Pariurile pe energia eoliană sunt scumpe şi pe termen lung
Pariurile pe energia eoliană sunt scumpe şi pe termen lung
Instalaţiile eoliene sunt eficiente la o viteză a vântului de cel puţin 4 m/s
Cei mai mulţi investitori au ales zona Dobrogei
Vântul bate şi împinge paletele turbinelor eoliene, care se rotesc repede, repede. Asta vede privitorul, din exterior, măsurând puterea vântului doar după şuieratul pe care îl aude în urechi. În interiorul agregatului, mecanismul nu e deloc sofisticat. Un motor şi un generator fac toată treaba şi transformă energia mecanică a paletelor într-una electrică. Acesta este principiul “verde” după care funcţionează instalaţiile eoliene, care nu pot fi eficiente la o viteză a vântului mai mică de 4 m/s.
Cu aceste informaţii de început şi cu harta eoliana a României, pe post de ghid, orice investiţie într-un agregat eolian ar putea să se facă fără probleme, teoretic. Asta pentru că în România se pot amplasa instalaţii eoliene cu o putere totală de până la 14.000 MW, ceea ce înseamnă un aport de energie electrică de aproape 23.000 GWh/an, arată studiile Ministerului Mediului. Încă de la început, majoritatea investitorilor au preferat să dezvolte proiecte eoliene pe litoral, recomandat pentru potenţialul energetic semnificativ. În plus, zona este considerată a fi interesantă de către specialişti, şi datorită densităţii mari a aerului, care influenţează pozitiv .eficienţa instalaţiilor eoliene. În realitate, “dacă eşti un investitor mai mic şi nu ai experienţă în domeniu, nu are rost să te înghesui în Dobrogea, zonă care a atras cele mai multe proiecte eoliene”, mărturiseşte Rareş Gărduş, asociat cu Honorius Prigoană, fiul proaspătului deputat Silviu Prigoană, în mai multe afaceri, printre care şi energia regenerabilă.
Vânt bun pentru eoliene în Ardeal
Acesta este şi motivul pentru care primul microproiect de parc eolian în acest parteneriat a fost dezvoltat în centrul ţării, la Tureni, lângă Cluj-Napoca. “Nu este neapărat o afacere. Este mai degrabă un proiect pilot, din care am învăţat cum să facem investiţii mai mari”, ne-a declarat Rareş Gărduş. Cu alte cuvinte, este mai sănătos să porneşti cu o investiţie mai mică atunci când eşti începător, ca să nu pierzi foarte mult când dai rateuri. Investiţia iniţială nu ar fi trebuit să fie mai mare de un sfert de milion.
Până la urmă, însă, suma cheltuită s-a dovedit a fi mai mare, adaugă omul de afaceri. În total, parcul este format din patru turbine a câte 75 de KW fiecare şi livrează energie în sistem de aproximativ doi ani. Parteneriatul se va concretiza şi prin alte noi proiecte verzi, aflate în diferite stadii. Cel mai avansat este cel de pe Vârful Bihor, în judeţul Alba, care va fi gata abia peste doi ani. Parcul va avea o putere instalată de 150 MW. În schimb, cel de la Topologu, din Dobrogea, va fi funcţional abia în 4-5 ani. La acestea se mai adaugă cinci noi proiecte, împrăştiate pe o suprafaţă mare, tot în Ardeal, despre care Gărduş nu vrea să dea prea multe detalii.
„Harta vânturilor” nu este „bancabilă“
Orice investitor care vrea să dezvolte un proiect eolian are nevoie de studii amănunţite, pentru a afla potenţialul energetic al zonei, pe lângă aşa-numita “hartă a vânturilor”. “Harta eoliană întocmită de autorităţi nu este foarte utilă în momentul în care vrei să obţii finanţare de la o bancă. Trebuie să ai un proiect serios, altfel nu primeşti împrumutul”, recomandă Rareş Gărduş.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














- Tag-uri:
- pariuri
- ,energie
- ,eoliană
[+] Adauga un comentariu