul trecut, datele companiei plasau Bucureştiul pe locul 11, când costurile erau de 153,86 de dolari, şi au fost analizate locurile de parcare din centrul Capitalei care nu sunt ocupate în baza unui abonament.

Potrivit studiului, tarifele parcărilor din România le depăşesc cu brio pe cele din Berlin, unde tariful lunar este de 177 de dolari, Varşovia, unde preţurile sunt de 184 de dolari pe lună, în Lisabona parcările costă 170 de dolari pe lună, iar în Abu Dhabi preţurile sunt de 105 dolari pe lună.

Vecinii noştri de la sud de Dunăre, bulgarii, plătesc lunar 283 de dolari, iar ungurii plătesc 295 de dolari pe lună. Cele mai mari tarife se înregistrează în Londra, zona City, unde un loc de parcare costă 1.020 dolari pe lună, în Amsterdam, unde se plăteşte 805 dolari lunar sau Milano (495 dolari). Cele mai ieftine parcări sunt cele din Africa de Sud: Johannesburg sau Pretoria cu 71,45 de dolari, respectiv 90,66 dolari lunar.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 22.07.2009 11:42

Nu doar apartamentele din Bucureşti sunt mai scumpe decât cele din alte capitale ale Europei, ci şi locurile de parcare.

 
#2 alex 22.07.2009 11:42

bai nene voi ati si citit materialul inainte sa-l traduceti? sau ce experti ai lu' peste prajit ati citat de ati ajuns la concluzia ca parcarea in bucuresti e mai scumpa decat in berlin? ati fost vreodata in berlin sa vedeti cat costa o ora de parcare? ce gunoi de material....

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa