Peste 100.000 de români, în vizorul recuperatorilor de credite
Peste 100.000 de români, în vizorul recuperatorilor de credite
Numărul datornicilor la bănci creşte de la o zila alta. Bancherii preferă să renegocieze creditele neperformante, decât să prescrie ipotecile
Românii au tot mai multe greutăţi în achitarea ratelor la
credite, în special la cele de nevoi personale şi de consum. Dovadă
stau cifrele puse la dispoziţia ziarului Gândul de una dintre cele
mai importante companii specializate în colectarea de debite, care
arată că în prezent numărul celor care au intrat în vizorul
recuperatorilor a depăşit 100.000. Bancherii recunosc că au o
problemă, însă preferă să renegocieze creditele neperformante decât
să prescrie ipotecile, pentru că ar pierde în condiţiile actuale de
pe piaţa imobiliară.
"Sunt tot mai multe probleme în recuperarea creditelor care se
dădeau foarte uşor, cele gen credite cu buletinul. Există
dificultăţi însă şi în recuperarea creditelor ipotecare, nu cele
mai noi, ci cele din perioada când locuinţele erau supraevaluate pe
piaţă.
O casă care acum doi ani se vindea cu 200.000 de euro, acum
nu mai valorează atât", ne-a declarat un oficial al unei bănci din
top 10. Băncile încearcă recuperarea restanţelor mai întâi prin
forţe proprii, ca apoi să apeleze la forţa recuperatorilor.
Coface România, una dintre cele mai mari firme de colectare de debite, a ajuns la finele lunii septembrie să aibă un portofoliu de creanţe de 23 milioane de euro pe care încearcă să le recupereze pentru bănci. "Este vorba de credite ale persoanelor fizice aflate în gestiunea noastră pentru colectare şi pe care încercăm să le recuperăm, banca rămânând creditorul. Faţă de 2008, numărul cazurilor a crescut cu 23%, ajungând la 100.000, iar ca valoare s-a înregistrat o creştere de 78% faţă de anul trecut", a declarat pentru Gândul Alexandra Rusen, coordonator al Departamentului de recuperare credite persoane fizice în cadrul Coface România. În plus, reprezentanţii Coface se aşteaptă ca în următoarea perioadă să crească numărul solicitărilor din partea băncilor pentru vânzarea de credite către firmele de recuperare. "Majoritatea creditelor pe care încercăm să le recuperăm sunt de nevoi personale şi de consum.
Creditele ipotecare şi imobiliare sunt mai puţin externalizate de către bănci", a mai spus Rusen.
Ponderea creditelor trecute la pierdere s-a dublat
Creditele clasificate drept pierdere reprezentau după primele nouă luni 8,5% din totalul împrumuturilor, comparativ cu 3,6% în septembrie 2008, după cum a declarat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. "Creditele considerate standard reprezentau 60,6% din total, în scădere de la 66,4% în septembrie 2008, ceea ce înseamnă că a existat o trecere spre categoriile mai riscante, îndeosebi asupra celor clasificate îndoielnic şi pierdere", a afirmat Georgescu. "Băncile preferă să renegocieze creditele decât să prescrie ipotecile. Toată lumea renegociază creditele, pentru că valoarea proprietăţilor a scăzut din cauză că s-au redus chiriile şi au crescut randamentele. Din acest motiv sunt disponibile spre vânzare puţine active sau companii neperformante", a declarat la rândul lui Gijs Klomp, director la ING Real Estate Manage.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















7 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Eu nu inteleg, "recuperatorul" asta e un fel mafiot care vine si ma ameninta? Pai astea sunt cazuri penale. Eu n-am treaba cu datorii la banca, da' daca as avea si ma trezesc cu recuperatoru la usa, ce fac? Chem politia sau pun mana pe '45 si-i strig pe vecini ca e unul pe strada noastra care cere niste plumb. Oricum, vine deputy-ul si-l intreaba de sanatate. Prima data cu frumosul...
as dori sa-l am
Peste 5,9 milioane EURO la Loto 6/49:

www.schemeloto.ro
Fereasca-va Dumnezeu sa aveti credit la Bancpost si sa intirziati plata ratelor! Te suna astia zilnic,te scot din sarite cu amenintarile lor de te duci singur la Spitalul 9.Ce mai,niste hahalere care intrec cu mult ceea ce fac camatarii...
" Pentru Romania, formula optimista ar fi ca in 2012 sa ajungem din nou la puterea economica pe care o aveam in 2008, sa ajungem din nou in 2012 la 5 milioane de salariati, asa cum aveam in 2008 si la 8-10 miliarde de euro investitii straine directe", a declarat Varujan Vosganian, senator PNL, intr-un interviu acordat Bloombiz. In opinia acestuia, s-au pierdut 4 ani din istoria economica a Romaniei. "Intre 2008 si 2012 nu vom face decat o bucla in jos si, in cel mai bun caz, vom ajunge in 2012 in punctul din care am plecat, adica la septembrie 2008."
http://www.bloombiz.ro/finante/scenariul-optimist-in-2012-vom-avea-puterea-economica-din-2008
Consultanta gratuita pentru persoanele fizice care au probleme cu rambursarea creditului, sau sunt efectiv stresate de catre recuperatori. Firma avocatura sindicala Italia.
vflorini66@gmail.com
Am vazut ca sunt peste 100 000 de restantieri la banci. Hai, fratilor sa ne unim impotriva bancilor si a recuperatorilor. Intr-un fel trebuie sa tinem si noi piept. Si, daca stau bine sa ma gandesc, noi suntem mai multi ca ei si poate ... cine stie, chiar castigam.