Patronii români nu „pot articula” o strategie pe termen lung
Paralizaţi de criză Foto: Mediafax
Evaluarea performanţei angajaţilor se face pe bază de "experienţă şi instincte"
Directorii şi acţionarii firmelor româneşti "nu pot articula", în majoritatea cazurilor, o strategie de dezvoltare pe termen lung. Aceasta este una dintre concluziile unui studiu realizat de The Gallup Organization România în perioada 1 mai – 12 iunie şi dat publicităţii ieri de Ascendis Consulting, în parteneriat cu Alianţa Confederaţiilor Patronale din România. "Deşi sunt interesaţi de momentul actual, de evoluţii şi trenduri, antreprenorii nu pot oferi o viziune clară a dezvoltării, bazându-se mai degrabă pe decizii pe termen scurt ce pot fi validate de piaţă. Managerii şi antreprenorii caracterizează piaţa ca fiind impredictibilă, diversă, ostilă şi incoerentă legislativ", se arată în documentul citat.
Nici în ceea ce priveşte evaluarea performanţei în cadrul firmei lucrurile nu stau prea bine, chiar dacă s-a renunţat la strategia creşterii organice de volum, practicată în anii anteriori. În general, evaluarea performanţei este făcută de manageri în mod informal şi sporadic, bazându-se pe experienţă şi instincte şi mai rar pe baza unei scheme standardizate de evaluare.
Majoritatea respondenţilor (antreprenori şi manageri) s-a confruntat cu situaţii de gestionare a lipsei de performanţă în rândul angajaţilor, soldate cu concedieri care s-au făcut printr-un proces nesigur şi incoerent, fără să existe reguli clare, mai concluzionează autorii studiului.
În ceea ce priveşte modul de organizare, studiul relevă o structură ierarhică simplă, în care informaţiile şi puterea de decizie sunt concentrate în vârful piramidei. Antreprenorii şi managerii intervievaţi evită delegarea puterii şi descentralizarea deciziei, în special din cauza riscului generat de condiţiile actuale de piaţă. "Cultura organizaţională rezultată este una pasivă, cu accent pe subordonare sau agresiv defensivă, bazată pe autoritate", se spune în studiu. Numai 16% dintre angajaţi susţin că ideile şi soluţiile noi stau la baza succesului, 6% consideră că este esenţial să îţi asumi uşor riscuri şi doar 7% dintre cei intervievaţi au pus o idee nouă în practică fără a-şi consulta şeful direct sau colegii. (A.B.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














- Tag-uri:
- patroni
- ,români
- ,strategie
- ,termen lung
[+] Adauga un comentariu